Top 10 relatii interzise – se intampla sa simti o atractie irezistibila sau chiar… sa te indragostesti de cineva cu care nu ai putea sa fii, cu care nu ar trebui sa fii! Cineva cu care o relatie ar fi mult prea ciudata sau chiar imposibila! Sau, uneori, se intampla sa ai fantezii si sa iti doresti o persoana tocmai pentru ca stii ca „nu ai voie” – este vorba de marul interzis – fructul oprit, de atractia libertatii totale, de contestarea si incalcarea regulilor, de secret, de pasiunea data de relatiile interzise…
Cum arata un top 10 al relatiilor interzise – acele fantezii sau poate chiar aventuri pe care le avem multi dintre noi? Este in natura omului sa doreasca ceea ce ii este interzis – iar cu cat cei din jur, societatea si chiar propria ta rationalitate iti spune „nu se poate”, „nu ai voie”, cu atat dorinta creste… Nu ne vom referi, bineinteles, la acele relatii interzise pentru ca sunt deviante – incestul (relatii intre rude de grad I) sau… zoofilia (relatii cu animale)… Sa vedem, insa care sunt acele relatii despre care spunem „nu se poate”, dar la care visam uneori…
Top 10 relatii interzise
1. Cu seful. Iata o fantezie (pentru unii, mai mult decat fantezie) foarte frecventa: o aventura cu seful, eventual condimentata cu partide de sex fierbinte in biroul sau, in timp ce poate intra oricine… Este vorba de fantezia de a fi dominat si dorit de catre cel care are puterea si de atractia ineditului si riscului…
2. Cu subalternul. Insa seful – seful nu are si el fantezii? Bineinteles – o relatie cu unul dintre subalterni, o aventura pasionala cu cel care este sub el… Aici este vorba de fantezia celui ce domina, ce are toata puterea si de incitarea data de pericol si incalcarea regulilor…
3. Cu profesorul. Cati dintre noi nu am facut o pasiune pentru unul dintre profesorii nostri (de liceu, de facultate)?… Mai mult decat profesorul in sine, este vorba de atractia relatiilor interzise, de nou, de secret, de risc si de puterea si statutul superior al profesorului, care te-ar alege pe tine sa-i fii iubit(a) in secret…
4. Cu cei mai buni prieteni. O fata si un baiat – prieteni buni inca din copilarie… Insa apare si atractia spre ceea ce nu poate fi, fantezia „ce ar fi daca”… Apropierea, intimitatea, afectiunea fac ca unele ganduri sexuale si chiar iubirea sa fie mai mult decat posibila… Si cu cat te gandesti „am strica prietenia”, „nu ar merge”, „avem amandoi pe altcineva”, cu atat parca te atrage mai mult…
5. Cu amicul/amica partenerului de cuplu. Sau poate a fostului partener de cuplu… O regula nescrisa a prietenilor buni zice „niciodata nu faci sex sau te implici cu fostii sau mai ales, cu actualii parteneri de cuplu ai prietenilor tai”! La fel pentru partenerii de cuplu – daca este sa inseli, niciodata cu amicul/amica partenerului tau! Insa… desi stii ca nu este deloc bine, moral, frumos – uneori nu te poti abtine… Partenerul tau este atat de enervant si banal – insa amicul/amica sa atat de dragut(a)… Nu ar trebui, insa este atat de irezistibil…
6. Cu persoane casatorite. Locul 5 in top 10 relatii interzise – cu persoane casatorite! Stii prea bine ca nu ar trebui, stii ca mai mult de o aventura nu se poate, stii ca el/ea are o familie, stii ca vei rani persoane nevinovate, stii ca vei fi blamat si invinovatit – insa atractia este atat de irezistibila, incat prea putin iti pasa… Pasiunea este cu atat mai intensa cu cat stii foarte bine ca nu ar trebui! Ideea de a fi amant/amanta, o pasiune intensa, periculoasa si secreta pare seducatoare…
7. Cu rude indepartate. Vi se pare imposibil? Si totusi, se intampla! Te poti trezi ca iti doresti o persoana care se intampla sa iti fie ruda! Un verisor/ o verisoara de grad indepartat, o ruda prin alianta, o ruda vitrega – stii ca este mult prea ciudat si imposibil si ca nu ar trebui sa ai asemenea ganduri, ca nu se poate intampla, insa te trezesti ca visezi „ce ar fi daca”…
8. Cu persoane de acelasi sex. Esti complet heterosexual(a), insa la un moment dat simti o inexplicabila atractie fata de cineva de acelasi sex! Ce se intampla?! De multe ori, cum se aprinde o mica atractie si gandul „oare cum ar fi” iti reprimi frumos orice astfel de idei – este complet absurd, nu-i asa? Totusi, nu este absurd – majoritatea dintre noi vom simti o atractie spre cineva de acelasi sex, chiar vom face o mica pasiune – iar cei mai sinceri dintre noi ne vom intreba „cum ar fi”; ceea ce nu inseamna ca suntem bisexuali… Multi au incercat chiar mici experiente erotice – atingeri, saruturi – pentru ca este ceva diferit, ceva nou, ceva incitant, ceva interzis…
9. Cu persoane cu un alt statut social. Ne place sa credem ca traim intr-o societate avansata, deschisa, permisiva si ca nu mai exista interdictii in ceea ce priveste partenerii alesi! Totusi, un statut social complet diferit inca este un obstacol clar al relatiilor: o persoana educata, cu profesie buna si venit mare cu o persoana fara scoala, fara slujba, fara bani – o situatie cam greu de inchipuit!
La fel este de multe ori cand vine vorba de rasa sau chiar de religie! Insa aceasta nu inseamna ca nu ne putem indragosti de cineva cu care stim ca nu vom putea fi – din cauza familiei, a prietenilor, a situatiei in sine: complicatiile sunt prea mari… De aceea si azi partenerii se aleg in general din cadrul acelorasi medii – nu vom vedea prea des diferente mari de statut; insa atractia lucrului interzis si diferit ramane…
10. Cu persoane mult mai in varsta/mai tinere. Locul 10 in top 10 relatii interzise – clasica relatie intre el – in varsta, ea – tinerica sau, si mai interesant, inversul situatiei. Desi prima varianta devine mai acceptata, insa tot criticata de catre multi, o asemenea relatie in care partenerii au varste extrem de diferite naste mereu comentarii, indoieli, critici – nu poate fi vorba decat de sex pentru cel in varsta si de interes pentru cel tanar… sau poate e iubire…