Fiecare parinte doreste pentru copilul sau o viata plina de reusite si de fericire, noroc si sanatate. Il pregateste pentru acest scop asa cum poate si il educa asa cum crede ca este mai potrivit pentru a atinge acest tel. De la varsta mica, copilul poate fi invatat cum sa-si atinga obiectivele, cum sa se pregateasca pentru a avea succes in diferite domenii: la scoala, la sport, in cercul de prieteni si cunoscuti.
Orice parinte isi doreste ca fiul sau fiica sa sa fie cel mai bun, sa exceleze chiar intr-una din aceste zone de activitate; la scoala, sa ia note mari, sa participe la concursurile scolare, la activitatile extrascolare, sa participe la cat mai multe cercuri si cursuri unde sa performeze cat mai bine, intre colegi sau prieteni, sa aiba personalitate si sa fie lider.
Exista chiar o moda in familiile de astazi, aceea de a-l trimite pe copil la cat mai multe cursuri “pentru a-si descoperi” vocatia; asta inseamna ca bietul copil este alergat dupa orele de scoala si la dans, sau la inot sau fotbal, sau la pian sau sah, sau la gimnastica sau arte martiale.
Este o exagerare de multe ori din partea parintilor, cea de a pretinde copilului atat de multe lucruri, este chiar o modalitate de a-si ascunde propriile frustrari, pentru ca, nu-i asa, daca ei nu au putut face balet sau tenis, de ce sa nu faca copilul lui? Sa ne intelegem; daca aceste ocupatii extrascolare merg pe o vocatie declarata si verificata a copilului, daca dezvolta un talent vizibil, atunci procuparea parintilor este justificata. Dar sunt si parinti care, din pacate, isi “chinuie” copiii in acest fel, pretinzandu-le si performante, cu toate ca acestia nu arata nici un fel de progres, sau chiar arata dezinteres fata de activitatea respectiva.
Cum pregatim copilul pentru reusite? Daca este vorba de succesul scolar, printr-un control strict al programului de lucru, al temelor efectuate, printr-o legatura stransa cu scoala si cadrele didactice, prin acordarea de recompense in cazul unor reusite notabile. O reusita in activitati artistice, sportive sau stiintifice extrascolare este asigurata de o continuitate si perseverenta in frecventarea cursurilor respective si in calitatea profesionala deosebita a antrenorilor si profesorilor. Astfel, in timp, copilul va avea performante de care parintii lor pot fi mandri, totul, repetam, daca este vorba la baza de un talent care a fost demonstrat, verificat si care merita dezvoltat.
S-a observat ca in familiile moderne se dezvolta un asa-numit cult al “invingatorului”. Mai ales in familiile tinere, de model american, se obisnuieste sa fie celebrate victoriile cu mare fast, ca si cum numai acestea ar exista in viata. Cei care castiga mereu sunt considerati adevarati eroi, cei invinsi sunt marginalizati si neglijati. Este o mentalitate periculoasa, aceea de a pretinde numai victorii si reusite si, in cazul in care acestea nu apar, sa se apeleze la pedepse si interdictii. A-i cere unui copil sa aiba continuu numai succes este deplasat si gresit. Parintele trebuie sa cantareasca foarte bine ce-i pretinde copilului sau in primul rand, ce fel de persoana doreste sa devine acesta cand va creste.
Nu trebuie sa-i cerem copilului nici lucruri imposibile, nici lucruri care nu sunt necesare dezvoltarii lui intelectuale, fizice si emotionale, care nu se pliaza pe nici o vocatie sau talent. In formarea si educarea copilului nostru nu trebuie sa intervina nici un “capriciu” pe care l-am putea nutri la un moment dat. Copilul nostru nu suntem noi insine, este o cu totul alta personalitate, cu alte calitati si cu vointa proprie. Copilul nostru nu trebuie sa castige in numele nostru toate victoriile, nu trebuie sa duca in locul nostru nici o batalie pentru a demonstra cine este mai bun. A pretinde ca el sa aiba numai reusite este o greseala, nimeni nu este perfect, viata e facuta si din succes, dar si din esec.
Ar trebui sa ne invatam copilul sa si piarda in viata, nu doar sa castige?
In mod evident, un parinte care isi pregateste copilul pentru viata asa cum este necesar intr-o dezvoltare normala, trebuie sa il invete sa castige, dar si cum sa treaca peste un esec, sa savureze gustul victoriei, dar sa inghita si pastila amara a infrangerii.
Laudele, recompensele pentru succesele obtinute trebuie bine dozate, in nici un caz exagerate peste masura; pentru o nota buna nu ii oferim copilului cea mai scumpa jucarie sau o tableta; pentru un examen luat cu nota mare nu il trimitem intr-o excursie la Paris; totul trebuie bine calculat in functie de dificultatea incercarii prin care a trecut copilul si de rezultatele obtinute. Daca recompensele sunt pe masura rezultatelor obtinute, copilul va sti cum sa-si dozeze eforturile si cat sa munceasca pentru a avea succes.
Dar, pentru ca in viata poti sa castigi, dar poti si pierde, copilul tau poate avea si nereusite. Rezultate scolare proaste, prestatie slaba la un concurs, ratarea unui examen, despartirea de un prieten, toate aceste evenimente, precum si multe altele, sunt percepute ca esecuri. Parintele trebuie sa aiba mult tact, sa demonstreze ca este alaturi de copilul sau, ca nu il condamna pentru pierderea suferita. Trebuie sa il consoleze atat cat se poate, tocmai pentru ca in viata oricine poate sa piarda, nu numai sa castige.
A-ti asuma, pe langa victorii, si insuccesele, este o mare intelepciune. A le depasi este o lectie care trebuie insusita de la varsta mica, iar parintele este acela care trebuie sa-si invete copilul sa faca asta. “Data viitoare va fi mai bine daca mai incerci”, “oricui i se poate intampla”, “nu poti sa castigi mereu”, “ si mie mi s-a intamplat la fel “ sau oricare alta formula de consolare poate fi folosita pentru ca odrasla ta sa inteleaga ca nu te-ai suparat, ca esti alaturi de el indiferent de rezultatul obtinut, ca il incurajezi, ca l-ai iertat si ca oricum, tu astepti ca lucrurile sa se indrepte in curand.
Copilul nu trebuie ferit de gustul infrangerii. Desi este dificil in calitate de parinte sa-ti vezi copilul suferind pentru esecul sau, nu trebuie sa-l menajezi si sa-l feresti de astfel de evenimente, “sa cosmetizezi” cumva rezultatele obtinute de el pentru a nu parea insucces. Este intelept sa-l lasi sa incerce, sa aprecieze singur care ii sunt limitele si care ii sunt lipsurile, sa stie cat de mult va trebui sa mai munceasca pentru a avea parte de reusita.
Trebuie chiar, desi tu esti constient ca el va pierde, sa-l lasi totusi sa incerce, sa lupte pentru victorie. Daca va pierde, va mult mai bine pregatit pentru urmatoarea confruntare; cei invinsi au intotdeauna in fata lor inca o batalie de dat. Cei care au depasit insuccesul si au continuat lupta sunt mai rezistenti, mai bine pregatiti, mai caliti pentru tot ce le ofera viata. Parintele si copilul, deopotriva, trebuie sa aplice maxima unui general de altadata: “Am pierdut o batalie, dar nu razboiul”.
