Ca adulţi, poate că ne e mai greu să înţelegem amploarea şi urmările nocive ale fenomenului de bullying (bully – bătăuş). Poate că ne gândim că nu e nimic grav, că e vorba doar de „tachinări” între colegi, sau ne gândim că este o fază prin care trec copiii la şcoală şi că se vor descurca, ba chiar se vor „căli”.
Însă bullying-ul creează agresori şi victime, care vor rămâne adesea blocaţi într-un pattern nociv.
Toţi ştim despre ce e vorba: întotdeauna există o fată, un băiat ce se impune în grup şi îşi face o mică „gaşcă”. Şi întotdeauna, pentru a-şi arăta dominanţa, îşi găsesc ţinte de care să se ia. Aceştia sunt copiii vulnerabili, văzuţi a fi diferiţi sau „uncool”: tocilarul, fata sau băiatul timid şi trist care stă singur, fata sau băiatul grăsuţ etc.. Copiii ce cad victime bătăuşilor şcolii sunt cei care au puţini sau deloc prieteni, care nu s-au integrat într-un grup, care nu pot sau nu ştiu cum să se apere, cum să facă faţă provocărilor. De aceea sunt şi foarte afectaţi emoţional de experienţele gen bullying, chiar dacă încearcă să nu o arate.
Bullying-ul se manifestă diferit în diferite situaţii: poate că în cazul băieţilor este adesea mai vizibil, fiind vorba despre ameninţări şi acte violente fizice. Dar şi în cazul fetelor poate fi la fel de rău, poate chiar mai rău: fetele tachinează, batjocoresc, calcă în picioare stima de sine a celor mai slabe; „grasa”, „ochelarista”, „bâlbâita” (pentru a da exemple mai „blânde”) se va confrunta zi de zi la şcoală cu atacul veninos al fetelor bătăuşe (e un chin psihologic). Pe scurt, poate fi vorba de agresivitate fizică sau simbolică, verbală: dar ambele forme sunt la fel de nocive.
Dar cine sunt bătăuşii şcolii, aceşti „bullies”?
Sunt copii ca orice alţi copii, dar ajung agresorii celor mai slabi decât ei din nevoia de a se impune. Mai important, aceşti copii provin adesea din familii cu probleme: sunt ei înşişi martori sau victime ale agresivităţii la ei acasă. Aceasta ne poate face mai empatici a propos de comportamentele lor, dar nu înseamnă că putem închide ochii şi ignora.
Bătăuşii se încadrează destul de des în ciclul vicios al agresivităţii: victima ajunge la rândul ei agresorul altora, ca un soi de revanşă tristă a vieţii. Nici un copil nu se naşte „rău”, el ajunge astfel în urma experienţelor avute.
Care sunt efectele reale ale bullying-ului?
Dacă li se ignoră comportamentele şi nu sunt opriţi şi ajutaţi, bătăuşii rămân prinşi în acest pattern comportamental: practic, învaţă că este mai bine şi mai uşor să fii agresor, decât să fii cel slab.
Dar efectele groaznice se întrevăd la victimele acestor bullies din şcoli. Ţintele lor, după cum s-a spus, sunt copiii mai vulnerabili, slabi, izolaţi, diferiţi. Ei sunt deja sensibili, iar faptul de a fi batjocoriţi, ameninţaţi, chiar loviţi îi afectează mai mult decât am putea crede.
O primă reacţie a victimei bullying-ului este stresul, anxietatea: copilul nu vrea să mai meargă la şcoală, este copleşit de teama a ceea ce va urma; ca efect practic, adesea rezultatele şcolare sunt afectate negativ. O a doua reacţie este fuga: simţind că e incapabil să facă faţă bătăuşilor, copilul încearcă să îi evite, chiar să evite a merge la şcoală.
Mulţi copii se izolează şi mai mult, mulţi trec printr-o depresie şi dezvoltă tulburări (de tipul tulburărilor de somn sau alimentare). Trist este că rareori aceşti copii merg la părinţi cu problema lor, fie pentru că nu văd cum ar putea ei rezolva ceva, fie din ruşine (şi din dorinţa de a nu fi „pârâcioşi”).
Grav este că victimele bătăuşilor şcolii ajung să creadă că, cumva, merită acest lucru; ajung să creadă ceea ce li se spune despre ei (că sunt urâţi, graşi, ciudaţi etc.), ajung să îşi piardă orice dram de încredere în sine şi de curaj. Ajung să creadă cu tărie că e ceva în neregulă cu ei, de li se întâmplă fix lor asta.
Dar ce e şi mai grav este că victima rămâne uneori prinsă în acest pattern inclusiv la vârsta adultă: pe scurt, se obişnuieşte să fie o victimă, crede că este slabă şi bună de nimic, crede că alţii sunt mai buni şi acceptă ca alţii să se comporte agresiv şi incorect faţă de ea. Eşti ceea ce crezi că eşti, iar aceşti copii ajung să creadă că sunt slabi şi incapabili. Rămân într-un fel sau altul o victimă.
Ce putem face?
Din păcate, profesorii nu află despre tot ceea ce se întâmplă între elevi; chiar dacă află, pot crede că e vorba doar de tachinări şi pot considera că e mai bine să nu intervină, să lase copiii să se descurce, să facă faţă singuri la provocări.
Dar atât bătăuşii, cât şi victimele au nevoie de intervenţie; au nevoie de ajutor. Adulţii nu trebuie să stea deoparte atât timp cât pot face ceva. Ca părinţi, este necesar să luăm imediat contact cu profesorii şi cu ceilalţi părinţi implicaţi. Ca profesori, trebuie să atenţionăm imediat familiile copiilor şi să intervenim direct pentru a opri agresiunile, dar şi pentru a vorbi cu copiii implicaţi, agresorii şi victimele, dar şi cei care nu au participat în mod direct la agresiuni (colegii pot deveni un sprijin).
Bullying-ul nu e doar o „joacă de copii”, nu e doar o fază prin care trec copiii la şcoală. Este un fenomen real, cu efecte cât se poate de reale şi de nocive. NU trebuie să îi lăsăm pe copii să treacă singuri prin astfel de experienţe (să nu uităm că au existat şi triste cazuri de suicid, ale unor copii sensibili care erau chinuiţi şi batjocoriţi de către colegii lor).
