Castro Laboreiro este o rasa de caini portugheza de tip molosoid, cunoscuta inca din Antichitate. Numele sau este Cao de Castro Laboreiro, dupa numele unui sat Castro Laboreiro, din Melgaco, aflat intr-o regiune muntoasa din Portugalia, unde el poate fi intalnit si astazi. Originea sa nu se cunoaste cu certitudine, se presupune a fi Cao da Serra da Estrela, dar probabil ca se trage dintr-o rasa veche care a trait in Peninsula Iberica.
Are cu o tinuta distinsa, o expresie severa si rustica, caracteristica unui caine montan. Este docil si adaptabil, un extraordinar caine de paza, viguros, cu un aspect exterior agreabil datorita blanei sale remarcabile. Este vioi, mereu banuitor, nervos, dar fara a fi agresiv.
Are capul de marime medie, putin uscativ, alungit, cu piele fara riduri si maxilarul puternic. Stopul este destul de slab marcat, fruntea putin proeminenta, iar profilul lateral este drept si liniar. Ochii sunt migdalati, oblici, cu expresie aspra, de culoare castanie. Nuanta lor poate varia in functie de culoarea blanii, astfel la exemplarele cu blana mai inchisa ochii sunt negri. Botul este viguros, lung si drept, spre varf se ingusteaza putin, dar nu este ascutit.
Buzele sunt groase, nu atarna, se incheie bine si nu au colturile prea vizibile. Dentitia este alba, completa si corect incheiata. Urechile sunt de forma triunghiulara, au varfurile usor rotunjite, nu prea mari si nici prea groase, atarna pe ambele parti laterale ale capului si sunt indreptate putin inainte.
Gatul este viguros, drept si scurt, bine atasat de corp si de cap, fapt ce ii creeaza o tinuta mandra. Toracele este lat, inalt si putin adanc, spinarea este orinzontala si are o lungimea potrivita, flancurile sunt viguroase, late si scurte, abdomenul este subt, putin ridicat, foarte bine diferentiat de linia curba a toracelui.
Membrele din fata sunt perfect verticale, cele din spate au angulatii (genunchii) ceea ce face sa aiba un aspect diferit. Musculatura membrelor este masiva, oasele sunt puternice, articulatiile sunt viguroase cu angulatii mari. Astfel, bratul formeaza cu omoplatul un unghi de 90º, iar antebratul este drept. Labele sunt compacte, au o forma mai mult rotunda decat alungita. Degetele sunt normal arcuite, destul de groase, nedeviate in nici o directie, bine stranse laolalta. Ghearele sunt cenusii sau negre, rezistente, netede, foarte tari, se tocesc natural, iar pintenii sunt simpli sau dubli.
Coada atarna in jos si este usor curbata spre varf cand patrupedul sta in repaus si ridicata in sus, curbata lateral sau inainte, cand animalul este in miscare. Este relativ lunga, groasa si acoperita cu par mult, mai ales pe partea dorsala.
Parul este destul de gros, rezistent, nu foarte lucios, aspru la pipait, abundent, adera foarte bine pe toate partile corpului. In general, lungimea firului de par este de 5 cm, mai rar variaza, fiind mai mare sau mai mica. Pe cap parul este mai abundent, pe urechi este mai moale si mai fin, pe membre este mai des, iar pe coada este mai lung.
Culoarea este destul de obisnuita se aseamana cu cea a lupului, este cenusie cu nuante mai deschise sau mai inchise. Unele exemplare prezinta toate cele trei nuante (deschisa, medie si inchisa), distribuite in diferite regiuni ale corpului. Cea mai frecventa este culoarea cenusie inchisa, cu ici-colo cateva fire negricioase, roscate sau brune.
Masculii adulti pot ajunge la o inaltime de 50-60 cm si o greutate de 30-40 kg, iar femelele la o inaltime de 52-57 cm si o greutate de 20-30 kg.
Mersul obisnuit al cainelui Castro Laboreiro este lent, iar cand este nevoit sa se grabeasca trece de la trap la galop. Latratul sau este special, incepe cu tonuri profunde, variabile si puternice si se termina cu urlete intinse si ascutite.
Unele exemplare mai putin reusite pot avea capul prea voluminos, carnos sau osos, prea lung, subtire sau ascutit. De asemenea, ochii pot fi inegali, urechile prea mari, pozitionate defectuos, prea rotunde si groase. Talia poate fi prea mare sau prea mica, iar parul poate avea diferite pete neuniforme sau este diferit de tipul rasial. Este un caine de companie excelent, loial, prietenos, isi iubeste foarte mult familia de care apartine, fiind in stare sa o apere instinctiv de toate pericolele.
Este foarte atent si jucaus fata de copii. Foarte inteligent si docil, cu un temperament putin independent, este usor de dresat. Cu o educatie adecvata de la varsta frageda, fara a recurge la forta si fara exercitii inutile si excesive, se poate obtine un caine adult ascultator, echilibrat si sanatos.
Deoarece are nevoie de spatiu pentru a-si asigura o conditie fizica buna, este indicat sa fie crescut la curte si mai putin la bloc. De asemenea, nu are nevoie de bai regulate sau de perierea parului prea des, insa este important ca alimentatia sa fie adecvata.
Este un caine de paza foarte bun, un gardian perfect impotriva lupilor, de aceea este folosit de fermieri pentru paza turmelor de bovine, uneori devine nervos si ostil, dar niciodata nu este periculos. Are o capacitate mare de protectie, mereu vigilent, urmareste cu atentie orice miscare pentru a observa un eventual pericol.
Speranta de viata medie la rasa de cani Castro Laboreiro este 12 ani, dar sunt cunoscute multe exemplare care au depasit aceasta varsta, ajungand si la 18 ani.
Video – Rase de caini Castro Laboreiro: