Despre timiditatea copilului – multi copii sunt timizi atunci cand cunosc noi persoane (in special adulti) si cand intra in medii nefamiliare (in casa altcuiva, la gradinita, la scoala, intr-o sala plina cu lume). De fapt, pana la varsta scolara, cam orice copil va manifesta o oarecare timiditate in situatiile noi. Nu este o problema in general, copilul va invata pe parcurs ce isi dezvolta aptitudinile de interactiune cu altii sa isi stapaneasca timiditatea.
Timiditatea este in general o caracteristica a temperamentului copilului: aceasta este o caracteristica innascuta a sa, pe care in general va putea sa o stapaneasca pe parcursul dezvoltarii sale; multe persoane timide isi inving incet- incet timiditatea si nu au probleme mari din cauza acestei caracteristici a temperamentului. Insa copilul poate ajunge si mai timid in urma unei situatii rusinoase majore pe care a trait-o sau a unei situatii in care a fost mult timp criticat, situatie dupa care a dezvoltat o anxietate crescuta fata de situatii noi, care au potential de a il face de rusine, de a il expune criticii celorlalti.
Timiditatea copilului este evidenta atunci cand: cunoaste o noua persoana – el evita contactul ochi in ochi si nu vorbeste (sau spune doar salutul politicos); este introdus intr-un mediu cu multe persoane, adulti sau copii – se integreaza cu greu, preferand sa stea pe margine si sa se uite la ceilalti ; se teme sa fie lasat singur cu alte persoane, fara unul dintre parinti; prefera sa ramana in mediile cunoscute, familiare, ce ii ofera sentimentul sigurantei si evita situatii noi; are probleme in a vorbi in public; cand i se cere sa vorbeasca cu cineva nou, se inroseste, balbaie, isi pleaca privirea, isi freaca mainile etc.; nu vrea sa iasa in evidenta, sa se uite lumea la el, preferand sa ramana neobservat (de aceea, copilul timid va fi considerat copil “cuminte”, deoarece in afara casei sau de fata cu alte persoane in afara de parinti nu se manifesta zgomotos, nedorind sa atraga atentia).
Timiditatea copilului ii face dificultati sa creeze relatii cu alti copii si sa se integreze in grupuri. Mai mult, ii poate provoca mici probleme odata ce incepe scoala: ii este greu sa se imprieteneasca, ii este greu sa vorbeasca in fata clasei, este stresat de evaluarea pe care o primeste de la invatator. De fapt, aici este cauza timiditatii: teama de evaluare, teama ca cei din jur fac judecati, te analizeaza si te critica.
Copilul timid nu are o incredere mare in sine, se percepe ca fiind altfel si astfel ii este teama de ceea ce ar putea sa creada ceilalti despre el. De aceea, incurajat, laudat si sustinut de catre parinti si profesori, el poate afla ca altii au pareri bune despre el si poate prinde curaj. Daca vede ca este apreciat si ca nimeni nu il critica, el va putea sa isi stapaneasca incet-incet timiditatea si sa inceapa sa aiba incredere in sine.
Odata ce se adapteaza unei noi situatii si cunoaste noile persoane, deci odata ce se obisnuieste cu situatia, un copil timid va reusi incet sa se integreze si sa relationeze. El va fi intotdeauna timid, insa va invata intr-un final cum sa isi controleze timiditatea, precum fac multi adulti timizi.
Parintii trebuie sa urmareasca cat de intensa este timiditatea copilului si sa discute si cu invatatorii, profesorii. Caci o timiditate exacerbata deja nu mai este considerata doar o caracteristica temperamentala. Poate fi vorba despre dezvoltarea unei frici, a unei fobii sociale, ceea ce este o cu totul alta problema ce des il impiedica sa traiasca normal.
Cand timiditatea copilului este semn de ingrijorare si semn al fobiei sociale
Cand copilul nu este capabil sa vorbeasca cu o persoana necunoscuta nici dupa 6-7 ani, evitand contactul, plecand privirea si refuzand sa zica ceva.
Cand copilul manifesta simptome de anxietate crescuta in mediile noi, cu multe persoane: tremura, se inroseste, transpira, are palpitatii, are dureri de stomac sau de cap (aceste simptome aparute la scoala sau in alte locuri populate indica fobia sociala – sau, daca apar doar la scoala, fobia scolara).
Cand copilul nu doreste sa ramana intr-un loc fara unul dintre parinti, desi stie ca e in siguranta si ca nu dureaza mult separarea.
Cand copilului ii este frica de adulti: nu numai ca nu vrea sa vorbeasca, insa incearca sa plece, sa se retraga cat mai departe de adult si nu suporta apropierea sau atingerea (aceasta situatie, cand frica copilului este evidenta, poate indica un eveniment traumatic trait de copil, de tipul unui abuz de care nu ati aflat).
Cand copilul are dificultati nu numai in a vorbi si a se juca cu alti copii, ci in a sta in acelasi loc cu altii izolandu-se (copilul ce este doar timid vrea sa stea langa altii si sa se uite ce fac, fiindu-i insa greu sa intre in grup; copilul asocial, in schimb, ce are fobie sociala, prefera sa stea singur, izolat).
Cand copilul fortat sa stea cu alti copii devine agresiv cu acestia, prin agresivitate de fapt protejandu-se anticipat.
Cand copilul nu vrea sa iasa din casa si vrea sa se joace mereu de unul singur.
In situatiile de mai sus, nu este suficient sa incurajati, sa sprijiniti si sa apreciati copilul – cand manifesta semne de fobie sociala, copilul are nevoie de consiliere, pentru a ajunge la radacina problemei si a invata metode sa treaca peste anxietate si teama.
 si cand intra in medii nefamiliare (in casa altcuiva, la gradinita, la scoala, intr-o sala plina cu lume).){kind=link}