In cadrul societatii traditionale, rareori exista ca forma de organizare familiala, familia monoparentala: cazurile erau rare si determinate de obicei de moartea unuia dintre partenerii cuplului conjugal. Dar chiar si atunci, recasatorirea era o modalitate des intalnita de reconstituire a familiei. Insa in perioada moderna, mai ales in tarile vestice, persoanele singure care cresc copii sunt din ce in ce mai multe. Se vorbeste chiar despre disolutia familiei traditionale, cu doi parinti si copiii lor, ca forma eficienta de organizare.
In anii ’80, in S.U.A., aproximativ 24% dintre familii erau constituite de un parinte singur si copiii sai, iar intre 1947 si 1984, numarul de nou-nascuti cu mame singure a crescut cu 500%! Familia monoparentala este o realitate din ce in ce mai des intalnita, chiar si in tari precum Romania, unde morala traditionala a persistat mai mult.
De obicei, familia monoparentala ia nastere din cauza separarii partenerilor, a mortii unuia dintre acestia si a nasterilor neprogramate. Insa exista si cazul in care femeia sau barbatul ia decizia de a avea un copil fara a se casatori. O mama singura nu mai trebuie de mult timp sa traiasca cu un stigmat, astfel in societatea (post)moderna, adoptiile si fertilizarile in-vitro iau amploare. Dorinta de a avea un urmas nu mai este conditionata de existenta unui partener de viata.
Dar care sunt cauzele existentei familiei monoparentale – in afara acestei decizii constiente si libere de a creste singur(a) un copil? In primul rand, sociologii explica faptul ca unei femei divortate sau vaduve ii este dificil sa se recasatoreasca. Situatia aceasta este provocata in special de ponderea mica de barbati adulti necasatoriti in cadrul unei societati. Se da ca exemplu cartierele marginale din S.U.A., unde femeile afro-americane nu pot gasi un partener de viata deoarece barbatii mor de tineri sau sunt inchisi in penitenciare. La 100 de femei de culoare de varsta adulta (pana in 30 de ani) s-ar gasi mai putin de 80 de barbati, dintre care doar 50 cu posibilitati materiale decente! (Sociopsihologia si antropologia familiei, Petru Ilut).
O alta cauza ce incurajeaza formarea familiei monoparentale o constituie ajutorul financiar oferit de stat. Insa aceasta nu este o cauza directa a cresterii ponderii acestor familii, caci majoritatea mamelor singure din tarile dezvoltate sunt acele femei capabile sa isi castige existenta si cu un venit peste mediu. Spre deosebire de societatea traditionala – in care femeia era dependenta de barbat, in societatea moderna ajutorul guvernamental si piata de munca extinsa fac posibila decizia femeii de a-si creste singura copilul.
S-a pus intrebarea daca familia monoparentala este o forma eficienta de organizare, mai ales din perspectiva copilului. Aceasta pentru ca din aceste familii provin deseori copii care se confrunta cu abandonul scolar, adolescente ce raman insarcinate, adolescenti ce comit infractiuni. Majoritatea acestor familii sunt matrifocale (mama cu copiii sai), asadar aceste carente in educatia copiilor se pot explica si prin lipsa tatalui ca figura de autoritate si de afectiune.
Insa cea mai mare lipsa a familiei monoparentale se pare ca este saracia, situatie cauzata fie de faptul ca familia a fost formata din cauza unei nasteri neprogramate a tinerei, care de multe ori renunta la studii si nu isi poate gasi un loc de munca, fie de faptul ca familia a fost formata prin decesul sau divortul partenerilor – in acest caz, se resimte lipsa castigurilor financiare ale barbatului (chiar si in societatea actuala care se pretinde egalitara, barbatii sunt mult mai bine platiti decat femeile, chiar daca detin acelasi post). Femeia care a devenit parinte fara intentie va gasi totusi sprijin financiar, dar si emotional de la rudele apropiate.
Insa sociologii nu se concentreaza numai asupra problemei saraciei in analiza cazurilor de parinti singuri. Se pune problema eficientei acestei forme de organizare – familia monoparentala – in cazul acelor mame “prin optiune”, acele femei care, ajunse fara partener stabil la varsta maturitatii, isi doresc un copil si il obtin fie printr-o relatie sexuala cu un barbat, prin adoptie sau prin insamantare artificiala. Acele femei cunosc riscurile si isi asuma responsabilitatea financiara impusa de cresterea unui copil, astfel ca problema saraciei nu exista in cazul lor.
S-a ajuns astazi la situatia in care o femeie adulta cu un venit mediu sa poata avea un copil fara nici o ingradire sau limitare impusa de stigmatul social sau familial. Nu mai este imoral sa fii parinte singur, este imoral sa ai posibilitatea cresterii unui copil si sa o refuzi din egoism. Casatoria nu mai este de mult o obligatie a tinerei femei, ea este acum stapana pe viata ei si deciziile sale. Insa se gandesc tinerele mame la o latura mai importanta decat cea financiara, latura socio-afectiva a cresterii unui copil?
Majoritatea studiilor arata clar ca acei copii crescuti fara unul dintre parinti se confrunta cu probleme de dezvoltare psihologica si emotionala mai mult sau mai putin severe. Majoritatea copiilor cu probleme s-au confruntat cu lipsa unui parinte – de obicei, tatal. Sigur, femeia care decide sa-si intemeieze o familie monoparentala va asigura toata dragostea si afectiunea copilului, dar acesta tot va percepe lipsa a ceva important. Este vorba despre modelul masculin in familie – atat de necesar mai ales pentru baieti.
Este vorba in special de faptul ca cei doi parinti isi impart rolurile in familie: mama este figura afectiunii, in timp ce tatal este figura autoritatii si a controlului. Unei singure persoane ii va fi extrem de dificil sa isi imparta personalitatea, astfel incat sa asigure unui copil si afectiunea necesara, dar si impunerea regulilor. Mamele singure ajung de multe ori sa practice un stil educativ laissez-faire, ce poate avea consecinte grave in comportamentul copilului.
In pofida argumentelor si contra-argumentelor, familia monoparentala este o realitate din ce in ce mai des intalnita si este responsabilitatea societatii si a statului sa usureze situatia acestor parinti singuri – in special in cazurile in care parintele nu a avut o alegere.
