In saptamana 11 de sarcina, fatul este deja de o marime „impresionanta”: cam cat degetul mare al unui adult! I-au crescut primii dinti si unghiile, iar coloana vertebrala se poate vedea clar. Capul inca ii este extrem de mare, cam jumatate din intregul sau trupusor. Structura osoasa se intareste incet, dar pielea inca este translucida. Toate organele sunt dezvoltate si ar trebui sa functioneze normal (se formeaza si intestinele).
Tu inca nu simti aceasta bucurie, dar micutul fat a inceput sa se miste foarte energic in burtica ta. El poate deja inghiti si elimina apoi prin urina lichidul amniotic! El incepe sa isi inchida si sa-si deschida mainile, formand un pumn cu care loveste.
…si viitoarea mamica:
In saptamana 11 de sarcina, se prea poate sa ai, in sfarsit, o bine-meritata scapare de greturi si de starea continua de epuizare. Incepi sa te simti mai bine, iar aceasta schimbare te poate entuziasma – insa nu esti inca nici la jumatatea drumului… Poti avea mai multa energie, ceea ce este perfect: poti sa apuci sa duci la bun sfarsit unele sarcini pe care le-ai lasat balta in ultimele saptamani.
Ar trebui sa fie vizibila cresterea in greutate – daca nu, pana la sfarsitul trimestrului sigur vei vedea schimbari. Uterul ar trebui sa se simta umflat la atingere. Libido-ul este crescut si poti sa te simti excitata din orice, in timp de senzatiile cand esti atinsa sau mangaiata si din timpul sexului cresc in intensitate si iti ofera placere – ceea ce nu este un lucru rau, atat timp cat ai unda verde de la medic (in cazul unei sarcini normale, fatul este protejat si sexul nu are nici un efect negativ, din contra – iti imbunatateste starea de spirit si relaxarea) ! De ce atata apetit sexual?
Atat activitatea hormonilor, cat si circulatia sangvina intensificata (sangele ajunge in sani, clitoris, labii) sunt „de vina”! De aceea, simti furnicaturi de excitatie si atingerile partenerului sunt atat de placute. Totusi, din cauza greturilor, a nevoii constante de urinare si a constipatiei si balonarii, poti sa nu te numeri printre norocoase si poti avea un libido la pamant. Nu exista vreo regula, caci fiecare femeie insarcinata, fat si sarcina sunt unice!
Tot datorita activitatii hormonilor, poti vedea chiar din saptamana 11 de sarcina cum parul si unghiile cresc mai rapid si au o stralucire aparte. Tot datorita circulatiei sangvine intensificate, vei experimenta senzatia de caldura si transpiratie si vei saliva in exces (fara sa iti fie pofta de ceva).
Ce sa faci in saptamana 11 de sarcina:
Fier
Fatul se dezvolta si creste nevoia sa de oxigen (implinita prin intensificarea circulatiei tale sangvine), dar si de nutrienti. Pana acum, organismul tau i-a asigurat necesarul de fier, insa acum aceasta nevoie creste si chiar se dubleaza si de obicei, este bine sa consumi, pe langa alimentele recomandate, si suplimente de fier zilnic – doza recomandata de medic. Ca alimente, consuma fara grija: paine integrala si cereale imbogatite cu fier, carne rosie, legume verzi (spanacul este rege). Nu lua suplimentele de fier odata cu cele de calciu – impiedici astfel asimilarea fierului.
Sex?
Dupa cum s-a spus, de obicei, vei fi extrem de excitata si apetitul sexual va fi crescut. In acelasi timp, atingerile partenerului vor fi mai placute ca niciodata, la fel si actul sexual si orgasmul! Daca nu te deranjeaza senzatia de balonare sau nevoia de urinare, da-i drumul! In cazul unei sarcini fara risc, este absolut normal sa faci sex! Fatul este complet protejat de catre lichidul amniotic si uter. Nu are rost sa iti faci griji pentru el, nu va pati si nu va sti nimic! In plus, activitatea sexuala te destreseaza, te relaxeaza, iti ofera energie si intareste legatura dintre tine si partener – care este pusa la test in timpul sarcinii si dupa nastere.
Vopsirea parului?
Ultimele studii arata ca vopsirea parului in timpul sarcinii nu dauneaza fatului. Poti fi tentata sa il vopsesti daca il vopseai inainte, pentru ca radacinile au crescut si incep sa arate inestetic. In plus, ai dori sa te bucuri de o culoare mai frumoasa, acum ca parul tau pare mai bogat si stralucitor ca niciodata! Insa sfatul cel mai bun: asteapta pana dupa debutul trimestrului doi de sarcina, dupa ce formarea bebe-ului este completa si foloseste mai degraba nuantator spuma decat vopsea. Cat despre unghii: specialistii spun ca iti poti face unghiile cu oja oricand pe perioada sarcinii, atat timp cat folosesti instrumente sterilizate si aerisesti camera pentru a nu inhala mirosul substantei.
Ecografie externa
Cel mai probabil, in saptamana 11 de sarcina poti face o ecografie externa (prin ultrasunete, nu transvaginala) care iti va oferi o prima fotografie draga a bebe-ului tau. Insa sexul se prea poate sa nu fie inca vizibil, ceea ce inseamna ca mai poti astepta macar o saptamana pana ce faci aceasta ecografie.