Gandindu-ne la abuzul asupra copilului, ne gandim la agresiunile fizice si psihice (verbale) suferite de catre acesta; insa si indiferenta fata de copil si nevoile sale, neglijenta parintilor este considerata o forma de abuz! De fapt, indiferenta parintilor poate afecta copilul la fel de mult ca agresiunile!
Cat de trist si socant este sa te gandesti ca un copil, adus in cabinetul consilierului din cauza unor probleme scolare, spune: „nu vreau sa fiu copil; sunt singur, as vrea sa fiu un catel; pe catel, mama il iubeste si mangaie”!! Indiferenta nu este, sigur, la fel de vizibila si de socanta ca si agresivitatea in sine, insa este o forma de agresivitate pasiva – ignorarea constienta sau inconstienta a nevoilor de baza ale copilului.
Din pacate, indiferenta parintilor nu intra in vizorul publicului decat atunci cand ia forme de neglijenta practica grava: neimplinirea nevoilor primare de hrana, adapost, imbracaminte adecvata si ingrijire a sanatatii. Acesta este forma de indiferenta parentala ce este privita ca fiind o forma de abuz grav (copiii ce nu primesc cele necesare bunastarii fizice).
Cum ramane, insa, cu indiferenta sub aspect emotional, educational, social? Cum ramane cu celalalte nevoi de baza ale oricarui copil: ocrotire si siguranta, afectivitate, comunicare? Daca parintii ii asigura tot necesarul din punct de vedere material, daca ii ofera chiar cele mai scumpe haine, jucarii si gadgeturi, atunci si-au indeplinit datoria? Indiferenta parintilor din punct de vedere emotional si educational poate dauna unui copil la fel ca si agresiunile – parintii trebuie sa fie langa copil, fizic si emotional!
Efectele indiferentei parintilor pot ramane invizibile o perioada – insa acestea sunt severe pe termen lung, afectand dezvoltarea emotionala, psiho-sociala si intelectuala a copilului. Un copil se poate simti fara valoare, singur, izolat, nesuficient de bun, speriat, neajutorat: fara iubirea, sprijinul, ghidarea parintilor el nu se poate descurca.
Cum afecteaza copilul agresiunile fizice si verbale
Un mediu ostil, agresiv fizic si/sau psihic are efecte mai vizibile asupra copilului: anxietate si frica; inchidere in sine si izolare de altii; lipsa unor relatii sanatoase cu alti copii; lipsa de incredere in sine; agresivitate; depresie; toate acestea duc la indicii ce atrag imediat atentia, indicand abuzul (auto-ranire, tentative de suicid, consum de substante la varste mici, agresivitati, insomnii si cosmaruri; semne fizice de abuz).
Cum afecteaza copilul indiferenta parintilor
Sa lasam deoparte cazurile de neglijenta grava, care dauneaza imediat bunastarea si sanatatea copilului (cand nu ii sunt indeplinite nevoile primare). Parintii ce nu ofera adapost sigur, imbracaminte adecvata varstei si climei, hrana suficienta (de multe ori din cauza saraciei si nu a inconstientei!) expun copilul unei forme grave de neglijenta, de abuz, iar in aceste situatii se poate interveni eficient (atunci cand se intervine!). Referindu-ne la indiferenta, avem in vedere aspecul neglijentei emotionale, educationale, sociale (neimplinirea nevoilor esentiale de: afectiune; disciplina, invatare; si de comunicare).
Din punct de vedere al dezvoltarii cognitive si intelectuale, s-a observat ca acei copii care se simt ignorati, care se plang de indiferenta parintilor au rezultate scolare mediocre, chiar slabe – mai slabe decat au copiii abuzati fizic! Testele de masurare a inteligentei indica si un nivel mai scazut de inteligenta la acesti copii ignorati de parintii lor. Exista probleme scolare serioase deseori, copilul nefiind interesat, motivat si ajutat sa obtina succes scolar.
Din punct de vedere al dezvoltarii emotionale, s-a observat ca acei copii neglijati se confrunta cu anxietate, insecuritate si frica, apatie, depresie (mai frecvent chiar decat copiii abuzati fizic!), izolare sociala si incapacitate de a simti atasament si incredere fata de altii. Lipsa de incredere in sine ajunge o problema deosebit de grava: copiii neglijati sever, cu parinti ce nu sunt mai deloc prezenti, implicati activ in viata lor, ajung sa resimta ura fata de sine, rusine fata de sine (sa creada ca nu sunt buni de nimic, sa creada ca nu merita nimic). Emotional, copiii ce se confunta cu indiferenta parentala au si dificultati de a exprima sanatos propriile emotii si de a intelege emotiile altora (sunt uneori copii care se comporta similar celor diagnosticati cu autism).
Din punct de vedere social si comportamental, apar intotdeauna probleme in relatiile cu alti copii si adulti: fie o retragere completa, izolare sociala, chiar frica fata de altii si incapacitate de a forma o legatura afectiva; fie agresivitate fata de alti copii (ca forma de descarcare emotionala sau chiar ca forma de auto-aparare, copilul fiind extrem de anxios in relatiile cu altii si percepand unele apropieri ca fiind amenintatoare). Insa de cele mai multe ori, acesti copii care au fost crescuti cu indiferenta vor ajunge sa adopte comportamente negative fata de ei insisi: nu se vor ingriji si uneori se vor rani singuri.
Toate aceste efecte depind de gravitatea indiferentei afisate de catre parinte: unii copii au parinti care nu se implica deloc, care odata ce le-au asigurat nevoile materiale, ii lasa pe cont propriu. Copilul trebuie sa invete despre lume de unul singur, sa invete sa se descurce pe cont propriu, sa caute ghidare in alte parti.
Insa de cele mai multe ori, situatia nu este atat de grava: parintii se asigura, de exemplu, ca un copil este in siguranta, ca merge la scoala si ca isi indeplineste sarcinile – insa esueaza sa se implice afectiv si sa ii ofere copilului atentia, afectiunea si comunicarea de care are acesta nevoie (ca un exemplu simplu, parintii bogati care lasa copilul complet in seama bonelor si a educatorilor privati sunt parinti neglijenti din punct de vedere emotional; sa nu facem greseala de a considera ca acel copil bogat este unul fericit!).
Exista parinti care isi vad copilul dintr-o perspectiva pur practica: ii asigura indeplinirea nevoilor de baza; ii asigura educatia; ii asigura siguranta practica; insa in rest, il lasa ravnind dupa afectiune, dupa siguranta emotionala, dupa atentie, dupa un adult care sa il invete si sa il ghideze in aceasta viata grea. Se vorbeste despre o crestere alarmanta a cazurilor de depresie, chiar a tentativelor de sinucidere in randul copiilor de varste mici – nu toti acesti copii au fost abuzati; o mare parte dintre ei se simteau singuri in lume, fara nimeni caruia sa ii pese si, avand doar televizorul ca sfatuitor, au ales acest pas disperat de a cere ajutor si atentie…
 suferite de catre acesta; insa si indiferenta fata de copil si nevoile sale, neglijenta parintilor este considerata o forma de abuz!){kind=link}