Nu există părinte care să nu-şi dorească pentru copilul său tot ce e mai bun pe lume. Şi pentru că, atunci când suntem întrebaţi ce ne dorim mai mult pe lume, toţi răspundem „fericire”, desigur că orice părinte doreşte în primul rând ca copilul său să fie fericit.
Dacă pentru un adult a fi fericit este o formulă cu nenumărate interpretări şi sensuri, lucrurile stau mai simplu pentru un copil. Pentru a fi fericiţi, copiii au nevoie numai de câteva lucruri şi toate stau în puterea părintelui de a le face şi îndeplini. Nu este un secret nemaipomenit, bine păstrat şi protejat de societăţi secrete! Sunt câteva lucruri esenţiale, fără de care copilul nu poate creşte normal şi nu se poate dezvolta armonios. Dar dacă ele sunt îndeplinite, dacă obiectivele lor sunt atinse, atunci putem garanta o copilărie fericită şi un viitor plin de speranţe pentru copiii noştri.
Cum trebuie să fie un copil fericit?
Un copil fericit este un copil sănătos. Copiii, încă de la vârste foarte mici, începând cu cea de bebeluş, sunt fiinţe foarte fragile. Grija dintâi a fiecărui părinte este aceea pentru sănătatea celui mic. Bebeluşul, copilul mic şi chiar cel de vârste mai măricele nu poate să spună ce îl doare, nu poate indica ce probleme de sănătate are. Părinţii săi sunt aceia care trebuie să remarce orice schimbare şi să ia măsurile necesare pentru remediere. Controalele medicale periodice, vizita la medic cu ocazia oricărei probleme de sănătate ivite şi respectarea tratamentelor prescrise asigură copilului nostru organismul sănătos de care are nevoie.
Un copil fericit are parte de o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată. O alimentaţie care să conţină toate substanţele de care are nevoie pentru creştere armonioasă, fără excese („mănâncă tot din farfurie!”), fără abuzuri de alimente de consum moderne de tip fast-food, dulciuri, snacksuri sau băuturi carbogazose.
Un copil fericit se bucură de protecţie şi se are în vedere integritatea lui corporală. Protecţia copilului este un element foarte important care contribuie la starea lui de bine, de fericire. El trebuie să se simtă apărat de orice agresiune, fizică sau de altă natură, venită din exterior. Părintele este acela care trebuie să îl protejeze, să îi asigure integritatea fizică şi psihică.
Mama şi tata trebuie să demonstreze că sunt sprijinul, protectorul şi aliatul copilului, oricând şi în orice situaţie; de acest lucru trebuie să fie sigur orice copil şi în felul acesta confortul lui intim este asigurat. Părinţii trebuie să fie acele persoane cărora le poate spune totul, fiind sigur de înţelegerea şi susţinerea lor. Părinţii trebuie să fie primii prieteni ai copilului, alături de care să guste primele bucurii ale vieţii şi pe umărul cărora să plângă la primele suferinţe, eşecuri sau neîmpliniri.
Un copil fericit trebuie să trăiască într-o familie în care să existe o atmosferă calmă, destinsă, armonioasă. Cunoaştem cu toţii ce repercusiuni majore are asupra copilului un mediu de familie tensionat, plin de ostilitate sau violenţă.
O familie fericită, în care relaţiile sunt normale, va creşte un copil fericit; eventualele incidente, necazuri, care există, este de la sine înţeles, în orice cuplu, pot fi depăşite fără a marca şi copiii în mod ireversibil. O familie în care relaţia afectivă dintre cei doi părinţi este evidentă, în care liniştea şi armonia dintre toţi membrii ei domnesc, va însemna, fără nici o îndoială, că acolo copiii vor avea sentimentul că sunt fericiţi.
Un copil fericit este un copil dorit, iubit de părinţii săi şi de celelalte rude. Venirea unui copil pe lume este cea mai mare bucurie pentru părinţii lui. Chiar dacă momentul pare mai puţin potrivit, acest lucru nu trebuie simţit de cel mic. Dificultăţile, de orice natură, trec, dar bucuria de a avea un copil, de a-l vedea cum creşte şi se dezvoltă, cum devine om întreg, este nemăsurată şi rămâne pentru tot restul zilelor.
Copilului trebuie să i se arate că este iubit, iar dovezile de tandreţe şi iubire venite din partea părinţilor şi rudelor pot fi de nenumărate feluri; condiţia cea mai importantă este aceea ca aceste sentimente să fie exprimate, nu cenzurate sau eliminate din comportamentul membrilor familiei. Să nu gândim că exprimarea afectivităţii este o dovadă de slăbiciune, să nu credem că dacă arătăm copilului că îl iubim va creşte mai sensibil şi mai dependent de noi. Iubirea părintelui şi a celor apropiaţi îi creează copilului acel sentiment de siguranţă de care are nevoie, acea platoşă care îl va apăra şi îl va susţine tot restul vieţii.
Un copil fericit este acela care, bucurându-se de toate cele pomenite mai înainte, începe pas cu pas să cunoască lumea, să se adapteze la noutăţile pe care ea i le oferă, să o cucerească şi să-şi ducă la îndeplinire visurile şi idealurile alături de cei dragi.
