„În ziua de azi, nu mai există valori autentice” – auzim sau spunem des aceasta; mai mult, dacă vorbim despre cinste, onestitate, virtute, mulţi se uită la noi de parcă ar zice: „glumeşti, nu?”. Atunci, ce valori (sau oare ce nonvalori) transmitem copiilor noştri, ce îi învăţăm despre lume şi oameni?
Dezvoltarea fizică, emoţională, intelectuală a copiilor consituie priorităţi – cum rămâne cu ceea ce s-ar putea numi dezvoltare morală? O persoană se ghidează în viaţă, ia decizii şi se comportă urmând un anumit sistem de principii, convingeri, valori. Iar acest sistem valoric, baza sa şi esenţa sa, se învaţă în familie, de la părinţi, nu altundeva.
Cum învaţă copiii valorile după care se vor ghida?
În prima copilărie, părinţii sunt învăţătorii şi reperele morale pentru caracterul în formare. Înainte de a înţelege sensul moralei, al binelui şi răului, înainte de a procesa, copiii observă şi ascultă ceea ce li se transmite. Într-o familie, ataşamentul copiilor faţă de părinţi este o primă condiţie pentru învăţare (micuţii vor prelua şi urma principiile şi valorile părinţilor dacă au o legătură afectuoasă cu aceştia). Învăţarea comportamentelor morale, prosociale are loc prin lecţiile părinţilor, dar mai ales prin observare; la fel, e important respectul celor mici faţă de autoritatea parentală (care respect este la rândul său condiţionat şi de ataşament).
Procesul fundamental prin care copiii învaţă principii şi valori este cel de modelare (modelare atitudinal-valorică, modelare comportamentală). Pentru un copil, este de mii de ori mai important ceea ce părinţii fac, decât ceea ce ei spun. De aceea, implicarea activă a părinţilor în creşterea copiilor e singura cale prin care se transmite morala în familie.
Aşadar, cel mai important este ceea ce copiii văd, ceea ce observă, în special şi în primul rând ceea ce observă la cei de care sunt ataşaţi. Când copiii văd certuri, minciuni, divorţ şi când văd că părinţii lor sunt mai mult absenţi, plecaţi de acasă sau preocupaţi de altele, copiii îşi vor căuta alte repere şi vor prelua valori din alte locuri; mai mult, vor procesa şi interioriza şi modelul negativ oferit de părinţi.
Ce văd şi ce învaţă copiii în alte locuri? Văd violenţa şi nepăsarea pe stradă; văd prea multe nonvalori pentru a le mai enumera prin intermediul mass-media. Am spera că pot învăţa valori la şcoală: din păcate, de la colegi rareori primesc principii valoroase (deşi nu trebuie să subestimăm valoarea prieteniei, a sincerităţii, a empatiei şi altele pe care le oferă colegii); iar ceea ce este în mare parte educaţia şcolară, ce învaţă ei de la profesori, este să muncească pentru note (nu pentru cunoaştere şi satisfacţia personală) şi să asculte orbi ceea ce li se cere.
Părinţii rămân cei care trebuie să transmită valori autentice copiilor lor – şi pot face aceasta doar dacă sunt prezenţi şi implicaţi în viaţa lor. Şi dacă oferă un model, căci, aşa cum s-a spus, copiii învaţă văzând cum părinţii se comportă cu ei şi cu alţii, ce reacţii şi decizii iau, ce observaţii fac în legătură cu diverse aspecte, ce vorbesc între ei. Pe scurt, nici când este vorba de părinţi, nu merge deloc zicala: „fă ce zice mama/tata, nu ce face”!
Cum rămâne cu nonvalorile?
Părinţii nu transmit intenţionat nonvalori copiilor lor; totuşi, trăim într-o lume în care domină valori materiale şi valori superficiale: frumuseţea exterioară, faima, puterea.
Iată ce tipuri de mesaje care transmit valori superficiale sau chiar nonvalori pot auzi şi prelua copiii de la părinţi:
Când ceva e prea dificil, e cel mai simplu să renunţi – indirect, copiii pot învăţa această „lecţie” de viaţă doar observând ce fac şi spun adulţii; când părintele renunţă la ceva greu (căsnicie, serviciu, un alt tip de angajament), atunci copilul îşi formează ideea că ceea ce e greu nu merită.
Învăţătura nu te ajută în lumea de azi – oricât doresc părinţii să încurajeze educaţia celor mici (şi nu toţi doresc aceasta), ei pot transmite prin atitudini şi vorbe exact mesajul opus (criticând şcolile, observând că nu cartea aduce bani şi succes etc.).
Gânditul prea mult strică, e mai bine să faci ce ţi se cere fără proteste – este ceea ce un copil învaţă de la unii profesori şi părinţi care îl descurajează să analizeze, să gândească, să ia decizii, să argumenteze, să protesteze, cerându-i doar să se conformeze cerinţelor lor.
A câştiga mulţi bani te face o persoană mai valoroasă şi superioară celorlalţi – încă un mesaj care este interiorizat de către copil observând atitudinea părinţilor săi şi a adulţilor în general.
Trebuie să fii rău şi să îi domini pe ceilalţi prin orice mijloace ca să te descurci, lumea e rea – degeaba predicăm despre bunătate, compasiune, empatie, întrajutorare, dacă ne stârnim copilul să fie cel mai bun, să fie competitiv, dacă îi transmitem că tot ce contează e să câştige. Ideea că cei buni sunt „fraieri” şi cei răi câştigători este învăţată timpuriu de către cei mici.
Nu e important să nu faci rău sau să nu minţi, ci e important să nu fii prins – un lucru pe care copiii îl învaţă rapid, atât prin experienţă, cât şi observându-i pe ceilalţi.
Nu putem feri copiii de valori superficiale şi nonvalori – va fi expus la ele indiferent de ce facem. Însă putem încerca să îi formăm o bază de valori autentice, prin modelul propriu şi prin educaţia de acasă; la fel de important, putem şi trebuie să îl încurajăm să reflecteze, să proceseze, să gândească pe cont propriu de ce o acţiune ar putea fi sau nu morală şi să ia decizii în funcţie de ceea ce consideră că este cu adevărat bun pentru el, dar şi pentru alţii.
