Ai nevoie de cateva sfaturi privind imbracamintea de gravide, caci ti se pare ca nimic nu ti se potriveste si nimic nu iti mai vine bine? Trebuie doar sa fii putin mai deschisa, sa accepti anumite schimbari minore in stilul tau vestimentar. Dar cel mai important este sa nu te rusinezi sau sa nu te simti deranjata de noile tale forme, ci sa fii mandra de implinirea ta!
O femeie insarcinata este deosebit de frumoasa si stralucitoare, atat timp cat este fericita si se simte bine in pielea ei! Da, ti s-au umflat picioarele, burtica ta parca este Everest, insa in spatele acestor schimbari se afla o bucurie si o stralucire care le invaluie! Nu trebuie sa iti para rau ca nu mai poti purta rochia ta rosie – vei avea timp si pentru ea! Citeste cateva sfaturi privind imbracamintea de gravide si vei vedea ca nu trebuie sa te imbraci intr-un sac pentru ca oricum nimic nu iti vine bine!
Sfaturi privind imbracamintea pentru gravide
Stilul
Nu trebui neaparat sa iti schimbi stilul tau vestimentar, ci sa il adaptezi noilor tale dimensiuni! Daca preferai stilul sport, casual, elegant, rock – foarte bine, il poti pastra si acum! Un trening elastic si un tricou larg cu un imprimeu amuzant sunt perfecte pentru un stil sport, o rochita de vara lejera pentru casual, o rochie-capot cu decolteu pentru cel elegant, iar o pereche de pantaloni elastici negri si geaca de piele a sotului perfecta pentru stilul rock! Iar la serviciu, pantalonii lejeri speciali si un sacou larg, in stil masculin (cum se poarta) au facut trucul!
Comod, prin casa
Cele mai confortabile haine de gravide pentru casa sunt salopetele speciale, rochiile lejere care te lasa sa respiri sau pantalonii gen colanti (care sustin burtica) si un tricou de-al sotului (nu-i asa ca iti place sa ii porti hainele?)!
Iesiri
Cand vrei sa iesi la cumparaturi, cu prietenele, la o plimbare, adapteaza hainele pentru gravide cu stilul tau! O fusta sau o rochie larga, vaporoasa, vesela cu geaca de piele a sotului si o esarfa fantezie creeaza o tinuta la moda si atragatoare. In functie de stilul tau, ai grija la accesorii – ele transforma chiar si o tinuta de gravida, facand-o speciala. Chiar daca iesi purtand niste pantaloni speciali, lejeri, dotati cu un elastic pe talie (care iti sustine burtica) si o bluza vaporoasa, poti infrumuseta si adapta tinuta la stilul tau prin accesorii: esarfe, curele, bratari, cercei mari, elastice si bentite… Totul este sa vrei si sa nu te gandesti ca oricum nu conteaza cum arati – din contra!
Serviciu
La serviciu, unde trebuie sa ai un stil casual si mai sever, axeaza-te pe pantalonii largi cu elastic, camasi sau bluze tip baby-doll si sacouri drepte, in special cele de croiala masculina! Bluzitele baby-doll sunt extrem de frumoase si comode pentru tine si iti camufleaza burtica, scotand in acelasi timp in evidenta sanii si umerii.
Seara
Ce te faci daca trebuie sa iesi la un eveniment mai stilat, unde este necesara o tinuta eleganta? Cauta prin magazine o rochie tip capot neagra dintr-un material frumos! Rochiile tip capot au de obicei un decolteu generos (doar ai ce arata), in V si sunt foarte comode, dar si stilate. Ele se termina de obicei putin mai jos de genunchi, iar negrul iti face silueta mai eleganta. Si ai scapat si de tinuta eleganta…
Ce sa eviti
Sfaturile privind imbracamintea pentru gravide trebuie sa tina cont si de ceea ce nu se potriveste. Evita neaparat orice haina care te incomodeaza, care nu iti lasa trupul sa respire, in care iti este prea cald. Evita, de asemenea, hainele prea stramte: lasa-ti intreg trupul sa se simta liber (de aceea, vara esti o norocoasa, caci poti purta mereu rochite vaporoase care sunt atat de frumoase, feminine si vesele). Stilistic vorbind, este bine sa eviti modelele prea complicate sau mari si dungile: maresc vizual silueta. Nu ca ar trebui sa te ascunzi – a fi insarcinata este o bucurie si o mandrie, insa nici sa te faci mai mare nu are rost.
Sutienul
Sutienul este o piesa importanta in timpul sarcinii. Trebuie sa iti cumperi neaparat cateva noi modele – caci sanii tai cresc si se intaresc, pregatindu-se pentru lactatie. Cauta si alege modele in care sa te simti comod – nici prea stranse, nici prea largi si care sa sustina foarte bine sanii (ii ajuti sa nu se lase). Cand probezi sutienul, sari usor si vezi daca sanii stau bine in el! Alege modele cu bretele late, care sa iti intre in piele, fara sarme care sa te deranjeze si preferabil din bumbac – care iti lasa pielea sa respire. Nu sta prea mult fara sutien, caci muschii sanilor sunt foarte solicitati si pot sa nu reziste!
Pantofii
Si picioarele tale sunt solicitate, caci ele iti sustin intreaga greutate! Picioarele femeii insarcinate se pot inflama foarte usor, de aceea alege modele de pantofi comode si lejere, care sa permita umflarea picioarelor fara a le strange. Gasesti chiar si pantofi in mai multe stiluri care sa fie potriviti: pentru un look elegant sau office, cauta balerini (ai grija sa nu iti fie ficsi, ci cu o marime mai mare).
In rest, la iesiri diverse, axeaza-te pe tenisi comozi si vara pe sandale cu o talpa lata si cureluse lejere. Prin casa, papuceii sunt alegerea cea mai buna! Fara tocuri – picioarele tale sunt destul de stresate si asa, in plus, tocurile modifica postura si nu fac bine spatelui!
Resurse financiare
Cea mai mare problema a femeii insarcinate nu tine numai de nevoia de sfaturi privind imbracamintea de gravide – orice femeie ar putea gasi o garderoba frumoasa si in timpul sarcinii – ci de pretul acestor articole speciale! Cauta in mai multe magazine (nu uita de cele on-line) si gaseste cel mai bun pret.
Insa cel mai bine este sa dai saptamanal o raita prin magazinele de solduri si second-hand si sa te uiti cu atentie – cu putin noroc, vei gasi articole perfecte pentru tine la un pret extrem de avantajos. Daca locuiesti intr-un oras mai mic, unde nu exista acest tip de magazine (sau nu iti plac hainele aduse), da o fuga pana in cel mai apropiat oras mare – va merita banii de transport, caci poti gasi articole frumoase la unele dintre aceste buticuri cu solduri sau second-hand.