Jaluzelele reprezinta solutia cea mai potrivita atunci cand doriti sa renuntati la clasica perdea si la draperiile adiacente. Desi nu sunt la fel de elegante precum perdelele si draperiile, jaluzelele sunt foarte practice, acestea oferind un grad de protectie mult mai ridicat impotriva luminii naturale, in special pe timp de vara.
Cu toate acestea, praful si alti factori pot dauna in timp jaluzelelor, fie ca este vorba despre jaluzelele verticale, fie despre oricare alt tip de jaluzele, de aceea, intretinerea jaluzelelor reprezinta un pas foarte important pentru a va bucura mai mult timp de aceste accesorii asa ca, in randurile care urmeaza, va vom oferi cateva sfaturi interesante pentru curatarea si intretinerea jaluzelelor.
Probabil va intrebati de ce este atat de important ca jaluzelele sa fie mereu curate? Inainte de toate, pentru a va putea bucura de lumina naturala este important ca jaluzelele sa permita patrunderea acesteia chiar si intr-o mai mica masura, iar praful care se depune cu o rapiditate incredibila pe jaluzele poate impiedica acest lucru. In functie de tipul jaluzelelor, acestea pot fi demontate de pe rama geamului, sau pot fi curatate direct.
Cel mai important pas il reprezinta indepartarea prafului. Dupa cum am mentionat si anterior, acesta se depune cu o foarte mare rapiditate pe jaluzele, ca de altfel pe toate obiectele din locuinta dumneavoastra. Pentru indepartarea prafului puteti aspira foarte bine jaluzelele, daca acestea sunt confectionate dintr-un material mai rezistent, sau pur si simplu puteti folosi o carpa uscata. In cazul jaluzelelor fabricate din material textil, pentru indepartarea depunerilor de praf puteti folosi o perie foarte moale.
Jaluzelele, in afara celor din lemn, pot fi spalate cu apa calduta si detergent. Daca nu sunt foarte murdare le puteti sterge cu o carpa umeda chiar si fara a le demonta. Insa, daca sunt foarte murdare, jaluzelele pot fi demontate, puse la inmuiat in apa calda si detergent dupa care fiecare lamela a jaluzelelor va fi curatata separaa.
Dupa aceea, jaluzelele vor fi lasate la uscat inainte de a fi montate din nou la fereastra. Insa, este foarte important ca acestea sa nu fie lasate sa se usuce in bataia directa a soarelui pentru ca picaturile de apa vor actiona violent asupra materialului din care sunt confectionate jaluzele si exista posibilitatea sa apara pete inestetice, sau chiar ca acestea sa se decoloreze.
In cazul jaluzelelor din lemn, lucrurile stau mult mai simplu. Acestea vor fi curatate cu o carpa si cu o solutie speciala pentru intretinerea lemnului.
Daca veti urma aceste sfaturi, lumina care va patrunde in locuinta dumneavoastra va va oferi o senzatie de curat si va crea o atmosfera foarte placuta.