Există foarte multe superstiţii diferite despre sarcină şi gravide, astfel că fiecare popor îşi are propriile tradiţii şi obiceiuri. Naşterea unui copil este unul dintre cele mai frumoase şi importante momente prin care poate trece o femeie şi partenerul ei. În preajma femeilor însărcinate s-au creat tot felul de superstiţii, care mai de care mai amuzante sau mai ciudate: unele ar trebui să vestească sexul copilului, altele au legătură cu personalitatea şi caracteristicile definitorii ale acestuia.
În toate ţările lumii există aşadar diverse superstiţii despre sarcină şi gravide, în care unii cred şi de care alţii se îndoiesc.
Una dintre cele mai ciudate superstiţii vine de la poporul evreu: se spune că o femeie însărcinată nu ar trebui să participe niciodată la înmormântări. Spiritele morţilor ar mai putea sălăşlui în cimitir, astfel că pruncul nenăscut s-ar putea afla în pericol. Printre semnele de ghinion din cultura ebraică se numără şi cumpărarea de cadouri pentru copilul care încă nu s-a născut.
Există foarte multe superstiţii care au legătură cu alimentele. În România se spune că dacă femeia însărcinată va fura fructe sau legume şi le va mânca sau dacă doar va pofti la o mâncare şi nu-şi va satisface pofta, există şansa ca pruncul ei să se nască cu un semn care să semene cu alimentul respectiv.
O superstiţie similară vine de la amerindieni. Încă din timpuri străvechi, aceştia considerau că dacă o femeie ce poartă un copil în pântec va mânca afine, copilul va avea semne pe corp. Şi somonul pare a fi unul dintre alimentele de care mai bine s-ar feri gravidele. Femeile care consumă acest peşte ar da naştere unor copii ce vor avea probleme cu gleznele în timpul vieţii. O superstiţie mai neobişnuită spune că dacă femeia însărcinată va consuma carne de pescăruş, aceasta va da naştere unui copil extrem de plângăcios.
Şi animalele au efecte pozitive sau negative asupra copiilor din pântec potrivit altor superstiţii. O privire sau o acţiune împotriva animalelor pot dăuna bebeluşului nenăscut. Tradiţia spune că, în Turcia, femeile nu au voie să se holbeze la animale. Dacă fac acest lucru, copiii pe care îi poartă în pântec vor împrumuta din caracteristicile animalelor privite îndelung. În Malaezia se spune că femeile însărcinate nu ar trebui să omoare niciun fel de animal, deoarece copiii lor se vor naşte cu trăsături ale animalelor ucise.
Nici în Asia nu lipsesc superstiţii ciudate cu gravide. Una dintre ele vine din China, acolo unde femeile sunt îndemnate să ţină un cuţit sub patul în care dorm, pentru a-şi proteja copiii din pântec de spiritele malefice. De asemenea, se ştie din bătrâni că dacă burtica mămicilor este frecată frecvent cât timp bebeluşul se află înăuntru, copilul va fi unul foarte răsfăţat.
Unele astfel de semi-credinţe legate de sarcină au o oarecare legătură cu numerele. În tradiţia hindusă, numărul 8 aduce ghinion copilului, în timp ce numerele 7 şi 9 sunt norocoase pentru acesta. Tocmai de aceea, mămica gravidă nu este sărbătorită decât în cea de-a şaptea şi a noua lună de sarcină.
Tradiţia poloneză spune că femeile însărcinate care vor trece pe sub scară vor da naştere unor copii scunzi.
La români se spune că femeile însărcinate nu ar trebui să fure, să atingă animale sau să privească oameni ori obiecte urâte. Femeile însărcinate care nu dau vestea norocului lor vor naşte copii ce nu vorbesc prea mult sau care vor începe să vorbească târziu, tocmai de aceea, vestea dată cât mai curând face ca bebeluşul din pântec să se nască vorbăreţ.
Alte superstiţii se referă la aflarea sexului copilului. Viitoarea mămică trebuie să ia un inel şi să îl lege de o sfoară, lăsându-l mai apoi deasupra burţii ei în aer. Dacă inelul se va roti, atunci copilul din burtică se va naşte fetiţă, iar dacă inelul va pendula de la stânga la dreapta, copilul ce se va naşte va fi băiat.
Printre cele mai cunoscute superstiţii se află cea conform căreia forma burţii trădează sexul copilului. Daca forma este ţuguiată, atunci copilul ar fi băiat, iar dacă este mai turtită, rezultatul va fi o fetiţă. Gravidele îşi pot pune şi sare în cap: dacă vor duce prima dată mâna la nas vor naşte băieţel, iar dacă vor duce mâna la gură vor naşte fetiţă. Şi linia maronie care apare pe burta viitoarei mămici în timpul sarcinii ar avea o legătură cu sexul copilului: dacă linia se continuă de la buric în sus, e băiat, iar dacă linia apare de la buric în jos, copilul e fetiţă.
Culturile lumii se influenţează una pe cealaltă, drept dovadă stând şi similarităţile superstiţiilor din întreaga lume. Se pare că aceste obiceiuri se transmit şi astăzi, chiar dacă mai mult ca o curiozitate şi distracţie.