Casă și grădină12 plante care aduc energie pozitivă în casa ta

12 plante care aduc energie pozitivă în casa ta

Există plante decorative care pot crea un flux de energie pozitivă în casă. Unele plante au mirosul proaspăt și reușesc să filtreze aerul din încăperea unde se află. Astfel de plante trebuie ținute în casă dar și în spațiile unde lucrăm pentru că ne ajută să aducem un pic de energie pozitivă și să creăm o atmosferă relaxantă și plăcută acolo unde le așezăm.

Nu este greu să îmbunătățești confortul în viața ta, mai ales dacă îți plac plantele decorative, florile și natura. Poți foarte ușor să achiziționezi câteva plante cu rol decorativ dar care să ofere și avantajul de a aduce armonie în viața ta, zi cu zi.

1. Crizantemele galbene sunt flori care creează energie yang, oferă o stare de bine și optimism, simbolizează puritatea. Se spune despre aceste flori că aduc noroc, fericire și o viață fără griji. Parfumul crizantemelor este plăcut, are efect liniștitor, îți dă senzația de prospețime și mai multă energie. Locul potrivit pentru un buchet de crizanteme este dormitorul și camera de zi.

2. Bambusul norocos (Lucky bamboo) are denumirea științifică Dracena sanderiana. Această plantă este bine să fie primită sau oferită în dar pentru că aduce noroc, avansare în carieră, succes în afaceri, viață lungă și liniștită, pace sufletească, enegie pozitivă ambientală. Se poate oferi cadou un singur fir sau mai multe fire (care să formeze un frumos aranjament decorativ natural).

Contează câte fire de bambus sunt primite sau dăruite, ele au o semnificație aparte: 3 fire de bambus înseamnă fericire, longevitate; 5 fire înseamnă cele 5 elemente ale vieții și anume fizic, mental, intuiție, empatie și spiritual; 6 fire înseamnă sănătate; 7 fire înseamnă prosperitate; 9 fire înseamnă succes; 10 fire înseamnă împlinire, perfecțiune; 21 de fire înseamnă binecuvântare. Nu oferi niciodată cadou cuiva 4 fire de bambus pentru că 4 este un număr asociat cu moartea.

3. Iasomia este o plantă cu flori intens parfumate. Se spune despre această plantă că aduce abundență în casă. De asemenea florile de iasomie atrag dragostea și oferă energie pozitivă. Planta are efect afrodisiac de aceea este indicată să fie ținută în dormitor, ea amplifică sentimentele de dragoste.

4. Menta este o plantă mentolată cu efect răcoritor, calmant, tonifiant și stimulator. Se spune despre această plantă că aduce bunăstare în casă, că îmbunătățește relațiile și comunicarea. Menta este recomandată și pentru sistemul nervos, stimulează activitatea cerebrală, îmbunătățește capacitatea de concentrare, calmează stările de nervozitate și irascibilitate, diminuează oboseala psihică și intelectuală. Menta are efect benefic asupra spritului, stimulează activitatea spiritului în acțiune. Această plantă este folosită frecvent în aromaterapie dar și în medicina naturistă.

5. Bujorii sunt florile dragostei. Despre bujori se spune că atrag energia yang-ului și că pot spori șansele de a construi și de a menține relația de dragoste.

narcise

 

6. Narcisele sunt plante care oferă energie pozitivă în casă. Pot fi ținute la geam în orice cameră, la domiciliu, pentru că au un impact pozitiv, oferă mai multă energie în zona de locuit.

7. Crinii sunt flori parfumate care au un efect benefic în locuință. Se spune că răspândesc bucurie, energie și o stare de bine. Crinii sunt flori care combat nervozitatea, te scapă de stres și anxietate.

8. Rozmarinul este o plantă care curăță aerul din cameră și oferă un flux de energie. Rozmarinul protejează casa de influențele negative, oferă o stare de liniște, un sentiment de alinare și pace interioară, combate depresia, anxietatea și oboseala. Mulți oameni țin rozmarin în ghiveci în casă pentru că au credința că îi protejează de rău, de energiile negative.

9. Aloe Vera este o plantă care absoarbe energia negativă din jur. Despre această plantă se spune că aduce noroc și energie în casă.

10. Magnolia este simbolul purității și al dragostei. Această plantă are florile foarte frumoase și nu trebuie să lipsească din casă. Este o plantă benefică care oferă o stare meditativă, de liniște și relaxare.

11. Busuiocul îmbunătățește starea psihică și emoțională. În plus această plantă este indicată în casă pentru că alungă țânțarii. John Gerard – un renumit spițer englez – spunea că ,,parfumul busuiocului este bun pentru inimă, îndepărtează tristețea care vine din melancolie, și face omul mai vesel și mai fericit.ˮ Busuiocul are un parfum deosebit care este tonic pentru sistemul nervos, limpezește mintea și calmează stările de nervi.

Poate fi plantat în ghiveci și ținut pe pervazul ferestrei deoarece efectele sale benefice nu vor întârzia să apară, va purifica aerul din casă, va limpezi mintea și va oferi o stare relaxantă. Busuiocul este cunoscut prin proprietățile sale tonice, decongestionante, revigorante și dezinfectante. Este considerat una dintre cele mai bune plante pentru nervi, reface și fortifică sistemul nervos, combate oboseala, reduce tensiunea nervoasă, combate epuizarea nervoasă, anxietatea și depresia, limpezește mintea și imbunătățește capacitatea de concentrare.

12. Salvia are o aromă florală, dulce, puțin amețitoare. Această plantă curăță energia negativă și are efect bun asupra stării interioare. Poate revigora spiritul, induce liniștea interioară, o stare de optimism și o senzație de încredere și siguranță.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.