Cainele Mastin de Pirinei este o rasa de origine spaniola, cunoscuta si sub numele de Mastin de Leon sau Mastin de Navarra, provenind din Pirineii spanioli. De multe ori a fost confundata cu alte rase de caini din Pirineii francezi. Mastinul de Pirinei este un caine de paza si aparare, folosit de fermieri la paza locuintelor si a turmelor de oi contra animalelor salbatice.
Fiind un caine de munte, rezistent la frig, ger si alte intemperii, este folosit la vanatoare, la prinderea animalelor mari, dar si la tractiune. In unele locuri predomina obiceiul de a-i taia coada si urechile, obicei care trebuie sa dispara deoarece coada ii infrumuseteaza foarte mult aspectul, iar urechile ii apara organul auditiv de intemperii.
Are capul masiv, lung, cu fruntea lata si putin boltita, osul occipital este pronuntat, botul mare, fruntea aproape plata, buzele sunt late si atarna. Maxilarul este puternic si lung, cu molari si premolari mari, incisivi albi si mici, canini ascutiti si bine incrucisati pentru prindere. Ochii sunt destul de mici, de culoare inchisa, cu o privire inteligenta. Urechile sunt mici si groase la baza, au varful ascutit si cad inainte.
Gatul este viguros, bine delimitat fata de cap si trunchi, accentuand bine umerii. Pe partea inferioara a gatului, pielea formeaza o salba din doua falduri rotunjite si separate la mijloc. Umerii sunt musculosi, vigurosi si iesiti in evidenta.
Corpul este robust, viguros, lung si suplu, toracele este adanc si ingust, spinarea este usor curbata cu partile laterale arcuite. Musculatura mare delimiteaza si evidentiaza bine conturul corpului. Coada nu este inserata prea sus, dar este flexibila, viguroasa, acoperita cu par lung. In repaus este tinuta in jos si cu varful putin recurbat, in miscare este tinuta in sus, dar niciodata nu ajunge deasupra spatelui.
Membrele sunt osoase, tari, cu articulatii, tendoane si musculatura clar vizibile. Talpile sunt drepte, tari, nici prea lungi si nici prea mari, cu degete bine conturate. Membrele posterioare au pulpe lungi, sunt musculoase si viguroase. Gambele sunt paralele, iar pintenii de lungime medie.
Parul este des, gros, matasos, mai lung pe gat, piept si membre. Culoarea este in general alba cu pete mari galbui sau brune pe partile laterale ale botului si pe partea inferioara a gatului. Unii caini sunt bicolori, pot fi alb cu negru sau alb cu cenusiu, au pete si pe corp. Pielea are un colorit alb-roz.
Masculul are talia de 77-80 cm si greutatea de 80-85 kg, femela este in general mai mica, are talia de 72-75 cm si greutatea de 70 kg. Aspectul general al acestei rase este robust, simetric, cu miscarea eleganta. Unele exemplare mai putin reusite pot prezenta: botul ascutit, spinarea prea curbata, coada scurta si purtata in timpul mersului pe spate, parul prea lanos si prea lung, iar spatele de culoare inchisa.
Este un caine rustic, nepretentios, nu necesita decat un adapost curat si uscat, doar blana trebuie periata cu regularitate.
Nu este agresiv fata de alti caini, el impresioneaza doar prin aspectul sau masiv. Are un instinct natural de a proteja familia de care apartine, este foarte atent fata de membrii acesteia, iubeste si este foarte rabdator cu copiii.
Se ataseaza foarte repede de om, prin felul sau de a fi este un caine pe care il placi de la prima vedere.
Video – Rase de caini Mastin de Pirinei: