Te-ai dus în vizită cu mâna goală?

0
9

Pleci în vizită? Ce e de făcut?

Am crescut sub frustrările cadourilor mici. Încă ne amintim cu toții ce însemna pe vremuri o pungă de cafea sau un pachet de Kent și își vor aminti probabil chiar și copiii noștri. Am crescut sub frustrările cadourilor mici și poate de-asta ne simțim penibil când bunul-simț ne spune că trebuie să cumpărăm ceva. De casă nouă. De revedere. Ori de vizită la un om drag. Și poate de-asta alegem adesea să o lăsăm baltă: pentru noi, cadoul mic nu este un gest frumos de bucurie pentru un prieten, ci o obligație. De care ne e silă. Parcă încă miroase a corupție, mâini întinse și buzunare deschise.

Te-ai dus în vizită cu mâna goala? Oooops!

Te-ai dus în vizită cu mâna goală, preferând onestitatea lui “n-am știut ce să aduc” unui gest făcut din obligație? O faci greșit! Când ești invitat la o cină de o cunoștință sau de un prieten, trebuie să aduci un mic cadou. Iar acel “trebuie” nu are legătură nici cu prefăcătoria, nici cu bunăstarea altuia. Este un gest care exprimă respect și denotă o bună educație. Un gest de respect față de tine însuți, în primul rând. Vrei să fii genul de om care nu spune niciodată “mulțumesc”? Ți-ar plăcea să trăiești doar alături de oameni care nu au învățat încă să spună “Bună ziua”? Nu cred! În fond, asta reprezintă acel mic cadou, nimicul pe care trebuie să-l cumperi atunci când ești invitat undeva: un “mulțumesc” pentru invitație.

N-am fost mereu așa. Nu am acordat mereu importanță. Am observat că, de obicei, fetele și femeile sunt mai atente.

Darul exprimă bucurie și generozitate, lucruri pe care, dacă lăsăm ipocrizia la o parte, și noi le așteptăm de la ceilalți. Așa că trebuie să alegi ce să duci când mergi în vizită. Ca și cum ar fi pentru tine, fiindcă într-un final chiar așa și este. De aceea e util să-ți amintești că nu trebuie să exagerezi cu daruri excesive și scumpe, dar nici să alegi ceva la întâmplare. Un cadou drăguț, frumos ambalat și însoțit de urări de bine va fi, fără îndoială, alegerea perfectă.

Reguli de respectat pentru a fi un musafir apreciat

Dacă gazda e femeie:

Există câteva reguli în a oferi un cadou când te duci în vizită, pe care puțini le știu și încă și mai puțini le practică. Dar ele pot constitui un ghid pentru orice om aflat în impas și lipsit de idei. În primul rând, orice cadou se oferă însoțit de o floare, dacă gazda este femeie. Există însă și o excepție de la această regulă: dacă gazda are mulți invitați, este mult mai potrivit să trimiți flori a doua zi, prin curier, în semn de mulțumire.

De ce? Pentru a evita acea situație penibilă în care doamna aleargă de colo-colo prin casă, în căutare de vaze de la bunica pentru toate buchetele primite. Sigur va aprecia mai mult o cutie de bomboane și un buchet livrat a doua zi, doar pentru ochii ei. E util să-ți aduci aminte că buchetul ales n-ar trebui să fie nici greu, nici ostentativ,. Trebuie să fie natural, frumos și delicat, cu flori în număr impar.

Se spune că doamna care le primește completează astfel buchetul.

Dacă gazda e bărbat:

În cazul în care gazda este un bărbat, un cadou clasic și atemporal este vinul, care ar trebui să fie demidulce sau demisec. Ar trebui să alegi un vin de calitate, rafinat sau chiar un vin spumant ori o sticlă de șampanie. Lasă vinul de masă în grija gazdelor: știu mult mai bine ca tine să-l aleagă în funcție de meniu! Totuși, ar trebui să aduci vinul la temperatura potrivită pentru a fi servit. Gazdele vor aprecia gestul tău dacă nu au avut timp sau au uitat să aleagă o băutură potrivită. O sticlă de whisky este un alt cadou potrivit pentru un bărbat. Parcă a fost creat special pentru a fi băut în momente de liniște, alături de prieteni buni. Care devin și mai buni, la un pahar…

Citește și:  Ce jocuri mai joacă bugetarii? Mai e Solitaire atât de popular în instituțiile statului?

Un cadou pentru oricine:

Un cadou potrivit atât pentru femei, cât și pentru bărbați este o cutie de bomboane de ciocolată. Un pic de dulce nu strică nimănui, dar nimic nu e mai urât ca o ciocolată ieftină, aleasă la întâmplare. Deci bomboanele trebuie să fie bine frumos ambalate și calitative. Nu te zgârci! Mai bine aduci doar o mică cutie de bomboane delicioase, de care gazdele să se bucure după cină, decât o cantitate suficientă pentru a servi toată adunarea, dar care denotă gusturi îndoielnice.

Lasă rușinea la o parte și întreabă!

Nu este recomandabil să întrebi ce și cum dacă nu cunoști prea bine gazdele. Pe de altă parte, nici alegerea ta nu va fi judecată prea dur: nimeni nu se așteaptă să nimerești vinul sau floarea preferată dacă gazda ți-e abia cunoscută. În schimb, dacă te duci în vizită la niște buni prieteni, poți și chiar ar trebui să-i întrebi dacă preferă un anumit vin sau desert. Astfel le dai și lor ocazia să scape de o mică corvoadă, de un drum la supermarket ori la cofetărie.

La rândul tău ar trebui să răspunzi sincer la o astfel de întrebare pusă de un prieten. Gândește-te ce prost se va simți prietenul tău văzând că nu ai vin sau că ai preferat să alergi până la magazin, în loc să răspunzi onest unei întrebări simple! Foarte important, atunci când gazda ți-a spus ce preferă, este ambalajul: prietenul tău va aprecia că i-ai oferit ce-și dorea, dar mai ales că ai rupt puțin din timpul tău pentru a ambala frumos cadoul.

Un cadou mic pentru cel mic

Ai auzit că toate lucrurile se schimbă atunci când apare copilul. Așa se întâmplă și în materie de cadouri. Totul devine mai simplu dacă gazdele au copii. Indiferent cât de pretențios este un om, el nu-și poate înăbuși zâmbetul în fața bucuriei copilului. Iar cadoul tău va fi apreciat și de cei mici și de cei mari, care sigur n-au avut timp să se ocupe și de mofturi infantile. Un animăluț de pluș sau o mașinuță de jucărie poate nu mai trezesc cine știe ce emoții în ochii tăi de adult.  Cu toate astea pot cumpăra câteva ore de liniște unor părinți obosiți. Și pot aduce un strop de bucurie sinceră unui copil.

Uită tot ce știai despre cadouri mici și atenții!

Nimeni nu te poate obliga să cumperi ceva, dar poți hotărî mai bine ca alții, cred, când este momentul să spui “mulțumesc” fără cuvinte. Și dacă pretinzi respect de la alții, vei alege să-l oferi și tu.

Vă aștept cu păreri.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.