Pare greu de crezut că un copil sub 7 ani ar putea fi depresiv. De fapt, depresia la copiii de vârste mici şi mijlocii a intrat în atenţia psihologilor şi psihiatrilor de abia recent. Poate fi copilul mic depresiv sau, aşa cum mai nou facem în multe situaţii, ne îngrijorăm şi ne facem probleme din nimic?
Da, copiii pot suferi şi ei de depresie, deşi nu în procent mare (unele statistici indică un procent aproximativ de 2% pentru copiii sub 8 ani). Însă realitatea este că depresia poate trece neobservată la copiii mici, iar acest lucru nu din cauză că părinţii nu îi acordă atenţie (deşi există şi părinţi neglijenţi, care pur şi simplu nu văd suferinţa copilului).
Depresia poate rămâne ascunsă din două principale motive: primul – părinţii pot trece cu vederea sau pot să nu ia prea în serios anumite manifestări ale copilului, considerându-le ieşiri emoţionale copilăreşti (precum crizele agresive); al doilea motiv – simptomele atât de cunoscute ale depresiei diferă la copii în funcţie de individualitate, însă mai ales în funcţie de vârstă.
Simptome clasice ale depresiei la copii
Ca şi în cazul adolescenţilor şi adulţilor, depresia se manifestă printr-o stare prelungită de tristeţe, apatie, lipsă de interes şi de plăcere pentru activităţi înainte plăcute. La acestea se pot adăuga iritabilitatea, lipsa de energie (mai uşor de observat la copii). O lipsă de încredere în sine şi tendinţa de a se învinovăţi şi a-şi cere scuze pentru orice este încă un semn al unei stări depresive. Izolarea de alţi copii este un alt indicator.
Ca semne mai simplu de observat ale depresiei se pot menţiona schimbări în apetitul copilului, schimbări în rutina de somn (insomnie sau somn excesiv), crize frecvente de furie, copilul ţipând sau plângând fără motive evidente, dificultatea de a se concentra asupra sarcinilor sale şi dureri de burtă sau de cap.
Simptome specifice ale depresiei la copii în funcţie de vârstă
Copilul de 2-3 ani nu se va manifesta, bineînţeles, ca un adult; simptomele cele mai evidente ale stării depresive sunt probleme legate de hrănire (refuză să mănânce), apatie şi crize de plâns (dar ce copilaş de vârsta aceasta nu plânge?) sau comportament agresiv. În general, copilaşul nu este jucăuş şi nu pare a se bucura de nimic.
După 3 ani se adaugă simptome precum frici excesive, neatenţie şi regresie sau dezvoltare înceată (des, copilaşul depresiv trece printr-o regresie, de exemplu deşi învăţase să facă la oliţă, începe din nou să facă pe el).
După vârsta de 6 ani simptomele cele mai evidente sunt teama de noutate (se teme de oameni, locuri, situaţii noi), ataşamentul excesiv de un părinte (nu acceptă să nu fie lângă părinte), agresivitatea faţă de alţii sau faţă de sine.
După 8 ani apar şi gânduri legate de moarte, care pot fi reflectate în ceea ce spune sau ceea ce desenează copilul.
Problema este că aceste simptome pot fi observate, dar puse pe seama crizelor copilăriei şi a etapelor de dezvoltare. Invers, doar pentru că se observă aceste semne nu înseamnă că este vorba de o depresie. Însă dacă starea sa proastă se prelungeşte (de exemplu, copilul are această stare constantă de peste 3 săptămâni), este crucial să apelaţi la medic, care vă poate recomanda un specialist în psihologia copilului. O serie de chestionare şi interviuri, precum şi analize medicale sunt necesare.
A depista depresia este crucial din două motive evidente: deşi starea depresivă poate trece de la sine la un moment dat, există un risc foarte mare ca copilul să sufere din nou la vârste mai mari; şi deşi copiii sub 12 ani au rareori tentative de suicid, tot se întâmplă, ceea ce e tragic.
Depresia la copii pare o problemă mică dacă este să ne gândim la alte boli mai frecvente sau la alte probleme grave cu care se confruntă unii copii. Totuşi, este o boală foarte periculoasă, cu atât mai mult cu cât este mai greu de identificat. Dacă părinţii observă semne potenţiale, cel mai bine pentru copil este să acţioneze pe principiul „better safe than sorry”.
De ce apare depresia la copiii mici?
Astăzi, depresia se manifestă la vârste din ce în ce mai mici, mai des la băieţi pentru vârste de sub 10 ani. Cauzele pot fi multiple, printre care negljarea sau abuzul copilului, lipsa unei legături afective puternice în primii ani de viaţă, critica excesivă de la vârste mici, evenimente negative. Des, o depresie este declanşată de o schimbare negativă în viaţa şi rutina copilului (de la traume legate de deces, la divorţ sau mutarea în alt loc).
Depresia poate fi legată şi de moştenirea genetică şi istoria familială (dacă părinţii sunt sau au fost depresivi), sau de starea generală de sănătate (dezechilibre biochimice).