Planta de apartament – Oxalis triangularis (Trifoi oxalis) este pretuita pentru cromatica foliajului, purpuriu intens sau roz, uneori, marmorat, care creeaza efecte foarte frumoase, fie ca trifoiul este cultivat in ghivece, in interior, in sera, pe marginea balcoanelor, pe terasa, fie, in timpul verii, in gradina, ca bordura naturala sau pentru a decora zone de sub arbori si arbusti. Planta acopera intreaga suprafata de care dispune, formand un delicat covor vegetal, a carui inaltime poate ajunge pana la maximum 25-30 de centimetri.
Oxalis triangularis este destul de rezistenta si in conditii de exterior, suportand temperaturi scazute, precum cele din zonele temperate. In timpul iernii, frunzele se usuca, dar, in primele luni de primavara, planta isi reia ciclul vegetativ. In stare naturala, creste in tari din America de Sud si America Centrala, precum Brazilia, Argentina, Bolivia, Mexic etc. Genul Oxalis cuprinde peste 400 de specii, cu flori galbene, rosii, albe, violet.
Denumirea plantei – Oxalis – vine din grecescul “oxys” si face referire la sucul acru (acid oxalic) continut de tijele suculente. De altfel, unele specii sunt folosite in medicina traditionala a tarilor din care provin. Celalalt termen din denumirea stiintifica se justifica prin forma frunzelor, alcatuite din trei lobi. Dintre hibrizii obtinuti, cei mai cunoscuti sunt Oxalis triangularis Atropurpurea, Oxalis regnellii Atropurpurea, Oxalis regnellii Triangularis, denumiri pe care le veti regasi in florarii.
Cultivare si ingrijire
Planta de apartament – Oxalis triangularis (Trifoi oxalis) trebuie crescuta in spatii luminoase, chiar cu lumina directa. Are un ritm rapid de crestere, dezvoltandu-se sub forma de tufa, rotunda. Trebuie udata cu regularitate (aproximativ o data pe saptamana), lasand totusi ca pamantul de la suprafata ghiveciului sa se usce, pana la un centimetru adancime, intre doua udari. Chiar daca drenajul nu este foarte bun, trifoiul se dezvolta frumos, nefiind foarte pretentios din acest punct de vedere.
Accepta orice fel de sol, dar ar fi bine sa se evite pamantul greu, care retine prea mult apa, cel mai potrivit fiind amestecul de pamant de frunze, turba si nisip. Si in conditiile in care planta este cultivata in interior, in lunile de iarna (dupa perioada de inflorire), frunzele se ofilesc si, atunci, ghiveciul trebuie pus intr-o incapere mai racoroasa, la 8-10 grade Celsius, fara a se mai uda, pana primavara.
Cand planta este cultivata in gradina, pentru a fi siguri ca, iarna, radacinile nu ingheata, se acopera cu un strat de paie sau se pot scoate tuberculii din pamant, pastrandu-le intr-un loc uscat, racoros si intunecos, pana in primavara, cand se cultiva, inapoi, in gradina.
Inflorire
Inflorirea plantei de apartament – Oxalis triangularis (Trifoi oxalis) se produce primavara. Florile sunt albe, roz sau lilas, au cinci petale, apar la capatul unor tije lungi si contrasteaza frumos si original cu purpuriul frunzelor.
Cresc abundent la lumina puternica si rezista pret de 6-8 saptamani (pe masura ce unele flori se ofilesc, apar alte tije florale). Pentru a stimula inflorirea, pe o perioada mai lunga, inlaturati, cu regularitate, florile ofilite. Pe timpul noptii se inchid, iar in gradina, si atunci cand ploua. Semintele plantei se dezvolta in interiorul unor capsule, cu doua valve.
Inmultire
Pentru a inmulti planta de apartament – Oxalis triangularis (Trifoi oxalis) se face diviziunea radacinilor (a tuberculilor), in aprilie. Partea desprinsa se cultiva intr-un alt ghiveci, iar in gradina se asaza bucatile de radacina la o distanta de aproximativ 10-15 centimetri intre ele. Trifoiul oxalis se poate inmulti si prin seminte, care se pun in pamant, se uda si, in 3-4 saptamani, vor rasari primii lastari.
Daunatori si erori de cultivare
Pentru a preintampina atacul unor daunatori, mai ales afide, paianjeni rosii si ciuperci, este bine sa se aplice plantei de apartament – Oxalis triangularis (Trifoi oxalis) un insecticid, cu sfera larga de actiune, si un fungicid, primavara, dupa ce frunzele plantei s-au dezvoltat destul de mult. Absenta florilor sau intarzierea lor este semn de luminozitate insuficienta.
vreau semnite ,de unde fac rost
?
Incercati la Kaufland sau la o Gradina botanica din apropierea localitatii in care locuiti.
Buna seara. De unde pot cumpara aceasta planta Trifoi violet?
Multumesc.
De unde pot cumpara planta Trifoi violet?
Multumesc.