Plantele de apartament – Crassula – sunt originare (cele mai multe specii) din Africa de Sud si Madagascar si difera foarte mult intre ele prin marime si forma, unele nedepasind un centimetru in inaltime, spre deosebire de altele care pot ajunge pana la inaltimi de 4 metri. In general, plantele din acest gen au frunze rotunde sau lanceolate, cerate, carnoase, de culoare verde inchis si flori albe care pot fi admirate, in special, in perioada de toamna – iarna.
Dupa un timp foarte mare de expunere la soare, frunzele pot capata culoarea rosie. Planta de apartament – Crassula falcata – este interesanta si prin faptul ca se dezvolta foarte putin in inaltime, dar foarte mult in latime, ajungand si pana la 3 metri, cu frunze de culoare argintie, de forma eliceala.
Crassula streyi are frunzele de culoare verde inchis, foarte lucioase pe partea superioara, strabatute de nervuri de culoare rosie pe partea inferioara si produce flori de culoare alba, tot spre sfarsitul toamnei; rareori, mici flori pot sa apara chiar si in perioada verii. Crassula muscosa este cea mai potrivita ca planta de apartament, pentru ca este de dimensiuni mici si poate suporta, cu lejeritate, temperaturile foarte ridicate din perioada de vara.
Planta de apartament – Crassula rezista foarte bine la temperaturi cuprinse intre 17 si 35 de grade Celsius, fiind foarte sensibila la frig si inghet. Cel mai bun sol folosit pentru plantare este cel de tip compost, care este fertil si care asigura si o buna ventilare, peste care se mai poate adauga o cantitate mica de nisip sau caramida pisata.
Daca este crescuta in ghiveci, Crassula trebuie replantata doar in perioada de primavara, iar dupa replantare se recomanda, spre deosebire de celelalte tipuri de plante, sa se evite udarea pamantului din noul ghiveci pana cand acesta devine foarte uscat. In timpul verii, planta de apartament – Crassula trebuie udata din belsug, iar pe timpul iernii se recomanda udarea doar cat radacinile sa nu se usuce, pentru ca, in aceasta perioada rece, planta isi va incetini ritmul de crestere in mod natural, pentru a se reface.
Pentru a-si pastra aspectul, planta trebuie ingrijita prin ruperea frunzelor si a ramurilor care cresc pe laterale, neregulat. Din punctul de vedere al iluminarii, Crassula se dezvolta foarte bine in zone intens luminoase sau semi-luminoase, dar este indicata testarea frunzelor pentru a putea evalua daca intensitatea luminii este cea potrivita.
Daca sunt expuse brusc, la o cantitate mare de lumina, acestea se vor scoroji si isi vor schimba culoarea din verde inchis in maro sau chiar alb, semn de distrugere a tesutului moale. Majoritatea plantelor de apartament – Crassula se dezvolta foarte bine la temperaturi de minimum 17 grade, pe timpul noptii, iar ziua pot rezista si pana la 40 si chiar 45 de grade Celsius. Crassula trebuie udata din belsug in timpul verii, avand grija ca, intre doua udari, pamantul sa fie uscat.
In timpul iernii, planta stagneaza, motiv pentru care este indicat sa fie udata doar o data pe luna, pentru ca aportul unei cantitati prea mari de apa va duce la decolorarea plantei si la inmuierea ei, chiar daca, la inceput, va parea sanatoasa. De fapt, o prea mare cantitate de apa este si cea mai des intalnita cauza de stopare a cresterii si uscare a plantelor de apartament – Crassula.
Semnele frecvente de udare in exces sunt:
Frunze decolorate (albe sau galbui);
Frunze moi sau foarte moi;
Frunze colorate in maro;
Frunze putrezite.
Semne frecvente ale lipsei apei:
Stoparea cresterii;
Caderea in exces a frunzelor;
Aparitia unor puncte de culoare maronie pe suprafata frunzelor.
In timpul sezonului de vara, pentru a stimula cresterea uniforma a Crassulei, poti folosi un fertilizator de plante, diluat in apa pentru udat. In perioada de iarna este recomandata stoparea fertilizarii, pentru a respecta perioada de stagnare naturala a plantei.
Daca doresti sa inmultesti planta de apartament – Crassula, tot ce trebuie sa faci este sa tai o ramura din planta mama, in perioada de primavara, la sfarsitul lunii martie, pe care o vei planta in nisip pana in momentul in care ii vor aparea radacini. Cat timp este plantata in nisip este recomandata evitarea udarii. Dupa aparitia radacinilor, Crassula se poate replanta intr-un ghiveci care contine fie un sol special pentru cactusi si pentru plante cu frunze carnoase si cerate, fie sol de tip compost.
Printre speciile cele mai cunoscute si cultivate de planta de apartament – Crassula, se numara:
Crassula multicava – frunze alungite ca forma, cu flori de culoare alba sau rosie ;
Crassula lactea – frunze de culoare verde inchis, cu flori albe ;
Crassula falcate;
Crassula argentea;
Crassula arborescens;
Crassula sarcocaulis;
Crassula shmidtii;
Crassula ovata – asa numita planta „arborele de cauciuc” chinezesc ;
Crassula pyramidalis;
Crassula streyi;
Crassula tetragona;
Crassula muscosa;
Crassula rupestris;
Crassula lycopodioides;
Crassula perforate.