La jumatatea secolului al XIX-lea, in Marea Britanie, mai ales la Manchester, inflorea comertul cu inghetata, datorita numerosilor imigranti italieni. Fiecare incerca sa gaseasca solutii pentru a-i atrage pe clienti, oferindu-si marfa in diverse forme preparate din aluat de biscuiti sau de napolitane, pe post de cornete de inghetata. In felul acesta, se evita situatia neplacuta de a spala incontinuu vasele din sticla, metal sau din ceramica, dupa folosire.
Procedeul nu era chiar nou, se mai utilizasera astfel de vafe chiar un secol mai devreme, preparate din faina, zahar (sau miere) si albus de ou, coapte in forme speciale, la foc iute, in care se puneau nu numai inghetata, ci si diverse creme sau fructe. Retele respective se foloseau acasa sau in restaurante si cafenele.
Abia in 1902, la Manchester, un vanzator ambulant de inghetata, Antonio Valvona, obtine un brevet pentru cornetele sale de inghetata si pentru un aparat destinat sa le pregateasca. In documentatia depusa, inventatorul aparatului preciza ca poate sa realizeze “cupe sau farfurioare de diverse forme, din coca de paine sau din compozitie lichida, de preferinta, alcatuita din aceleasi ingrediente utilizate pentru prepararea biscuitilor”. In aceste cupe, inghetata putea fi vanduta pe strada sau in alte locuri publice.
Aproximativ in aceeasi perioada, in Statele Unite ale Americii, unde inghetata era la mare cautare, tot un imigrant italian, Italo Marchioni, care locuia in New York, se pare ca folosea, inca din 1896, cornete de inghetata (niste recipiente comestibile), ideea venindu-i in momentul in care aproape ca nu mai putea sa faca fata spaland vasele in care le oferea inghetata clientilor si nici nu putea sa le recupereze, intotdeauna, pe toate, afacerea iesind, mai degraba, in paguba. Cornetul sau de inghetata a fost patentat, in SUA, in 1903.
Multi alti cofetari si patiseri au revendicat paternitatea cornetului de inghetata. La Expozitia Universala de la Saint Louis (Statele Unite ale Americii), din 1904, se spune ca un patiser sirian, Ernst Hamwi, care vindea “Zlabias” (o specialitate orientala, constand in rondele uscate facute dintr-un aluat ca cel al vafelor), a venit in ajutorul unui vanzator de inghetata, care se afla in apropirea tonetei lui, si care nu mai avea vase pentru a-si vinde marfa.
Hamwi a rulat o “zlabia”calda, in forma unui cornet, in care a pus inghetata. Aceasta intamplare a fost relatata chiar de sirian, intr-o scrisoare trimisa catre “Ice Cream Trade Journal”, in 1928, dupa ce el fondase deja “Cornucopia Waffle Company”, devenita ulterior “Missouri Cone Company” – societate care era profilata pe fabricarea de cornete de inghetata.
Cert este ca, in scurt timp, cererea de cornete a devenit atat de mare, incat nu se mai puteau produce doar manual. In 1912, Frederick Bruckman, un inventator din Portland (din nord-vestul Statelor Unite ale Americii) a brevetat un aparat pentru fabricarea industriala a cornetelor de inghetata.
Dorinta fabricantilor de inghetata de a putea stoca la congelator inghetata asezata deja in cornet, astfel incat doar sa o vanda, economisind, in felul acesta, mai mult timp, a devenit realitate in 1928, datorita lui JT Stubby Parker, din Fort Worth (un oras din Texas), care a fondat “Drumstick Company” (cumparata, in 1991, de Nestle).
In 1959, in Napoli (Italia), fabricantul de inghetata “Spica” a inventat o metoda prin care interiorul cornetului sa fie izolat de crema de inghetata printr-un strat de ulei, de sirop si de ciocolata, brevetandu-si si el ideea, sub numele “Cornetto”, in 1960. Mult mai tarziu, dupa 1976, cand “Spica” a fost cumparata de “Unilever”, unul dintre cei mai mari producatori olandezo-britanici de inghetata si ceai, reteta italianului s-a bucurat, cu adevarat, de succes.
Astazi, cornetele de inghetata se fabrica intr-o multime de forme, mai deschise la culoare sau mai coapte, crocante, intotdeauna dand un plus de savoare inghetatei. Se pot prepara si in casa din: 4 oua, 150 g zahar, 150 g faina, 100 g unt. Se coc in cuptor, pe rondele din hartie de copt, se scot si se ruleaza rapid (ca sa nu se intareasca) pe un con din carton/lemn/metal sau pe dosul unei farfurioare mai adanci, ca sa ia forma de cupa.
