Desi numele ar putea parea insulator, sindromul bebelusului zdruncinat nu este o boala provocata de diversi factori naturali, ci o forma destul de raspandita de abuz, ce provoaca jumatate din mortile copiilor foarte mici. In ultima vreme mai multe showuri au redeschis discutia asupra acestui fenomen, mai ales dupa ce o femeie din SUA a fost acuzata ca si-a lovit copilul de 13 luni pana l-a ucis, pretinzand mai apoi ca acesta a fost rapit de altcineva. Insa cunostintele ar fi pus mana in foc pentru calitatile materne ale acestei femei, fapt care arata ca oricine poate sa isi iasa din pepeni la un moment dat. Din pacate, spitalele nu pot testa nivelul de autocontrol al viitorilor parinti si nici nu exista pastile minune.
Sindromul bebelusului zdruncinat a devenit mult mai cunoscut in a doua jumatate a secolului XX, cand au fost stabilitie mai multe simptome comune care sa ii ajute pe medici sa depisteze posibilele cazuri de abuz. Principalele probleme identificate sunt hematoamele, fracturile oaselor lungi si hemoragiile retinei, care cel putin in SUA duc la cererea unei anchete. Bineinteles, nu toti copiii cu aceste simptome au fost maltratati, insa multi dintre ei au avut parte de un tratament necorespunzator, riscand sa dezvolte afectiuni mai grave mai tarziu pe parcursul vietii.
Acest asa-zis sindrom apare din cauza zgaltairii repetate a unui bebelus, de obicei in momente de nervi sau iritare. Bineinteles nu orice leganat mai brusc poate duce la aparitia sindromului bebelusului zdruncinat, insa fragilitatea copiilor trebuie mereu luata in considerare. Acestia au tendinta sa planga destul de mult la varstele foarte fragede, chiar daca nu ii doare ceva sau primesc atentie.
Este un fenomen frustrant si iritant, mai ales in cazul parintilor care mai si jongleaza cu o cariera si alte treburi casnice. Ca urmare, unii ajung sa isi zgaltaie relativ violent copiii, fara a dori de obicei sa le faca rau, doar pentru a capata cateva moment de liniste. Acest act cauzeaza inflamatii ale creierului, tensionarea fontanelei (zona neintarita a craniului nou-nascutilor), cresterea presiunii inauntrul cutiei craniene, dar si privarea de oxigen a encefalului.
Este foarte important ca aceste simtome sa fie recunoscute la timp; parintii trebuie sa isi duca bebelusii la doctor imediat, chair daca vor fi trasi la raspundere intr-un fel sau altul. Doctorii vor urma sa ofere tratamentul necesar pentru scaderea presiunii intracraniene, aratand atentie sporita si hematoamelor.
Intre 15 si 30% din copiii care sufera din cauza acestui tip de comportament mor la o varsta extrem de frageda din cauza complicatiilor, motiv suficient pentru a nu ignora problema. Iar daca ajunga la o varsta mai inaintata pot risca sa devina paralizati, sa aiba probleme de vorbire sau invatare sau sa manifeste crize asemanatoare cu cele ale epilepsiei. Ca urmare se recomanda oricui vede un astfel de incident sa intervina intr-un mod conciliator, astfel de zguduiri fiind in mod clar observabile din partea oricui.
Tinand cont de aceste elemente, ar parea ca astfel de cazuri ar trebui pedepsite prin lege. In SUA, unde este cel mai des vehiculat insa, Curtea Suprema nu a fost mereu constanta in decizii, mai multi experti aratand intr-un mod convingator ca astfel de simptome nu apartin neaparat sindromului bebelusului zdruncinat.
Ca urmare, astazi se recomanda cercetarea atenta a istoricului medical si a intamplarilor petrecute in preajma unui incident pentru a descoperi ce s-a intamplat cu adevarat. In plus, o deficienta mai mare de vitamina C sau anumite boli pot provoca impresia unui abuz prin felul in care se manifesta. Desi mai multi oameni au fost condamnati pentru astfel de fapte, denumirile din proces nu au facut referire directa la acest sindrom, sau “Shaken baby syndrome” in versiunea engleza.
Desi distinctia legata de nivelul la care se extinde aceasta problema nu pare sa se apropie prea curand de sfarsit, este clar ca trebuie avut grija in privinta contactului fizic de care are parte un copil mic. Multi parinti au marturisit ca la un moment dat si-au pierdut rabdarea si au facut ceva regretabil, strigand sau fiind mai duri cu cei mici.
Desi se poate intelege o astfel de reactie, cresterea unui copil fiind destul de dificila, este nevoie de o doza foarte mare de autocontrol pentru a face fata. Parintii nu trebuie sa uite ca si un copil de 4 ani inca este insuficient format, putand sa sufere de probleme ale coloanei vertebrale daca este zdruncinat prea puternic. In plus, alergatul cu un copil foarte mic in brate poate fi uneori daunator, chiar si prin faptul ca il sperie.
Insa toate aceste date sunt cu un rol strict informativ. Noii parinti nu trebuie sa se panicheze si ca creada ca orice atingere poate duce la aparitia sindromului bebelusului zdruncinat. Cu putin autocontrol si rabdare un adult poate alege sa iasa din camera cand un copil devine insuportabil decat sa faca ceva regretabil. Iar cei din jur nu trebuie sa le faca viata un iad incepand o vanatoare de vrajitoare pe urmele oricui este ceva mai dur in relatia cu un copil. De fapt, o mana de ajutor este mult mai importanta decat o critica!