Nu exista doua relatii care sa fie identice, iar pentru a simboliza angajamentul pe care si-l fac unul altuia, multi oameni cauta inele de logodna unice care nu pot fi gasite in catalogul oricarui bijutier. Logodna reprezinta promisiunea unei vieti noi alaturi de persoana iubita, iar majoritatea cuplurilor isi doresc sa gaseasca un inel la fel de unic precum dragostea care ii uneste. Ceea ce este unic pentru un cuplu, poate fi banal pentru altul, insa explorarea diverselor stiluri si modele de inele poate ajuta cuplurile sa invete mai multe despre gama larga disponibila, pentru ca acestea sa faca cea mai potrivita alegere.
Inele celtice si Mokume Gane
Inelele celtice sunt din ce in ce mai populare printre cuplurile logodite. Cu un design complicat format din noduri eterne, aceste inele simbolizeaza doi oameni uniti intr-o iubire vesnica. Nu trebuie sa fii de origine irlandeza sau celtica pentru a intelege si aprecia aceste inele. Unii bijutieri pot incorpora chiar si modele personalizate sau initialele cuplului in designul inelului, precum si pietre pretioase specifice sau modele preferate de noduri celtice. Inelele create din doua metale diferite sunt, de asemenea, populare.
Inelele de logodna Mokume Gane sunt niste inele modelate in stil japonez, la care se utilizeaza mai multe aliaje metalice. Desi majoritatea inelelor Mokume Gane nu sunt incrustate cu pietre pretioase, acestea sunt totusi foarte populare, mai ales in randul barbatilor. Aceste inele sunt adecvate ca verighete de nunta sau ca inele de logodna simple pentru viitoarele mirese care au gusturi mai deosebite. Datorita raritatii lor, inelele Mokume Gane trebuie sa fie comandate in mod special si sunt greu de ajustat daca au fost create in mod incorect.
Inele fara diamante
Diamantele sunt fara indoiala pietrele pretioase cele mai populare in ceea ce priveste inelele de logodna. Pentru a avea parte de un inel de logodna unic, poti lua in considerare utilizarea unor pietre alternative, cum ar fi tanzanitul, topazul sau acvamarinul. Diamantele pot fi utilizate ca pietre de accent, indiferent de tipul pietrei aflate in centru. Pentru a personaliza inelul si mai mult, multe cupluri aleg sa utilizeze pietre specifice zodiilor lor sau pietre care aduc aminte de momentele speciale petrecute impreuna. Inelele ornate cu pietre pretioase colorate sunt o optiune deosebita si sunt, de asemenea, mai accesibile ca pret decat inelele cu diamant.
Inel de logodna mostenit in familie
Deoarece multi oameni nu au parte de un inel mostenit in familie din generatie in generatie, acestia trebuie sa caute asemenea inele in alte parti. Inelele antice pot fi gasite in multe locuri diferite, inclusiv la case de amanet sau in cadrul unor licitatii online. Cu toate acestea, trebuie sa ai grija sa te asiguri ca platesti pentru ceva care intr-adevar este asa cum pare, intrucat e foarte usor sa te inseli in privinta inelelor vechi.
Design figural si modele de filigran
Un design figural este unul aranjat in mod specific pentru a imita o alta forma, cum ar fi diamante si alte pietre pretioase dispuse ca petalele unei flori sau un alt model usor de recunoscut. Animalele, plantele si initialele sunt forme populare ce pot fi adaptate pentru a se potrivi cu personalitatea viitoarei mirese. Inelele cu filigran sunt niste inele complicate gravate cu accente metalice, similare cu cele celtice, insa fara un fundal cultural. Un asemenea design poate incorpora cu usurinta pietre pretioase, forme semnificative sau alte simboluri deosebite.
Alte optiuni unice
Pentru cuplurile care sunt interesate de modelele clasice, dar doresc sa includa si cateva caracteristici unice, exista multe optiuni subtile care pot fi utilizate pentru a crea inele superbe, cum ar fi:
- Alegerea unui metal iesit din comun: wolframul este o alegere rara cand vine vorba de inelul de logodna, asa cum este si titaniul colorat. Aurul in nuante neobisnuite, cum ar fi cel de culoarea salviei sau roz, poate fi de asemenea utilizat pentru a crea un inel uimitor si neobisnuit.
- Alegerea unei pietre pretioase cu o forma neobisnuita: pietrele rotunde sunt cele mai populare atunci cand vine vorba de inelul de logodna. Alegerea unei pietre cu o forma neobisnuita poate da unui inel clasic un plus de originalitate.
- Gravarea inelului: un citat de dragoste, initialele cuplului sau o data semnificativa pot fi usor de gravat pe majoritatea inelelor de logodna, conferindu-le acestora un caracter personal intr-un mod subtil.
- Renuntarea la inelul de logodna: unele cupluri aleg sa renunte la inelul de logodna din diverse motive, iar acestea pot opta pentru alternative ca o pereche de cercei sau un colier.
Deoarece modelele de inele unice nu sunt obisnuite, gasirea unui inel de logodna unic poate fi o provocare. Exista cateva optiuni disponibile pentru cuplurile care doresc sa aiba parte de inele deosebite, si anume: casele de amanet, magazinele de antichitati, licitatiile online, bijutierii independenti. Totusi, alegerea unui bijutier poate fi un lucru dificil, iar cuplurile trebuie sa cerceteze intotdeauna integritatea acestuia, calitatea muncii si experienta sa in domeniu, inainte de a achizitiona inelul de logodna. Fie ca alegeti un inel etnic, un inel mostenit in familie sau un inel personalizat de catre un bijutier, inelul de logodna reprezinta inceputul unei noi vieti impreuna.