Animale de companieDislocarea rotulei la câini și pisici – Luxația patelară la animale de...

Dislocarea rotulei la câini și pisici – Luxația patelară la animale de companie

Luxația patelară apare atunci când rotula animalului este dislocată din canelura osului femur, din poziția sa anatomică normală. Patela este osul din partea anterioară a articulației genunchiului și este articulată cu femurul. Rolul ei principal este de a proteja suprafața anterioară a articulației genunchiului.

În timpul flexiei sau extensiei articulației are loc glisarea patelei într-un spațiu special al femurului de forma unui șanț în extremitatea distală a acestuia. Prin luxație patelară se produce o deplasare a celor două extremități osoase și pierderea contactului normal al suprafețelor lor.

Luxația patelară poate apărea și la câini și la pisici, dar destul de rar. În astfel de cazuri, când rotula este dislocată din canelura osului coapsei, apar simptome de durere, iar severitatea lor depinde și de starea de sănătate a sistemului osos, de prezența unei artrite. Animalul cu rotula dislocată va schiopăta, va avea o mișcare anormală a membrelor posterioare.

Dislocarea rotulei se poate produce din cauza mai multor motive din care pot face parte anumite traumatisme (leziuni, fracturi), malformații sau defecte ereditare. Principalele simptome se pot vedea la 4 luni de la nașterea animalului. Dislocarea congenitală a patelei pote duce la displazie de șold și la dezvoltarea osteoartritei.

În general, dislocarea apare în direcția medială și articulațiile genunchiului sunt deplasate spre exterior. Dacă, dislocarea apare spre lateral, atunci articulațiile genunchiului sunt orientate anormal spre interior.

Pentru diagnostic, medicul va palpa genunchiul animalului și eventual va face acestuia o radiografie. Prin razele X se poate vizualiza oasele și articulațiile membrelor inferioare, se poate vedea aspectul canelurii osului coapsei, dacă este aplatizat, curbat, superficial. Pentru analize de laborator se poate lua și o mostră din lichidul sinovial, care are rolul de a lubrifia articulația. În cazuri grave, când animalul suferă și de artrită și osteoartrită, este necesară intervenția chirurgicală.

Prin operația chirurgicală se poate poziționa corect rotula, se corectează structurile osoase și moi afectate, din zona respectivă, și se asigură mișcarea rotulei în mod normal. Pentru a se preveni alunecarea rotulei spre interior, ea se poate poziționa pe partea exterioară a osului, iar pentru a fi prevenită o altă dislocare se poate adânci puțin mai mult canalul osului coapsei.

După o astfel de intervenție chirurgicală, animalul trebuie să facă exerciții de mers pentru a vedea cum se comportă după operație, dar nu are voie să facă sărituri.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.