Cum disciplinăm copiii de 1-3 ani? – câteva sfaturi care te pot ajuta când cel mic îţi face probleme

0
1784
Disciplină copii mici
Disciplină copii mici

A îngriji un bebe nu e floare la ureche, dar când copilul atinge vârsta de 1 an jumătate – 3, ţi-ai dori din suflet să fie din nou doar o mogâldeaţă scumpă! Mulţi se referă la această etapă de dezvoltare (începând cu momentul în care micuţul începe să meargă şi vorbească) ca fiind „perioada teribilă”. O dramatizare, dar părinţii ştiu faptul că nu rareori te simţi frustrat, incapabil, îngrijorat că cel mic nu te va asculta niciodată şi că nu îl poţi disciplina cum trebuie.

Pare chiar amuzant – dacă nu ar fi într-atât de dificil – că tu, un adult, parcă porţi o luptă de voinţă şi putere cu un pitic de 2-3 ani! Toţi părinţii trec prin această perioadă dificilă, deşi cu unii copii e mai uşor decât cu alţii. Încăpăţânare, crize de nervi, refuzul de a asculta, gesturi inadecvate sau chiar agresive (mulţi copilaşi muşcă, lovesc, aruncă cu obiecte), totul pare a fi un coşmar. Nu poţi vorbi raţional cu el, nu poţi nici să-l „disciplinezi” ca pe vremuri, cu o palmă (deşi se întâmplă să-ţi pierzi autocontrolul şi calmul, nu aceasta e calea de a reacţiona la comportamentele unui copil mic!).

După vârsta de 1 an jumătate şi până pe la 3 ani, copilul se descoperă pe sine, descoperă lumea din jur, devine puţin câte puţin independent, observă că acţiunile sale au efect asupra celor din jur şi testează să vadă ce se întâmplă. Din păcate, încă nu are autocontrol; în plus, încă nu poate comunica prea bine ceea ce simte şi doreşte (doar dacă nu punem crizele de nervi şi plânsete ca a fi comunicare).

Copilul devine foarte curios din momentul în care-şi începe explorarea, dar în acelaşi tip e impulsiv şi nu înţelege pericolul presupus de anumite acţiuni şi nici consecinţele care urmează unei acţiuni. Îşi testează limiele şi limitele celor din jur şi încet-încet observă şi învaţă ce urmări au diferite acţiuni. Devine mai independent de părinţi şi în acelaşi timp foarte egocentric, având şi rezerve parcă nelimitate de energie.

Partea cea mai grea este că micuţii nici nu înţeleg foarte bine ce fac rău sau de ce ceva e rău, aceasta până pe la 3-4 ani. Mai mult, explicaţiile părinţilor nu prea au efect: pe la 1 an jumătate, nu prea înţelege, iar pe la 2 ani jumătate – 3, îşi pierde rapid concentrarea şi atenţia şi nu reţine mare lucru din explicaţii. La fel, dacă părintele nu impune o consecinţă imediat ca urmare a unei acţiuni inacceptabile („ţi-am zis să nu arunci cu mâncarea, acum nu ai voie la joacă o oră”), nu va înţelege de ce e pedepsit. Greu, nu-i aşa?

Atunci, cum disciplinăm un copil la vârsta de 1 an jumătate – 3?

Să renunţăm aşteptând să treacă vârsta şi să-l lăsăm în legea lui, să facă aproape tot ce-i trece prin cap? În nici un caz – disciplina trebuie să existe de la început, altfel e o bătălie pe jumătate pierdută!

Să încercăm metodele stricte şi dominante de demult, când disciplina însemna pedepse, mai ales pedepse fizice şi închisul în cameră? Nici asta – nu îl înveţi mare lucru astfel, ci doar îl obligi să se supună puterii tale de frică. În plus, pedepsele fizice rănesc emoţional şi îl învaţă că agresivitatea este acceptabilă.

Disciplina înseamnă să impunem reguli, aşa încât să învăţăm copilul că anumite acţiuni sunt periculoase, sau pur şi simplu inadecvate; pe măsură ce creşte şi puterea sa de înţelegere, îi putem şi explica de ce nu se fac unele lucruri. Dar la început, e vorba mai mult de modelarea unui comportament şi descurajarea completă a altor comportamente. Pentru aceasta, cea mai importantă este oprirea pe loc a comportamentului şi impunerea unei consecinţe imediate (nu acceptă să asculte, i se ia ceva).

