Intr-un weekend am inceput sa fac chiftelute cu piure de cartofi, dar a intervenit ceva si nu am mai avut atata timp, carnea deja era amestecata si mi-am amintit de aceasta reteta.
Recomand sa incercati nu numai atunci cand nu aveti timp 🙂 ci si in alte zile cand vreti sa mancati ceva gustos din cartofi in cuptor.
Ingrediente cartofi umpluti cu carne tocata si cascaval
- 5-6 buc cartofi
- 350gr carne tocata
- 1 ou
- 2 catei de usturoi
- 1 morcov
- 1 ceapa
- 200gr cascaval
- sare, piper, boia
Mai avem nevoie de folie din aluminiu
Mod de preparare
Curatam cartofii cruzi de coaja si ii scobim cu ajutorul unei lingurite, ii asezam unul langa altul intr-o tava unsa cu ulei, cu partea scobit in sus. Curatam ceapa si o maruntim bine, amestecam cu miezul scos al cartofilor, condimentam si o asezam in tava in jurul cartofilor scobiti.
Amestecam carnea tocata cu oua, cateii de usturoi razuiti si condimentam bine. Umplem fiecare cartof cu carne. Turnam apa in tava, aproape pana atinge nivelul de sus al cartofilor si acoperim tava cu folie de aluminiu apoi o introducem in cuptorul preincalzit. Apa cu folia vor ajuta cartofii sa se inabuse fara sa se arda.
Dupa 35-40 de minute indepartam folia, scoatem bucatile de cartofi mici din jurul cartofilor umpluti, radem cascaval peste carne si introducem din nou la cuptor pentru 10 minute ca sa se rumeneasca frumos.
Curatam morcovul, razuim si amestecam cu bucati mici de cartofi, putem servi impreuna cu cartofi umpluti sau separat cu alta carnita, idea a fost sa nu aruncam bucatiile scoase din mijlocul cartofilor.
Scoatem cartofii umpluti din cuptor si servim calzi cu salata sau muraturi.