Ce spui de un om de zăpadă simpatic, pe care să-l pui în bradul de Crăciun sau să-l așezi undeva, într-un loc drăguț în casă? Nu-ți trebuie să ai cine știe ce materiale și nici nu trebuie să fii plin de talent. În video de mai jos este prezentat în detaliu metoda de realizare a unui asemenea om de zăpadă.
Este atât de simplu să faci un om de zăpadă dintr-un ciorap mediu sau o șosetă! Pentru a realiza astfel de decorațiuni amuzante, trebuie doar să ai puțină răbdare și câteva elemente care se pot găsi în casa oricui. Ai nevoie de câteva șosete desperecheate sau pe care nu le mai porți, ață, ac, lână, câțiva nasturi colorați, un foarfece și o pungă de orez sau un bol plin cu pietricele. Dacă șoseta nu este chiar scurtă, trebuie să tai partea de sus, astfel încât să rămână un burlan ce se va umple cu orez și se va lega la mijloc cu ață astfel încât să rezulte două mingi aproximativ rotunde, ce vor reprezenta corpul și capul omului de zăpadă. Poți folosi șosete flaușate, în dungi, cu diferite modele care vor face ca oamenii de zăpadă să arate cât mai pufoși și simpatici.
Poți opta pentru un om de zăpadă pe care să-l faci dintr-o șosetă albă, cu fular și căciulă roșie. Un astfel de om de zăpadă va fi foarte simpatic și va arăta grozav oriunde îl vei așeza în casă. Îi pui doi nasturi mari roșii pentru a ieși în evidență și pentru nas și ochi alți năsturei mai mici, unul roșu și ceilalți doi negri. Căciula și fularul omului de zăpadă se pot confecționa dintr-o șosetă în dungi alb cu roșu, moale, flaușată.
Video: