Iubirea este un sentiment puternic, mistuitor, care cateodata te copleseste si te macina, te consuma….si care poate aduce mult prea multa suferinta. O mare de emotii, dintre cele mai variate, pot fi uneori prea mult pentru un om. Va prezentam povestirea lui Dan, care a hotarat sa isi inchida inima, sa se fereasca de iubire si de toata suferinta pe care ea o poate aduce.
Nu merita sa fii sclavul iubirii!
De ce m-am hotarat sa va trimit aceasta poveste? Pentru ca m-am saturat sa aud in jurul meu stereotipii de tipul „barbatii sunt mai indiferenti”, „barbatii nu se implica la fel”, „barbatii sunt niste porci”, „barbatii nu pot iubi precum o femeie”. Oare? Dar cu femeile cum stau lucrurile? O femeie care este in stare sa iti calce inima cu tocurile ei inalte cum este? Una careia nu ii pasa, care te paraseste odata ce a luat tot ce a vrut de la tine?
M-am saturat sa aud ca femeile sunt cele care daruiesc mai mult in relatiile de iubire, cele care au o inclinatie naturala de a iubi si de a se oferi. Si barbatii doresc sa iubeasca, si barbatii ofera tot ce au intr-o relatie de iubire. Si si barbatii sunt tradati, inselati, parasiti. Doar ca se pare ca lumea este mai impresionata de o biata femeie parasita decat de un barbat! El ar trebui sa fie tare, curajos, puternic si sa isi revina!
Ei bine, eu nu mi-am revenit. Si printr-o ironie simpatica, am devenit exact genul de barbat de care se plang femeile: indiferent, nepasator…poate chiar „porc”! Si de ce? Pentru ca m-am hotarat ca iubirea nu merita! Nu merita sa treci prin toate lucrurile urate pentru putina fericire. Tot sper si tot astept sa aud de o poveste de iubire frumoasa, de o relatie de iubire lunga si fericita. Pana atunci, raman la parerea ca nu se merita sa te implici prea mult, nu se merita sa dai tot ce ai, pentru ca apoi sa nu primesti nimic si sa fii zvarlit la o parte de o femeie cu inima rece…
Suna dramatic? Poate. Dar este exact ceea ce simt. Toti, barbati si femei, suntem pana la urma sclavi; unii aleg sa fie sclavii carierei si ai banilor; altii sclavii familiei; altii sclavii cunoasterii; altii ai credintei; si sunt cei ca mine care au preferat ceva real si profund, iubirea. Insa nu merita sa fii sclavul iubirii! Cand te deschizi iubirii, cand daruiesti tot ce poti si tot ce ai, ajungi pana la urma sa pierzi totul…
Cu ani in urma, de abia incepusem sa lucrez; m-am indragostit de o tanara, o sora a unui coleg de serviciu; ea era inca studenta. M-a placut, insa nu cred ca m-a iubit vreodata. Tot timpul cat a facut facultatea, eu i-am daruit tot ce puteam, ajutor sa-si scrie lucrarea sa de licenta, locuinta, bani de cheltuiala (eu plateam oricum toate facturile), iubire. O iubeam si nimic nu mi se parea prea bun pentru ea. Ba chiar am ajutat-o, odata ce a terminat facultatea, sa isi gaseasca un loc de munca bun prin intermediul unor prieteni de-ai parintilor mei. Si ce mi-a daruit ea? O dezamagire cumplita. Nici macar furios nu sunt, ci doar dezamagit.
La mai putin de un an dupa ce a terminat cu studiile, ea deja se putea descurca singura cu banii. Asa ca a ales sa ma paraseasca: se pare ca ce valoriza ea la mine tinea doar de material… Mi-a spus ca sunt prea batran pentru ea, ca nu ne distram si ca ne plac cu totul alte lucruri. Intr-adevar, ma feream sa ies prin cluburi, insa ei ii lasam toata libertatea sa o faca. Dar se pare ca ea a ales sa aiba libertate totala si sa ma paraseasca… Prea batran, prea comod, prea plafonat – si era doar o diferenta de cinci ani intre noi!
Dupa aceasta, nu am dorit sa am o alta relatie. Dar stiti ca astfel de lucruri se intampla si desi te juri ca nu vei mai iubi, te trezesti peste noapte indragostit din nou. Aveam o colega de serviciu cu care vorbeam zilnic in pauza de masa; mai ieseam impreuna si in afara serviciului, insa rareori, caci ea era casatorita cu un sot posesiv. Nici nu mi-am dat seama cum, odata ce iubita mea m-a parasit, am inceput sa ma apropii din ce in ce mai mult de aceasta colega. Am inceput sa ne facem confidente si intr-o zi mi-a zis ca e hotarata sa divorteze, caci s-a saturat de gelozia sotului ei.
Eu deja visam la ziua in care ea va fi libera si va veni la mine si-mi va spune „acum pot fi a ta”; eram deja indragostit. Am avut doar o relatie platonica – o singura data ne-am sarutat. In rest, eram apropiati, insa prieteneste. Eu asteptam ca ea sa divorteze. Si am tot asteptat. Intr-o zi, saturat de situatia confuza, saturat sa nu stiu unde ne aflam si ce fel de relatie avem noi, am intrebat-o cand are de gand sa se separe de sotul ei. Ce mi-a zis ea? Ca nu crede ca o va face – ca, in pofida defectelor, ea il iubeste pe sotul ei.
Si mi-a multumit ca ii sunt prieten atat de bun! Eu (care speram sa fiu iubitul ei) o ajutasem de fapt sa treaca peste o stare depresiva, mi-a spus. I-am fost alaturi, am ajutat-o sa iasa dintr-o perioada proasta. Si gata! A primit ce i-am oferit, a luat ce avea nevoie de la mine. Adio! A inceput sa fie mai distanta, caci se straduia sa imbunatateasca relatia ei cu sotul… Si asa s-a terminat ce nici macar nu incepuse, iar ei nu parea sa-i pese prea mult…
Astfel ca am ajuns la ideea ca nu merita sa fii sclavul iubirii, sa te implici cu totul, sa te daruiesti cu inima deschisa. Mai degraba un „barbat porc” decat unul pe care femeile il folosesc! Nu am renuntat la relatii, bineinteles; acum am o relatie din ce in ce mai serioasa.
Insa nu ma implic cu totul si ma astept oricand sa se sfarseasca. Dupa cum ziceam, am ajuns genul acela de barbat de care femeile se plang – se plang, dar totusi sunt atrase de el… Cand dai tot ce ai si iubesti, femeile parca se plictisesc; cand le dai foarte putin, dar le ceri tot, cand le tratezi cu putina indiferenta, sunt seduse si cucerite de atitudinea aceasta. Ele spun ca vor un barbat sensibil, dar de fapt vor un barbat „porc”, de sensibil se plictisesc repede…
