Pești răpitori de acvariu – Epiplatys chaperi, se adaptează bine la viața în captivitate

0
318
Epiplatys chaperi, Foto: stamps4fish.co.uk
Epiplatys chaperi, Foto: stamps4fish.co.uk

Epiplatys chaperi este un pește răpitor de origine din vestul Africii. Ca specie de acvariu se adaptează foarte bine la viața în captivitate, mai ales dacă are condiții corespunzătoare de temperatură și pH. Poate fi ținut în acvariu cu specii de Betta splendens, Haplochromis multicolor, Hemigrammus erythrozonus, Hemigrammus ocellifer, Puntius tetrazoma, Hemigrammus caudovittatus, Hemigrammus pulcher, Hemigrammus bleheri.

Peștele Epiplatys chaperi se aseamănă cu știuca, are corpul fusiform și botul la fel ca și aceasta. Întregul corp este acoperit cu solzi lucioși, iar lungimea unui exemplar adult nu depășește 6 cm. Masculul are coloritul mai viu, în nuanțe maronii-roșcate și albăstrui, iar femela are tonuri de culori mai șterse. Pe părțile laterale prezintă 5-6 benzi late transversale, de culoare neagră. Femela este întotdeauna mai mică decât masculul. Înotătoareea caudală este mare, foarte bine dezvoltată, alcătuită dintr-un singur lob, are marginea rotunjită. Înotătoarea dorsală este mare și poziționată foarte aproape de pedunculul caudal. Foarte dezvoltată este și înotătoarea anală, are multe radii și apare pe partea opusă a înotătoarei dorsale. Aripioarele ventrale și pectorale sunt mici, alungite și în pereche.

În acvariu temperatura apei trebuie să fie de 24-26 grade Celsius mai ales în perioada de reproducere, în rest temperatura poate fi de 21-23 grade Celsius. Niciodată temparatura apei nu este bine să fie mai scăzută de 16 grade Celsius, aceasta fiind limita minimă de temperatură pentru ca acest pește să supraviețuiască. Duritatea apei este necesar să fie de 8-10 grade DG, iar pH-ul apei poate fi de 7. Apa trebuie să fie curată, bine aerată și filtrată. În caz contrar peștele Epiplatys chaperi se poate îmbolnăvi.

Pentru această specie de pești, în acvariu este bine să fie multă vegetație acvatică, mai ales plante Riccia, Nitella și Fontinalis. În general fundul acvariului trebuie să fie mai întunecat, iar acest lucru se realizează și prin intermediul vegetației destul de deasă plantată în substrat. În perioada de reproducere, femela depune icrele pe frunzele și tulpinile acestei vegetații din acvariu. Pentru ca icrele să nu fie mâncate de pești este necesar ca plantele (pe care au fost depuse icrele) să fie mutate în alt acvariu. Astfel acestea dacă vor avea condiții prielnice de dezvoltare vor ecloza după o perioadă de timp de aproximativ 8-12 zile. Femela este foarte prolifică, poate depune 200-300 de icre într-o perioadă de timp de 14-21 de zile. După eclozarea icrelor, apar alevinii care cresc repede, dacă au hrană vie, măruntă, infuzori, mâncare specială pentru larvele de pești. La această specie, adulții au tendința de a-și mânca icrele și alevinii, de aceea pentru a preveni canibalismul, icrele și alevinii trebuie ținuți într-un bazin separat.

Peștele Epiplatys chaperi consumă atât hrană vie cât și uscată.

Video – Pești de acvariu – Epiplatys chaperi:

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here