„S-a sfârşit, vreau să ne despărţim” – nişte cuvinte care distrug într-o clipită ceea ce a fost clădit luni sau ani de zile, care distrug siguranţa, stabilitatea, visele şi viziunea noastră asupra vieţii. Însă când relaţia a fost una semnificativă, când te-ai implicat trup şi suflet şi ai construit ceva dăruind tot ce aveai, nu se poate sfârşi totul atât de simplu! Relaţia poate că a decedat, dar fantoma sa te poate bântui multă vreme…
Poate că persoana care iniţiază despărţirea este pregătită să meargă mai departe, dar tu nu! Mai rău, se poate întâmpla să rămâi pur şi simplu blocat(ă), ca şi cum timpul nu mai curge pentru tine, ca şi cum tot ce mai poţi trăi este trecutul. Şi astfel se poate dezvolta o obsesie cât se poate de nesănătoasă pentru fostul partener de cuplu şi fosta relaţie.
Ce te faci când dezvolţi o obsesie nesănătoasă pentru fostul partener de cuplu?
Obsesia pentru cineva/ceva te împiedică să gândeşti şi să acţionezi în mod raţional – probabil realizezi şi tu aceasta, însă nu prea simţi că ai ce face, că ai cum să scapi. La fel cum în timpul relaţiei cu fostul, el sau ea era în centrul vieţii tale, este şi acum, chiar fără voia sa. Are încă putere asupra ta, deşi nu îţi mai este alături. De fapt, ceea ce are putere asupra ta sunt gândurile obsesive, emoţiile mult prea copleşitoare pentru a le ţine sub control.
În primul rând, trebuie, în timp, să îţi dai seama că întreaga ta perspectivă asupra relaţiei şi asupra fostului partener de cuplu este pur subiectivă, este idealizată şi nu reflectă deloc realitatea. Nostalgia te face să priveşti totul distorsionat, ţi se pare că ai pierdut ceva esenţial, ba chiar că ai pierdut o parte din tine.
Te obsedează gândurile despre clipele frumoase petrecute împreună şi nu poţi decât să rămâi blocat în această nostalgie. Totuşi, încearcă să realizezi că nu totul era atât de bine şi frumos: s-a sfârşit pentru un motiv, nu-i aşa? Şi oricât ţi-ai dori să reînvii trecutul, uneori este bine să-l laşi îngropat: chiar dacă există şanse să te împaci cu fostul, crezi că va merge printr-un miracol mai bine de data aceasta?
Scapă de ideea că el sau ea era singurul partener pentru tine şi că el sau ea era mai bun decât tine! De aici se trage şi obsesia ta nesănătoasă: crezi cu încăpăţânare că nu vei mai găsi pe altcineva potrivit, disperi la ideea că numai el sau ea era pentru tine şi că vei rămâne singur dacă nu te împaci. Mai mult, te desconsideri şi creezi o imagine irealistă asupra fostului: sincer vorbind, chiar era atât de grozav? Sau doar nu poţi renunţa la relaţia în care ai investit atât?? Cu cât ai investit mai mult (sentimente, timp, lucruri), cu atât este mai uşor obsesiei să te controleze.
Scapă de orice, de absolut orice sentiment de vinovăţie!! Încetează cu ideile obsesive de tipul „dacă eu aş fi fost mai iubitor/iubitoare”, „dacă i-aş fi oferit mai multe”, „dacă aş fi făcut x sau y”…dacă, dacă, dacă. Însă…nu este vina ta! Şi nici nu prea are rost să arunci vina – el sau ea a dorit să mergeţi pe drumuri separate, ce rost are să îţi creezi posibile alternative: cum ar fi fost dacă… Trebuie să accepţi ceea ce este, nu să trăieşti cu astfel de idei despre cum ar fi putut fi.
Încearcă, zi de zi, să rupi contactul, oricât de mult doare. Atât contactul direct: nu te amăgi că puteţi fi atât de repede după despărţire „doar prieteni”, cât şi contactul indirect, cu lucrurile ce îţi aduc amintiri prea vii. Evită locurile ce erau ale voastre, pune într-un loc ascuns lucrurile de la el sau ea, încearcă să nu trăieşti într-un cimitir al relaţiei sfârşite, chiar dacă ţi se pare greu. NU îi urmări obsesiv conturile pe reţele de socializare, sărbătoreşte fiecare zi în care te-ai abţinut „să vezi de curiozitate ce mai postează”!
Uneori, când ai o obsesie pentru fostul partener de relaţie, parcă nu mai poţi funcţiona. O clipă totul este normal (pe cât se poate), pentru ca în următoarea clipă valul de durere să te copleşească şi să te simţi incapabil de orice. Oricât de clişeu sună, trebuie să nu uiţi: cu timpul, devine mai uşor. Dar doar dacă nu te laşi pradă valului. De aceea, este important să te menţii ocupat, chiar dacă nu ai nici chef, nici energie. Munca ta, prietenii tăi – acestea sunt cele două bărci de salvare! Încet-încet, începe să îţi reiei viaţa – iar dacă poţi, e bine să faci şi o schimbare.
Nu te implica într-o „relaţie-pansament”! Oricât de oribil este să fii singur, să dormi singur, încearcă să treci curajos peste această încercare, fără a căuta un partener temporar care să te ţină la suprafaţă. Relaţiile de tip pansament nu te vindecă, doar tu te poţi vindeca.
Obsesia este obsesie, de aceea nu prea poţi scăpa în doi-trei paşi de aceasta. Nu te învinovăţi, când te năpădesc amintirile, însă încearcă să nu rămâi blocat prea mult cu ele. Ceea ce trebuie să redobândeşti este controlul asupra propriei tale persoane, asupra vieţii tale. Şi vei reuşi, însă trebuie să faci câte un pas zi de zi.
