O relaţie de cuplu armonioasă implică un parteneriat, în cadrul căruia cei doi se consideră egali şi-şi oferă reciproc acelaşi respect, aceeaşi apreciere; bărbaţii şi femeile sunt diferiţi, însă aceasta nu presupune superioritatea unuia şi inferioritatea celuilalt. Jocul de putere şi ierarhiile asigură o relaţie conflictuală.
Au apus vremurile în care bărbatul era şef, în care masculul era „sexul tare” (în opoziţie cu „sexul slab”), în care bărbaţii dominau pe plan social şi profesional. Astăzi vorbim despre relaţia de cuplu şi căsnicie ca despre un parteneriat între doi oameni egali (ideea că femeia trebuie să asculte de bărbatul ei şi să i se supună, în timp ce acesta o protejează, e demult răsuflată)!
Totuşi, nici azi nu am scăpat de anumite prejudecăţi şi stereotipuri de gen. Cea mai educată şi egalitară persoană se pare că încă împărtăşeşte anumite idei prefabricate, idei despre rolurile masculine şi feminine, în special în cadrul relaţiei de cuplu.
Un scenariu: el şi ea, un cuplu fericit, el este un bărbat de succes, cu o carieră promiţătoare; ea este mândră şi fericită pentru succesul bărbatului, susţinându-l cu drag. Ce se întâmplă dacă inversăm rolurile? Va fi el la fel de mândru şi fericit de succesul iubitei/soţiei sale?
Ei bine, anumite studii recente ne spun că nu! Bărbaţii cu partenere de relaţie care au mai mult succes (profesional şi financiar) decât ei se simt ameninţaţi, nu mândri! Cercetătorii de la Universitatea din Virginia şi Universitatea din Florida ne spun că succesul femeii afectează negativ stima de sine a bărbatului, ceea ce influenţează negativ întreaga relaţie. Aceasta în special când partenerii acivează în domenii similare.
Iată un alt motiv pentru care femeile de carieră rămân adesea singure: nu doar că nu dedică suficient timp pentru construirea unei relaţii de cuplu, ci şi intimidează bărbaţii!
Pe scurt, se pare că dacă într-o relaţie femeia se bucură de mai mult succes decât partenerul ei, se bucură de recunoaştere profesională şi câştiguri financiare mai mari, bărbatul se va simţi inadecvat, fiindu-i afectată imaginea de sine şi stima de sine. Nu este vorba de faptul că bărbaţii ar fi egoişti sau că nu ar vrea ca partenera lor să aibă succes, este vorba de acele idei prefabricate, de stereotipurile de gen (bărbatul e cel puternic şi cel care protejează şi asigură bunăstarea).
În timp ce femeile se definesc pe ele însele prin prisma relaţiilor lor cu alţii, bărbaţii tind să fie mai competitivi. Aceasta înseamnă că, în timp ce ea va fi mândră şi fericită că iubitul/soţul ei are succes, acest succes făcând-o şi pe ea să se simtă bine, el se va simţi ameninţat. Succesul ei îl pune pe o poziţie inferioară –cel puţin, aşa se simte el (nu este ceva conştient).
Un joc al puterii inconştient şi foarte dăunător pentru apropierea şi armonia dintr-o relaţie de cuplu. Deşi concluziile studiului nu pot fi contestate, atrăgând atenţia asupra menţinerii unor stereotipuri de gen, este bine să realizăm că trăim încă cu astfel de idei prefabricate. Iar un bărbat adevărat, sigur pe sine şi puternic, este cel care îşi va sprijini partenera şi va fi mândru de succesul ei. Căci succesul ei nu înseamnă eşecul lui! În cuplu nu e vorba de luptă pentru putere şi nu trebuie să existe competiţie; un cuplu ar trebui să fie un parteneriat, iar succesul unuia este succesul ambilor.