Iată câteva sfaturi care te pot ajuta când cel mic îţi face probleme:

♦ Evită cu grijă situaţiile care ar declanşa comportamente rele. Ştii că dacă e obosit sau i se face foame se poartă oribil? Evită să ajungi în astfel de situaţii, mai ales când eşti în afara casei. Ştii că iubeşte să ia cărţile de pe raft şi să le rupă pozele? Pune cărţile unde nu ajunge. Ştii că hobby-ul său e să ia de pe tejghea cutii şi să le arunce pe jos? Pune-le sus în raft unde nu ajunge. Şi tot aşa. De asemenea, asigură-te că îşi consumă energia în timpul zilei cu activităţi adecvate.

Citește și:  Efectele pozitive ale alimentației naturale asupra dezvoltării copiilor

♦ Consistenţa – copiii mici au nevoie de rutină, schimbările făcându-i iritaţi; în plus, ei testează ce efecte au acţiunile sale, de aceea trebuie să te asiguri că eşti consistent şi că reacţionezi în acelaşi mod la o acţiune de-a sa. Dacă într-o zi te superi că aruncă cu mâncare, iar a doua zi îl ignori zâmbind (poate în prima zi erai nervos, în a doua aveai o stare bună), copilul nu va pricepe nimic!

♦ Decide ce e important şi ce nu. La aceste vârste, copiii adoptă multe comportamente iritante sau de neînţeles; dar dacă ar fi să oprim orice acţiune care nu ne convine, ne-am afla în război constant. Alege şi decide ce merită să consumi energie şi ce nu. Că face ceva periculos sau inacceptabil (lovit, aruncat, crize de nervi, desenat pe pereţi etc.) e una, dar că face ceva ce te cam irită e alta (cum ar fi că insistă să-i citeşti aceeaşi carte zi de zi, că ascultă aceeaşi melodie non-stop, că insistă să poarte aceeaşi hăinuţă, că ia oriunde căţeluşul de pluş etc.).

♦ Când impui disciplină, rămâi calm. Deşi uneori eşti atât de nervos sau frustrat, încât îţi vine fie să-l loveşti, fie să începi pur şi simplu să plângi, este foarte important să îţi menţii (în aparenţă) calmul şi să-i vorbeşti pe un ton jos şi hotărât. Dacă ţipi, copilul s-ar putea să reacţioneze şi mai rău, devenind şi el mai emoţional; în plus, nu-l prea înveţi mare lucru. De asemenea, câteodată cei mici parcă sunt drăcuşori şi intenţia lor este să te enerveze, să te vadă cum îţi ieşi din sărite – când vede că acţiunile sale nu te ating, pierde din entuziasm.

♦ Lasă discuţiile şi explicaţiile lungi pentru vârste mai mari. Între 1 an jumătate – 3, este destul să îi spui că nu are voie sau că nu este bine şi să impui o consecinţă imediat după ce a încălcat o regulă. Păstrează orice explicaţie de ce ceva nu e bine cât mai scurtă şi simplă.

♦ Distrage-i atenţia şi oferă-i iluzia puterii. Din fericire, este uşor să îi distragi atenţia unui copil mic: face ceva ce nu vrei, îl redirecţionezi subtil spre o altă activitate. De asemenea, îi poţi da impresia că are dreptul de a alege uneori, spunându-i că poate alege între două activităţi, două mâncăruri, două haine etc. (astfel, nu i se va părea că impui şi nu va simţi nevoia de a protesta şi de a se impune el).

♦ Nu te lăsa manipulat de drăgălăşenii. Nu e posibil ca un ţânc de 2-3 ani să te manipuleze pe tine, nu? Ei bine, ba da: copiii devin adevăraţi experţi în a obţine ce vor de la părinţi, fie prin lacrimi şi priviri rugătoare, fie prin drăgălăşenii diverse. Dar când a greşit, când a încălcat o regulă sau când deja i-ai refuzat ceva strict, nu trebuie să te laşi înduioşat; în caz contrar, se va repeta şi disciplina ta strictă e compromisă!

♦ Nu uita de disciplina pozitivă! A disciplina nu înseamnă să spui doar ce nu are voie şi să repeţi doar „nu, nu nu”! Nu uita cât de eficiente sunt încurajările şi aprecierea atunci când cel mic face ceva bine şi când este ascultător. A-şi vedea părinţii mândri şi iubitori înseamnă mult pentru un copil.

https://www.youtube.com/watch?v=NloRbbkq6_k

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.