Nunți și mireseRecepția de nuntă - încearcă decorarea meselor în mod diferit

Recepția de nuntă – încearcă decorarea meselor în mod diferit

Pentru un aspect unic si personalizat al locatiei unde se tine receptia, multe cupluri iau in considerare decorarea meselor in mod diferit. Desi aceasta varianta poate fi un mod distractiv de a adauga creativitate decoratiunilor de nunta, ea poate de asemenea crea haos daca nu este gandita bine. Decorarea fiecarei mese de la receptie in mod diferit poate conferi locatiei o atmosfera unica, fara a sacrifica frumusetea si eleganta.

Mesele decorate individual elimina nevoia de a plasa etichete cu numere si nume care sa-i ajute pe invitati sa-si gaseasca locul. Invitatii trebuie doar sa fie indrumati catre masa cu decoratiunile corespunzatoare. Mesele pot fi coordonate cu diferite aspecte ale temei nuntii, reunind intregul design cu fler si permitand cuplului sa selecteze o gama mai larga de decoratiuni.

Decorarea fiecarei mese in mod diferit poate fi o provocare. Daca decoratiunile sunt prea iesite din comun, locatia receptiei poate capata un aspect bizar, mai degraba decat sa aiba aspectul unui design conceput cu atentie.

In functie de cine se ocupa de decoratiuni, costul poate fi mai ridicat decat daca se foloseste un singur design – de exemplu, multe companii care inchiriaza fete de masa au cerinte minime care nu pot fi indeplinite in cazul in care cuplul opteaza pentru fete de masa in culori diferite. O alta provocare este faptul ca mesele nu trebuie doar sa fie decorate in mod diferit, ci trebuie sa se si coordoneze cu schema de culori a nuntii si cu tema generala.

Idei pentru decorarea meselor in mod diferit

In functie de tema nuntii si schema de culori, exista multe feluri in care mesele pot fi decorate in mod diferit si totusi sa-si pastreze un aspect frumos si coordonat. Printre optiunile populare se numara:

Piese centrale inalte si joase: piesele centrale de dimensiuni diferite pot conferi fiecarei mese un aspect unic, iar cel mai usor mod de a face acest lucru este schimband inaltimea lor. Piesele centrale inalte trebuie sa aiba o baza subtire, pentru a nu inhiba conversatia, in timp ce piesele centrale mici merg cel mai bine pe mesele mari unde nu vor incomoda pe nimeni.

Flori schimbatoare: daca mireasa va purta un buchet compus din mai multe tipuri de flori, piesele centrale pentru mese pot fi proiectate in functie de florile din acest buchet. Acest lucru va conecta fiecare piesa centrala la buchetul miresei, fara a-i fura din unicitate.

Culorile florilor: utilizarea acelorasi flori, dar in culori diferite, este o modalitate usoara de a decora mesele. De exemplu, toate piesele centrale pot fi create din trandafiri, insa culoarea trandafirilor trebuie sa difere in functie de schema de culori a nuntii.

Plante mici: in loc de piese centrale din flori, cuplurile pot utiliza o gama larga de plante mici pentru a decora fiecare masa in parte cu accente unice.

receptia la nunta

Frunze de toamna: pentru o nunta ce are loc toamna, poti lua in considerare decorarea meselor cu frunze uscate. Frunzele de stejar, artar si ulm sunt optiuni extrem de populare, iar frunzele imprastiate pe mese sau incorporate in piese centrale adauga o nota sezoniera unica.

Fotografii: mesele pot fi decorate cu ajutorul unor fotografii romantice ale cuplului. Pot fi utilizate poze din adolescenta, poze de la logodna sau poze amuzante din timpul relatiei lor, insa fiecare poza trebuie sa aiba aceeasi marime si sa fie inramata in mod similar pentru a obtine un aspect coordonat.

Vaze antice: pentru un aspect lejer sau rustic, utilizarea unor vaze diferite pentru piesele centrale poate adauga un plus de unicitate.

Tema destinatiilor: o optiune distractiva este aceea de a decora fiecare masa in functie de locurile pe care cuplul spera sa le viziteze impreuna.

Culorile fetelor de masa: o modalitate simpla de a decora mesele in mod diferit este prin alegerea unor fete de masa in diverse culori. De exemplu, pentru o nunta de Craciun, fiecare masa poate avea o fata de masa alba pe care sa se afle mileuri in culori ca: verde, rosu, argintiu, auriu sau albastru.

Sfaturi pentru a nu da gres

Desi fiecare masa va fi decorata in mod diferit, este important ca unele elemente sa ramana la fel pentru a da locatiei un aspect coordonat si elegant. Printre aceste elemente se afla: tacamurile, vesela, marimea, fetele de masa (marimea, designul, forma), marturiile de nunta, fontul de pe cartonasele cu numere si nume.

In timp ce decorezi mesele individuale este important sa tii cont de modul in care fiecare masa in parte se va coordona cu masa principala, care este si cea mai decorata dintre toate. De exemplu, daca decorezi fiecare masa cu buchete de flori in culori diferite, la masa principala trebuie sa incorporezi toate aceste culori. Masa principala este punctul principal al receptiei si de aceea trebuie sa iasa in evidenta prin decoratiunile sale.

Iata cateva sfaturi care te pot ajuta sa-ti decorezi mesele de la receptie in mod diferit:

• Ia in considerare utilizarea unor variatii in decor, mai degraba decat decorarea fiecarei mese intr-un mod complet unic. Acest lucru va conferi receptiei un aspect mai coordonat, pastrand in continuare individualitatea.
• Chiar daca mesele sunt decorate in mod unic, o idee inteleapta este sa pui totusi cartonase cu numere pentru ca invitatii sa-si gaseasca locurile cu usurinta.
• Daca mesele au teme diferite, poti include un cartonas la fiecare masa care sa explice fiecare tema in parte.

Decorarea meselor in mod diferit este o modalitate prin care cuplurile isi pot explora creativitatea si prin care pot adauga putina personalitate nuntii. Mesele decorate in mod unic pot fi deosebit de frumoase si vor face ca nunta sa fie cu adevarat memorabila.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.