DiverseCât costa o trupă live? Ce zici, mai bine luăm un DJ?

Cât costa o trupă live? Ce zici, mai bine luăm un DJ?

Mulți dintre voi ați organizat evenimente la un moment dat și v-ați întrebat cât costă o trupă live. O nuntă, un botez, o petrecere corporate…prilej de muzica, dans și voie bună. Poate ideea de DJ nu v-a încântat prea tare și v-ați orientat catre o trupă care cântă live. Hai să vedem…

Cât costă o trupă live?

Nu am un răspuns exact nici în lei, nici în euro, pentru că  prețul se stabilește în funcție de foarte multe aspecte. Dar, pot să îți spune ( sau să îți amintesc) pentru ce plătești. Prețurile încep de la câteva sute de euro și pot ajunge la milioane de euro, în funcție de concert și artist. Dar cum știm dacă merită banii sau nu? Trebuie să înțelegi cât mai bine ce se ascunde în spatele unei trupe.

Ce crede clientul că plătește pentru o trupă live?

O trupă de live, care vine și cântă 3-4 ore, zdranga-zdranga, ți-a luat banii și pleacă.

Ce plătești în realitate?

  • O trupă care cântă live 3-4 ore, sau mai mult
  • Chitară, tobe, clape și alte instrumente în valoare de zeci de mii de euro
  • Sute de ore de muncă și repetiții
  • Sala de repetiții
  • Sute de ore de studiu individual și uneori lecții de specialitate sau școli de muzică
  • Costume/Haine pentru evenimente
  • Website hosting
  • Marketing
  • Ședințe foto
  • Studio de înregistrări/demo/album
  • Plata unui contabil
  • Plata taxelor către stat
  • Internet și alte facturi de utilități
  • Transportul
  • Plata echipei tehnice
  • Montarea scenei
  • Probe de sunet
  • Cheltuieli pentru consumabile
  • Corzi de chitară
  • Corzi de bass
  • Fețe de tobă
  • Bețe de tobă
  • Alte și alte cheltuieli

Să nu uităm: plata unui eveniment trebuie să acopere timpul investit. Dacă răspunsul întrebării cât costă o trupă live nu te mulțumește , gândește-te că prețul plătit trebuie să acopere hrana, rate, chirii, facturi casnice și orice alte cheltuieli menite să îi ofere muzicianului un trai decent. Și evident, să acopere profitul acestuia.

Este nevoie nevoie să dai banii unei trupe care cântă live?

Răspunsul depinde doar de tine. Evident, o muzică live este mereu mai de efect ca muzica unui DJ. În funcție de bugetul pe care îl ai alocat pentru eveniment, poți lua o decizie. Am văzut trupe care au făcut praf evenimentul și Dj care au făcut minuni cu o mulțime jalnică. Depinde foarte mult și de preferințele tale, până la urmă tu decizi.

Vreau doar să îți amintesc , că în spatele muzicii pe care tu dansezi la eveniment, stau ani întregi de muncă, sute de repetiții și foarte mulți bani investiți. Da, vorbesc și din experiență. Nu e ieftin să faci o piesă, dar un album, dar șă și promovezi. Câți ajung sus? Puțini. Dacă nu eram behind the scene, probabil ziceam și eu ca mulți că sunt povești. Sunt persoane care pe termen lung pierd bani în loc să câștige, sau câștigă foarte puțin. Nu trebuie să mă crezi pe cuvânt, întrebați prietenii care au trupe sau cunosc pe cineva din diverse trupe. Noi îi vedem doar pe cei mari la Tv cu mașini de lux, yacht-uri, elicoptere, știți ce zic?

Ce zici, preferați o trupă sau un DJ la un eveniment?

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.