DiverseActivitate de voluntariat – Locuri de muncă anunțate de Dr. Raed Arafat

Activitate de voluntariat – Locuri de muncă anunțate de Dr. Raed Arafat

Începând cu data de 18 martie 2020 au apărut noi reguli pentru rezidenții de la specialitățile de medicină de urgență, anestezie și terapie intensivă, boli infecțioase. De asemenea, vor fi recrutați studenți de la facultățile de medicină, începând cu cei din anul IV, pe bază de voluntariat, și elevii, începând cu anul II, de la școlile postliceale sanitare, pentru a sprijini activitățile din camerele de gardă.

Iată ce a anunțat Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne – Dr. Raed Arafat – la conferința de presă din data de 17 martie 2020.

Navigare rapidă în articol:

  1. Declarația Secretarului de stat Dr. Raed Arafat
  2. Sprijin pentru activitățile din camerele de gardă
  3. Reguli la Institutul Național de Sănătate Publică

1. Declarația Secretarului de Stat Dr. Raed Arafat

În data de 16-17 martie 2020, s-au emis mai multe Ordine, pe care le prezentăm în cele de mai jos.

„Primul Ordin prevede măsuri de redistribuire a medicilor rezidenți și a studenților și elevilor în regim de voluntariat în caz de necesitate în sprijinul personalului medical din spitale și din serviciile de urgență, astfel:

Începând din data de 18 martie 2020, rezidenții de la specialitățile medicină de urgență, anestezie și terapie intensivă, boli infecțioase vor întrerupe stagiile de practică în toate celelalte secții în care sunt distribuiți și se vor prezenta până la ora 12 la centrele de îndrumare pentru includerea în turele și gărzile din secțiile a căror specialitate o urmează.”

„De regulă, rezidenții fac stagii și rotații, ajung pe secții care nu fac parte din specialitatea lor, pentru partea lor de pregătire. La acest moment întrerupem acest lucru și vor reveni în centrele lor de bază, unde vor practica exact domeniul pentru care se specializează” a relatat Dr. Raed Arafat.

Rezidenții de la medicină internă și medicină de familie

„Rezidenții în specialitățile medicină internă și medicină de familie întrerup de asemenea stagiile de pregătire și se vor prezenta la Direcțiile de Sănătate Publică în vederea repartizării la serviciile de ambulanță, unitățile de primiri urgențe, camerele de gardă, sau secțiile de spital, în funcție de necesități, inclusiv pentru a sprijini Direcțiile de Sănătate Publică.”

„Rezidenții aflați în alte centre, decât cele de îndrumare, pentru că unii sunt detașați, se vor prezenta la responsabilii de rezidențiat, în vederea luării în evidență și repartizării în funcție de necesități din centrul în care se află la acest moment.”

„Rezidenții din alte specialități medicale, decât cele enumerate până acum, vor fi luați în evidență pentru a fi repartizați în funcție de necesități, de către direcțiile de sănătate publică. În localitățile unde sunt mai multe spitale, rezidenții vor fi repartizați în funcție de nevoile fiecărei unități spitalicești, în colaborare cu Direcțiile de Sănătate Publică.”

„Programul de pregătire pentru obținerea atestatului în medicină de urgență prespitalicească va fi suspendat și cursanții se vor întoarce de urgență la unitățile de unde provin, respectiv la Serviciile de Ambulanță și Serviciile de Primiri Urgențe” a spus Dr. Raed Arafat.

2. Sprijin pentru activitățile din camerele de gardă

„La nivelul fiecărui centru universitar din cadrul facultăților de medicină vor fi recrutați studenți începând cu cei din anul IV, pe bază de voluntariat, pentru a sprijini activitățile din camerele de gardă. Studenții recrutați desfășoară activități de sprijin doar în situația depășirii activității curente a activităților medicale.”

„Recrutări similare se vor face în fiecare județ din țară, unde există școli postliceale sanitare, începând cu cei din anul II. De asemenea, elevii recrutați vor desfășura activități de sprijin doar în cazul depășirii activităților curente ale activităților medicale și doar pe bază de voluntariat, dacă doresc acest lucru.”

