Animale de companieÎngrijește-te de câinele tău în sezonul rece pentru a vă bucura împreună

Îngrijește-te de câinele tău în sezonul rece pentru a vă bucura împreună

Iarna nu s-a lasat asteptata si isi face treptat simtita prezenta prin temperaturile foarte scazute, zilele ploioase si zapada. Pe langa bucuriile pe care acest anotimp le aduce, fiecare avem de suferit din cauza frigului…si nu doar noi, oamenii, ci si prietenii nostri necuvantatori. Ingrijirea cainilor in sezonul rece este un lucru la fel de important ca ingrijirea personala, deoarece daca doriti sa aveti un animal de companie sanatos, trebuie sa ii oferiti cea mai mare atentie in acest anotimp, in care il pot astepta atat de multe probleme de sanatate.

Cand vine vorba despre ingrijirea cainilor in timpul sezonului rece nu prea se se tine cont de rasa sau varsta, deoarece toti au nevoie de aceeasi atentie. Este adevarat ca exista rase mai predispuse unor afectiuni cauzate de vremea friguroasa, iar altele sunt mai rezistente. De exemplu, cainii care au blana mai lunga sunt mai rezistenti decat cei cu parul scurt, iar cei batrani sau puiutii sunt mai sensibili decat adultii, avand un sistem imunitar mult mai slab.

Femelele castrate devin mult mai sensibile la frig decat cele care nu sunt castrate. Un lucru este sigur: un caine tinut in apartament isi pierde rezistenta, de aceea devine mult mai sensibil la factorii exteriori. Asadar, este datoria fiecarui stapan sa isi ingrijeasca si sa isi apere prietenul patruped de factorii care ii pot dauna in acest sezon.

Din nefericire exista si stapani care considera ca un caine este mult mai rezistent la frig decat un om. Poate fi adevarat insa, dupa cum am amintit si anterior, cainii crescuti in apartament isi pierd aceasta rezistenta, iar in momentul in care infrunta zapada, gerul sau ploaia, acestia pot avea de suferit. Ca in randul oamenilor, cele mai frecvente afectiuni in timpul sezonului rece sunt virozele, pneumoniile dar si degeraturile.

Un prim si foarte important aspect al ingrijirii cainilor in timpul sezonului rece il reprezinta plimbarile. Plimbarea cainelui prin zapada devine o adevarata aventura. Foarte multi caini adora sa se joace in zapada si sunt bucurosi sa ii incante pe cei mici cu cele mai traznite giumbuslucuri. Insa exista si caini, in special cei mici, care nu prea se impaca atat de bine cu temperaturile foarte scazute. Ce ramane de facut?

In primul rand, nu lasati cainele sa stea prea mult in frig, chiar daca se joaca si face miscare. Oricat de rezistent ar fi acesta, poate raci, daca isi petrece prea mult timp afara, unde temperaturile sunt foarte scazute.

In al doilea rand, in cazul in care locuiti la curte, trebuie sa va asigurati ca padocul in care cainele dumneavoastra sta ii ofera acestuia toate conditiile pentru a face fata frigului. Indiferent ca locuiti la curte sau la apartament, trebuie sa fiti siguri ca dupa fiecare joaca in zapada, blana cainelui dumneavoastra este perfect uscata. Asa ca infasurati-l intr-un prosop uscat din bumbac timp de cateva minute pentru ca blana sa i se usuce complet. In caz contrar, aceasta va vi o cauza principala a unei pneumonii.

Dimineata…aer curat…scoateti capul pe geam, iar gerul va inteapa narile; este imposibil sa plecati la plimbare cu prietenul patruped care va asteapta nerabdator la usa fara sa va luati cea mai groasa haina. Ganditi-va ca si in cazul cainilor hainuta este obligatorie in acest sezon, indiferent de rasa, marime sau varsta. Inainte de a iesi din casa, echipati-va animalul de companie corespunzator.

caine cu hainuta
caine cu hainuta

Hainutele pentru caini se gasesc la toate magazinele de hrana si accesorii pentru animale si reprezinta o investitie foarte buna. Pe langa hainuta calduroasa, cainele va fi foarte fericit daca ii veti adauga “echipamentului” pentru iarna si o pereche de ghetute. Poate pare ciudat si chiar amuzant sa vedeti un caine cu ghetute, insa degeraturile pot sa apara foarte repede. In special cateilor mici le sunt potrivite ghetutele, deoarece acestia sunt mult mai sensibili.

In cazul in care nu va “echipati” cainele cu “pantofiorii de iarna”, dupa plimbarea sau joaca prin zapada, este recomandat sa ii stergeti foarte bine labutele si sa va asigurati ca nu s-au format mici bulgari de gheata. Pentru a evita formarea acestora, taiati regulat blanita care creste intre degete. Mai mult decat atat, studiati atent pernitele pentru ca gheata de afara poate fi taioasa iar cainele se poate rani.

In sezonul rece, pe langa frig si zapada, cainele poate fi pus in pericol si de substantele antiderapante folosite pentru deszapezirea strazilor, asa ca nu ii permiteti cainelui sa manance zapada. Este bine sa ii stergeti foarte bine labutele dupa ce veniti de la joaca pentru a nu se linge, deoarece si in acest mod cainele poate ingera substantele.

Regimul alimentar al cainelui in timpul sezonului rece trebuie sa fie putin diferit, in sensul ca trebuie marit aportul de vitamine pentru a creste rezistenta organismului. Mai mult decat atat, in sezonul rece cainii au tendinta de a manca mai mult, de aceea este bine sa il hraniti cu 10-20% mai mult decat obisnuiti. Chiar daca aveti un caine pofticios, iar sarbatorile de iarna sunt un prilej pentru a manca mai multe grasimi, preparate din carne din porc si dulciuri, evitati sa ii oferiti sarmale, carne de porc, carnati sau piftie, deoarece indigestiile isi vor fac curand aparitia.

Impodobirea pomului de Craciun este un prilej de bucurie, atat pentru copii, cat si pentru cei mari…dar in special pentru prietenul patruped. Stralucirea globuletelor si deliciul dulciurilor il vor ispiti, asa ca aveti grija ca nu cumva cainele dumneavoastra sa darame pomul si in acest fel sa se raneasca in cioburi.

Sarbatorile de iarna pot fi stresante pentru caini. Agitatia, pregatirile, oaspetii si focurile de artificii isi vor pune amprenta asupra comportamentului cainilor, acestia devenind mai agitati si mai nervosi. Unii caini se pot speria foarte rau in timpul focurilor de artificii sau la auzul petardelor, de aceea este de preferat sa mergeti la medicul veterinar pentru a va recomanda un calmant pe care sa i-l administrati in seara de Anul Nou.

Iarna si sarbatorile de iarna sunt un prilej de bucurie pentru toata lumea, asa ca asigurati-va ca prietenul dumneavoastra patruped are cele mai bune conditii pentru a avea parte de momente minunate alaturi de el.

Iata cat de mult se bucura cainii de zapada, video:

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.