Casă și grădinăPlante de apartament din specia palmierilor – Howea, unul dintre cei mai...

Plante de apartament din specia palmierilor – Howea, unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți palmieri de apartament

Planta de apartament – Howea este un palmier, unul dintre cei mai cunoscuti si mai indragiti, deoarece se incadreaza perfect in orice interior, intr-o camera de zi, in birou, pe o terasa etc. Mai mult, este si o planta depoluanta, deoarece purifica aerul de diversi compusi volatili. Este preferata si de designerii marilor centre comerciale, barurilor, teraselor, restaurantelor.

Numita si Kentia, planta de apartament – Howea provine din Insula Lord Howe (de unde i se trage si numele), din apropierea coastei de est a Australiei, unde este perfect adaptata peisajului si climei subtropicale, putand creste atat la umbra, cat si la soare, atingand dimensiuni impresionante (2-10 metri). Se cunosc doua specii, destul de asemanatoare: Howea forsteriana si Howea belmoreana.

Ca planta de apartament, Howea se dezvolta ca un arbust, care poate sa ajunga la aproximativ un metru inaltime, cu tije drepte si cu frunzele mari, arcuite, colorate in verde intens. In interiorul locuintei, ritmul de crestere al plantei este, evident, mult mai lent, decat in conditii naturale (aproximativ o frunza pe an). Este insa foarte rezistenta si traieste multi ani.

Cultivare si ingrijire

Cel mai bun loc pentru planta de apartament – Howea este unul semi-umbrit, unde sa poata primi lumina naturala, de preferinta, in primele ore ale diminetii. Razele directe ale soarelui nu ii sunt prielnice, deoarece provoaca molesirea frunzelor, mai ales in zilele toride de vara. Daca, primavara, doriti sa scoateti planta afara, pe o terasa sau pe balcon, este nevoie mai intai de o perioada de aclimatizare, evitandu-se diferentele de temperatura prea mari intre zi si noapte.

Temperatura ideala de crestere este intre 18-22 de grade Celsius. In anotimpul cald, planta se va uda cu moderatie, iar la doua-trei saptamani se va avea in vedere ca pamantul din vas sa fie bine umezit (deci cantitatea de apa va fi ceva mai mare, la acest interval de timp). Tava in care se scurge surplusul de apa nu va sta insa niciodata plina, deoarece ar pune in pericol radacinile.

Schimbarea vasului si a pamantului se va face la 2-3 ani, dupa ce achizitionati planta de apartament Howea. Ghiveciul trebuie sa aiba, obligatoriu, 3-4 orificii de scurgere a apei, cu un diametri de 1-2 centimetri, astfel incat sa fiti siguri ca drenajul este corect. Cateva bile de argila sub ghiveci vor contribui, de asemenea, la asigurarea unui sol convenabil plantei si vor fi o protectie suplimentara pentru radacini. Cand mutati planta, protejati radacinile, care sunt sensibile. Pentru aspectul proaspat al frunzelor, pulverizati-le din cand in cand cu apa. Vara, daca se poate, tineti-o uneori sub o ploaie calda, ii va face foarte bine. Asezati-o, dupa aceea, la adapost de razele soarelui.

Howea
Howea

Pentru dezvoltarea armonioasa a palmierului, un ingrasamant lichid, pentru plante verzi, aplicat lunar, din aprilie pana in octombrie, va fi suficient.

Planta de apartament – Howea nu se toaleteaza, ci va fi lasata sa creasca firesc, dupa voia ei, avand grija sa inlaturam frunzele de la baza, care se mai usuca, pe masura ce palmierul creste.

Inflorire

Cultivata ca planta de apartament, Kentia nu infloreste decat foarte rar si intamplator (dupa mai multi ani de crestere) si deci nu produce nici fructe sau seminte. Tija florala este subtire, cu flori foarte mici, alb-galbui.

Inmultire

Inmultirea plantei de apartament – Howea se face prin seminte, plantate primavara, la temperaturi ridicate (in jur de 23-25 de grade Celsius), intr-un ghiveci tinut acoperit cu o folie, pana apar primele frunze. Acest procedeu necesita insa destul de mult timp si rabdare, de aceea, este mult mai simplu sa va cumparati o Howea, pe care sa o ingrijiti si sa o vedeti cum creste.

Daunatori si erori de cultivare

In special primavara, diferentele intre temperaturile diurne si cele nocturne, ca si aerul umed reprezinta factori favorizanti pentru dezvoltarea ciupercilor, de aceea planta de apartament – Howea va fi tratata, chiar preventiv, cu un fungicid, care va fi aplicat inainte ca lastarii noi sa inceapa sa creasca. De folos poate sa fie si un insecticid cu spectru larg de actiune, pentru a elimina pericolul atacului afidelor sau al cosenilelor (insecte), desi acest lucru se intampla destul de rar, mai ales daca veti spala frunzele cu apa in care ati pus cateva picaturi de sapun lichid.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.