„Comitetele județene și locale de urgențe vor asigura cazarea și hrănirea studenților, elevilor și rezidenților recrutați, dacă acest lucru este necesar” a declarat Dr. Raed Arafat.

3. Reguli la Institutul Național de Sănătate Publică

„Tot prin Ordin a comandantului acțiunii am stabilit faptul ca Institutul Național de Sănătate Publică este desemnat autoritate responsabilă pentru monitorizarea testării și raportarea integrată a situațiilor generate de noul tip coronavirus.

Deci toate analizele, toate investigațiile, câte teste mai sunt, câte teste s-au făcut, câte negative, câte pozitive, vor fi centralizate de Institutul Național de Sănătate Publică și raportate Ministerului Sănătății și Centrului de Comandă și Control aparținând Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Departamentului de Situații de Urgență” a spus Dr. Raed Arafat.

Fluidizarea traficului la punctele de trecerea frontierei și la spitale

„Au fost instalate 162 de corturi speciale, destinate triajului medical, dar și pentru fluidizarea traficului la punctele de trecere ale frontierei.

Astfel de centre, astfel de corturi puteți să le mai vedeți și în fața unor spitale, unde au fost instalate pentru separarea fluxului între cei care vin pentru alte motive decât cele care reprezintă febră și simptome respiratorii și cei care vin cu aceste motive unde se face o preevaluare înainte de a intra în Unitatea de Primire Urgențe” a declarat Dr. Raed Arafat.

Armata Română construiește un Spital ROL 2

„În același timp, Ministerul Apărării Naționale, printr-un alt Ordin, emis în cursul zilei de 17 martie 2020, împreună cu Spitalul Ana-Aslan, vor intreprinde măsurile pentru instalarea Spitalului ROL 2 al Armatei Române și a unei tabere care va fi în sprijinul spitalului respectiv.

Ei vor folosi și spații ale Institutului Ana Aslan, pentru a pregăti o unitate sanitară care va permite tratarea celor cu forme ușoare sau forme intermediare în mod deosebit, dacă va crește numărul și va fi necesar acest lucru.”

„A fost activat Centrul Național de Conducere și Coordonare a intervenției începând cu ziua de 18 martie, centru care se va afla într-o locație în afara Bucureștiului cu personal care reprezintă toate ministerele și instituțiile implicate. Acest centru va coordona toate centrele județene care deja sunt activate și se află în coordonarea prefecților și inspectorilor șefi ale inspectoratelor pentru situații de urgență.

Centrul va fi la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne pentru toate operațiunile de coordonare, în această situație și în colaborare cu toate celelalte ministere și în mod deosebit cu Ministerul Sănătății.”

„Din datele existente până la acest moment în țară (respectiv la data de 17 martie) sunt 3.373 de persoane în carantină și 18.965 persoane în izolare la domiciliu, iar aceste date sunt în dinamică și pot să se schimbe la fiecare minut” a precizat Dr. Raed Arafat.

Alte ordine și dispoziții

„În următoarea perioadă urmează să se emită și alte ordine și dispoziții, care vor viza pregătirea județelor pentru a face față infecției cu noul tip de coronavirus și pentru a face față bineînțeles și a sprijini populația care va avea nevoie de îngrijiri medicale.

Singura rugăminte pe care o avem la acest moment este ca populația să asculte recomandările, să evite prezentarea la Unitățile de Primiri Urgență (UPU) și la camerele de gardă pentru simptomele de viroză, febră, tuse și mai degrabă să ia legătura cu medicii de familie, sau prin 112 cu serviciile de urgență pentru a stabili modalitatea prin care vor fi consultați, astfel încât să nu pună viața altora în pericol, dar nici viața lor în pericol” (Dr. Raed Arafat).

S-ar putea să te intereseze și articolul: De ce copiii sunt mai puțin susceptibili de a se îmbolnăvi grav?

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.