Pestele paradis populeaza iazurile si campurile de orez din China, Coreea, Taiwan si Vietnam. Inca din secolul trecut aceasta specie a devenit un peste de acvariu foarte popular in tarile din Europa. In acvariu atinge lungimea corpului de 5-6 cm, iar in mediul sau natural poate ajunge la dimensiunea de aproximativ 9-12 cm. Are corpul de forma ovala, aplatizata pe partile laterale.
Intotdeauna femelele sunt mai mici, cantaresc mai putin (cam jumatate din greutatea masculilor) si au inotatoarele mai putin spectaculoase. Masculul are mai ales inotatorea codala mai lunga si in general corpul mai intens colorat. Culoarea de baza este gri-verzui, mai stralucitoare pe partea dorsala si putin mai deschisa pe partea ventrala. La nivelul abdomenului apar cateva dungi rosiatice dispuse alternativ cu altele in nuante de albastru-deschis.
Inotatoara dorsala este violet, inotatoarea anala este rosu-violet, iar cea codala maronie-rosiatica cu marginile albastrui. Toate sunt puternic dezvoltate (mai ales la mascul) si au mici pete intunecate. Inotatoarele pelviene sunt mai mici si au razele rosiatice, iar operculele de la branhii sunt albastre-verzui. Coloritul acestui peste depinde foarte mult de temperatura apei si de cantitatea de lumina, cu cat acestea sunt mai scazute nuantele se deterioreaza. La femele predomina nuantele de culori albastre-rosii si bej-maronii.
In acvariu acest peste are tendinata de a fi agresiv de aceea este bine sa fie tinut cu specii asemanatoare lui de aceeasi dimensiune, sau doar putin mai mici. In cazul in care este asociat cu pestii neon sau guppy exista riscul ca acestia sa fie mancati de pestele paradis. Temperatura apei in acvariu trebuie sa fie de 20-25ºC, duritatea apei de 25º iar pH-ul de 6-8.
Acvariul trebuie sa fie intotdeauna acoperit pentru a nu risca ca pestii sa sara din apa, iar capacitatea sa fie de 3-5 litri. Se pare ca aerarea si filtrarea apei nu este foarte importanta deoarece acest peste poate trai fara probleme si in apa statuta. Hrana lor consta din moluste, crustecee si insecte.
Reproducerea la pestele paradis are loc la 5-7 luni, timp in care conditiile in acvariu trebuie sa fie putin diferite: temperatura apei de 26-28ºC, pH-ul de 7, iar duritatea apei de 10º. De asemenea in acvariu trebuie sa existe plante acvatice plutitoare pentru ca pe sub frunzele acestora masculul isi va construi un fel de cuib de spuma (din bule eliberate din gura ca un fel de mucus care se lipesc unele de altele). In acest cuib sub forma unui cosulet femela depune ouale care variaza de la un exemplar la altul intre 500-800.
Perioada de incubatie a oualor este foarte scurta doar de 2-3 zile, apoi apar puii de peste. In aceasta perioada masculul manifesta un puternic instinct teritorial, pazeste ouale si apoi puii si este deosebit de agresiv cu pestii din jur si chiar cu femela sa care uneori este nevoita sa se ascunda dupa plantele din jur. De aceea se recomanda ca masculul sa fie separat de pui din momentul cand acestia incep sa inoate liber.
Speranta de viata la pestele paradis in conditii de captivitate este de pana la 8 ani.
Video – Pestele paradis (Macropodus opercularis):