Vine in viata fiecarei femei si momentul in care isi doreste copii; pentru unele femei clipa in care afla ca vor fi mama unui bebe este mult asteptata si planificata in detaliu, pentru altele vine ca o veste aproape incredibila, o veste ce naste o mare de emotii.
Orice femeie poate arata ca aceasta clipa – clipa in care afli si in care constientizezi ca vei fi mama – este o clipa in care intreaga viata se schimba, in care privesti totul diferit si in care iti reevaluezi prioritatile. Dorim sa va prezentam povestea unei cititoare care a devenit recent mandra mamica a unei scumpe fetite (va multumim pentru mailurile trimise; pentru a impartasi cu noi mai multe povesti frumoase din viata voastra de familie, asteptam mail pe contact@familist.ro).
Sa o lasam pe Aura sa ne povesteasca cum a aflat ca va fi mama:
Am vrut sa impart cu voi aceasta minunata aventura – cea de a deveni mama. Acum, cu scumpa mea Daniela langa mine (care, in sfarsit, a hotarat sa se odihneasca si sa ii lase lui mami putin timp liber!), imi amintesc cum am aflat ca voi fi mama si parca asta a fost demult… Totul este acum diferit, nici nu pot sa imi dau seama ca doar acum 10 luni nici nu aveam prin gand ca as putea fi mama unui copil, ca sotul meu de doar un an jumatate ar putea fi tatal copilului meu!
Pentru inceput, vreau sa va spun ca, la fel ca atatea alte tinere de 20 de ani, aveam constant teama de a nu ramane insarcinata printr-un „accident”; dar odata cu aniversarea de 25 de ani (si poate odata ce am devenit sotia unui om pe care il iubesc) m-a coplesit teama opusa – cea de a nu mai fi capabila sa am un copil, in clipa in care am fi luat hotararea sa devenim parinti! Aceasta deoarece luam de prea multi ani pilule contraceptive, iar de curand, medicul imi recomandase o perioada mai lunga de pauza de la tratament (perioada in care eu si sotul meu am apelat la metoda calendarului). Traiam fara prea mare grija ca as putea sa raman insarcinata (de abia mai aveam ciclu!)…
Imi amintesc ca eram doi tineri casatoriti care se bucurau pe cat se poate de viata fara obligatii – locuiam in acea vreme in Danemarca, iar traiul ne permitea sa iesim si sa facem mici excursii in fiecare weekend. O viata relaxanta, fara mari probleme, fara mari intrebari de viitor. Amandoi ne doream copii la un moment dat, insa nici nu se punea problema sa fim parinti atat de devreme – aveam atatea de trait, de gustat, de experimentat!
Era inceputul verii, iar trei pieteni vechi venisera in vizita, astfel ca am hotarat sa facem o excursie mai lunga impreuna. Eu deja nu mai luam de cateva luni pilulele, insa nu aveam nici un gand ca as putea ramane insarcinata, doctorul imi spusese doar ca organismul meu are nevoie de o pauza sa isi regleze ritmul…
Din prima zi a excursiei, mi s-a facut rau in masina – nimic chiar ciudat, caci se mai intamplase din cand in cand (in plus, nu aveam aer conditionat). A treia zi, am avut crampe insuportabile si am stat intinsa. Urmatoarele zile, am observat ca sunt foarte obosita – eu, atat de agitata intotdeauna, oboseam acum de la o plimbare mai lunga! Am crezut ca nu e nimic decat vreun virus de stomac, nici prin gand nu mi-a trecut sa fie altceva…
Spre sfarsitul vacantei, o prietena dintre cei veniti in vizita m-a surprins cu intrebarea: „Aura, esti sigura ca nu esti insarcinata?”. S-a oferit sa imi cumpere un test, explicandu-mi ca nu este bine sa mai aman, mai ales ca fumam mult si, fiind in vacanta, nu ma feream deloc de cate un cocktail in fiecare seara. Insa am linistit-o zicandu-i ca este imposibil.
Nu a fost asa de imposibil! Revenita la viata de zi cu zi, la serviciu, am observat ca atat crampele, greata, cat si oboseala nu voiau sa ma lase in pace. Si totusi, ma gandeam ca nu pot fi insarcinata – chiar si eu stiam ca aceste semne de sarcina apar mai tarziu, nu asa, de la inceput.
Intr-o zi, am spus sa fac totusi un test de sarcina; nu i-am zis nimic sotului meu: adevarul este ca, desi stiam ca va dori intr-o zi copii, mi-era tare frica de ce ar fi spus acum. El era la antrenamente, asa ca am ajuns in mica noastra garsoniera, am baut vreo trei cani de apa, am citit de macar cinci ori instructiunile testului… si am mai stat vreo ora intr-o stare de tensiune ciudata pana sa imi adun curajul si sa imi zic „hai, e doar un test, ai mai facut si altadata teste de sarcina!”.
Si da, mai facusem teste de sarcina, stiam cum se fac, stiam si cat de stresant este timpul scurt pana la citirea rezultatului. Acum, insa, de ce nici eu nu stiu, pentru ca inca nu credeam ca as putea fi insarcinata, era altfel – eram pe cale sa fac bum! de la atata tensiune.
Prima clipa cand am vazut rezultatul testului de sarcina mi-am zis ca nu vad bine; a doua clipa mi-am zis ca nu l-am facut cum trebuie; a treia, mi-am zis ca testul e expirat sigur. A patra, am fugit literalmente la farmacia de langa blocurile unde locuiam sa mai cumpar un test – am cerut un test diferit. Si am repetat experienta, de data aceasta cu o voce ce imi repeta „esti insarcinata, esti insarcinata”… Atat – nu procesam nimic altceva. Si nici cand am vazut rezultatul identic nu am procesat nimic altceva, nu m-am gandit la nimic altceva decat la faptul ca da, eram insarcinata…
Dupa ce m-am convins de aceasta, doua mari emotii m-au coplesit deodata, mai puternic decat orice: bucurie si…frica; insa o frica reala, o frica intensa, as putea spune ca panica. Primul gand: „doamne, am fumat si am baut atata”; al doilea: „ce facem cu un bebelus acum?”; si al treilea, poate cel mai infricosator: „ce va spune Radu, o doamne, ce va spune?”… Ma simteam ca vreo eroina care trece printr-o clipa hotaratoare a vietii sale; ideea ca voi fi o mama era pentru mine la fel de inspaimantatoare, de palpitanta, de noua, de uluitoare ca si ideea ca as fi fost reincarnarea lui Buddha; „Cum, eu? Nu se poate…”
Clipa in care intreaga viata mi s-a schimbat si in care am trait cel mai intens nu a fost totusi aceasta: a fost momentul in care i-am spus, in acea seara, sotului meu ca vom fi parinti. Ma asteptam la soc, la uimire, chiar la nervi. Insa nu ma asteptam sa ma intrebe de zece ori „serios?” si sa ma ia in brate; si nu ma asteptam sa fie fericit, sincer. Am izbucnit in lacrimi de fericire si de usurare: el era fericit!
Si teama s-a dus… Si a revenit pe toata perioada sarcinii mereu, cu cate o noua grija legata de sanatatea micutei mele comori. Acum, ea doarme la fel de fericita ca si noi, mandrii ei parinti… Am vrut sa impart asta cu voi, pentru ca intr-adevar nu am trait si nici nu voi mai trai ceva asemanator vreodata – a fi mama nu este vreo realizare exceptionala in lumea asta, dar pentru noi, pentru mame, este!
Aura S.
