Pestele Guppy este un peste de acvariu, originar din America de Sud, care nu este deloc pretentios si poate fi intretinut cu usurinta. De asemenea, pestii din aceasta specie sunt foarte rezistenti si pot supravietui si in conditii mai putin optime.
Dupa cum am mentionat, habitatul natural al pestilor Guppy este America de Sud, dar acestia se mai pot regasi si in state precum Antigua si Barbuda, Trinidad Tobago sau Barbados.
In ceea ce priveste caracterul lor, pestii Guppy sunt foarte vioi si alerti, fiind o bucurie sa-i observi cum inoata dintr-un colt in altul al acvariului in cautarea hranei.
In legatura cu aspectul lor, masculii sunt mai colorati decat femelele, fiind deseori asemanati cu un curcubeu sub raportul multitudinii de nuante pe care le au. Acestia pot ajunge pana la 4 centimetri in lungime. Pe de cealalta parte, femelele se remarca prin culori mai sterse. Lungimea obisnuita pentru ele se incadreaza in jurul valorii de sase centimetri.
Cele mai potrivite acvarii pentru pestii Gruppy sunt cele mai spatioase, cu foarte multe plante, unde femelele pot naste. De asemenea, pestii trebuie sa aiba suficient spatiu pentru a inota in voie. In general, capacitatea acvariului trebuie sa fie de aproximativ 50 de litri, iar temperatura apei sa se situeze intre 20 si 28 de grade.
Cel mai bine pentru pestii Guppy este sa traiasca in grupuri de minimum trei-patru exemplare. De regula, este indicat sa aveti mai multe femele decat masculi.
In legatura cu modalitatile de hranire, acesti pesti consuma atat hrana vie, cat si hrana uscata. Ei mananca si laptuci, spanac, pureci de balta sau viermi tubifex. Cel mai indicat este ca pestii Guppy sa se hraneasca de mai multe ori pe zi, insa nu in cantitati mari, intrucat ei au un stomac mic.
Pestii Guppy devin maturi din punct de vedere sexual cand ating varsta de trei luni. Dupa o gestatie care dureaza aproximativ patru saptamani, femelele nasc pui vii, intre 20 si 100, in functie de fiecare situatie in parte. Femelele gestante sunt usor de reperat, intrucat apar pe inotatoarele lor ventrale niste puncte negre, iar abdomenul lor creste in volum.
Imediat dupa nastere, puii pot fi lasati in acvariul unde au fost adusi pe lume. Dupa cinci-sase zile, acestia se pot introduce in acvariul unde se afla ceilalti pesti din specia lor, intrucat vor fi pregatiti sa se hraneasca singuri si sa se protejeze. Este recomandat ca temperatura apei in perioada de reproductie sa nu fie mai mica de 24 de grade.
Speciile compatibile cu Guppy sunt cele de dimensiuni reduse, precum Molly, Zebre sau Xifo. Pestii de acvariu mai mari pot devora puii si de aceea nu este recomadat sa fie pusi in acelasi acvariu cu Guppy.
In ceea ce priveste speranta de viata a pestilor guppy, aceasta este de doi ani, insa, in unele cazuri, au existat si astfel de specii care au trait mai mult, chiar si peste trei ani.