Animale de companieRase de câini de jucărie crescuți ca animale de companie - Spaniel...

Rase de câini de jucărie crescuți ca animale de companie – Spaniel Japonez

In urma cu sute de ani imparatii japonezi preferau o rasa de caini de talie mica – Spaniel Japonez. Aceasta rasa era chiar venerata in Japonia, cainii erau considerati drept animale sfinte si apartineau doar membrilor familiilor imperiale. Mai mult decat atat, erau imbracati in hainute de matase, tinuti in custi din bambus foarte frumos construite la fel cum erau adapostite si pasarile paradisului. Rasa a fost obtinuta in urma incrucisarii dintre cainele Pekinez si Spanielul Tibetan. Astfel s-au obtinut exemplare mici, din care unele puteau incapea si in maneca chimonoului la mai marii demnitari de la curtea imperiala.

In Europa aceasta rasa a aparut destul de tarziu, abia in anul 1854. Primele doua exemplare (un mascul si o femela) au apartinut reginei Victora, ea fiind o mare iubitoare a acestor animale de companie, iar mai tarziu rasa s-a raspandit in toate tarile acestui continent.

Cainele Spaniel Japonez este sociabil, vesel, elegant datorita blanitei luxoase, are ochii mari si bulbucati, rotunzi si luciosi, iar botul alungit ii creeaza o expresie mirata si usor dezorientata. Ca animal de companie este un companion desavarsit pentru stapanul sau, este atasat de acesta, il urmeaza peste tot, se tine dupa el ca o felina cu mers delicat, cu pieptul inainte, mandru si tinand coada stufoasa curbata pe spate.

Este foarte vesel, inteligent, sensibil, uneori destul de incapatanat, se sperie de straini, sta departe de acestia si nu are incredere, nu latra foarte mult si nu are obiceiul sa muste, iar fata de alte animale de companie (caini, pisici) nu este agresiv.

Are corpul grasut, indesat, dar musculatura slab dezvoltata. Capul este destul de mare fata de marimea corpului, craniul lat si fruntea bombata, stopul bine evidentiat, botul puternic scurt si lat, buzele subtiri si pigmentate, falcile largi si scurte, iar nasul mic si aplatizat. Urechile sunt mici, bine acoperite de fire de par lungi si tinute atarnate pe langa partile laterale ale capului.

Spaniel Japonez
Spaniel Japonez

Pieptul este adanc si larg, spatele scurt si puternic, iar gatul este scurt, musculos si robust. Membrele anterioare si posterioare sunt subtiri si drepte, au labele alungite, bine adaptate la sarit si catarat, iar coada este de lungime mijlocie si acoperita de par bogat, luxuriant.

Masculul are inaltimea la greaban de 18-25 cm si greutatea de 1,8-4,2 kg, iar femela este putin mai mica si cantareste mai putin. Masculii sunt considerati de crescatorii de animale ca fiind mai maturi si mai inteligenti decat femelele. Temperamentul lor este echilibrat dar si independent, de asemenea sunt animale blande, afectuoase, vigilente, ascultatoare si credincioase stapanului. In anumite situatii acesti caini pot deveni iritabili, timizi sau chiar rautaciosi.

Corpul este acoperit cu fire dese si lungi de par ce alcatuiesc o blana frumoasa dar fara puf, de culoare alba cu pete negre sau cateva marcaje rosii-maronii razlete pe cap (la unele exemplare).

Blana trebuie periata regulat, macar de 2-3 ori pe saptamana, pentru a fi mentinuta curata, ingrijita, matasoasa, in stare perfecta si frumoasa. Desi este o rasa mica, acest caine trebuie dresat intens de la varsta frageda, altfel devine posesiv si isi manifesta mai mult temperamentul incapatanat, ceea ce face sa fie agitat si anxios, mai ales daca nu este nici invatat sa socializeze la timp.

Speranta de viata la cainele Spaniel Japonez este de 12-14 ani.

Video – Cainele Spaniel Japonez: 

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.