Influenta televizorului in agresivitatea copiilor a devenit un subiect dezbatut intens in ultimele decenii in cadrul unor studii psihologice, sociologice sau interdisciplinare. Odata cu anii 1960 – cand s-a observat extinderea in masa a doua fenomene in acelasi timp: cel al violentei scolare si a copiilor in general si cel al dezvoltarii televiziunii (este perioada in care orice familie a inceput sa aiba macar un televizor), s-a facut o corelatie directa intre acestea.
In cadrul dezbaterii asupra influentei televizorului in agresivitatea copiilor, este necesara o distinctie intiala: aceea intre marii consumatori TV – peste cinci ore de vizionare zilnica si consumatorii mici TV – sub doua ore de vizionare. Copiii sunt, din pacate, cei mai expusi si fac de multe ori parte din prima categorie, caci parintii se bazeaza uneori pe televizor pentru a le ocupa timpul. Astfel, televiziunea este considerata in mare responsabila in aparitia anumitor comportamente agresive la copii si adolescenti. Combinata cu influenta de astazi a unor jocuri pe computer extrem de violente, rezulta un risc dublat.
Specialistii, care au tratat subiectul influenta televizorului in agresivitatea copiilor, au relevat un fenomen prim riscant – acela de desensibilizare a copilului, care nu mai este atat de sensibil fata de violenta in sine, fata de actele violentei si fata de victimele acesteia. Copiii se obisnuiesc cu agresivitatea prezentata zilnic pe ecran, devenind astfel si in viata reala obisnuiti sa vada si chiar sa intreprinda acte violente. Alte studii arata un alt efect la marilor consumatori TV de varsta frageda: izolarea, retragerea din viata sociala normala, instrainarea de cei de aceeasi varsta si retragerea in fata ecranului.
Cand ne gandim la influenta televizorului in agresivitatea copiilor, ideea esentiala este: mass-media este una dintre principalele surse de stimulare a violentei prin prezentarea unor mesaje agresive. Copiii sunt frecvent expusi la diversi stimuli violenti – violenta in limbaj si in acte – stimuli care cresc posibilitatea nasterii comportamentului violent. In multe emisiuni si in special in filme, copiii invata ca violenta este unicul sau cel mai bun mijloc de solutionare a unei probleme si de iesire dintr-o situatie dificila.
Modul pozitiv in care este deseori prezentata violenta in cadrul multor filme – eroul pozitiv adopta diverse comportamente violente, iar acestea sunt admirate – are o influenta clara asupra atitudinii copiilor, extrem de influentabili. Mai mult, daca ei isi gasesc un astfel de erou al filmelor ca model, influenta creste riscant. A admira si a-ti dori sa fii exact ca un personal jucat de Chuck Norris (doar un exemplu) presupune a-ti modela propriul comportament pentru a semana cu eroul tau. Violenta devine de multe ori o valoare, eroului agresiv gasindu-i-se mereu justificari si fiind admirat si ovationat.
Unii autori vorbesc despre necesitatea sensibilizarii si responsabilizarii mass-mediei si a persoanelor-cheie din aceasta industrie, iar pentru a diminua influenta televizorului in agresivitatea copiilor, recomanda: in primul rand, avertizarea telespectatorilor asupra programelor care vor contine scene de violenta. In Romania, aceasta avertizare se face prin intermediul „bulinei” in care este specificata varsta recomandata vizionarii emisiunii sau filmului respectiv.
Se observa insa ca aceasta metoda are evidente lipsuri in conditiile in care se permite copiilor sub sau peste 12 ani sa urmareasca filme care, desi nu prezinta scene sangeroase, prezinta in schimb extrem de diverse acte violente valorizate si violenta in limbaj. O alta problema semnalata de catre specialisti o constituie emisiunile de stiri: acestea prezinta violenta din viata reala, sunt accesibile si ca ora si ca avertizare a copiilor si pot duce astfel la acel efect de desensibilizare.
Se pune mult prea mare accent nu pe adevar, ci pe socarea audientei, in special cand se vorbeste despre reconstituirile de crime sau violuri – care prezinta mult prea brutal faptul petrecut. Emisiunile de stiri prezinta risc si prin imaginile socante de persoane decedate in diferite accidente, copii maltratati, animale chinuite. Pot fi si ar trebui sa fie prezentate astfel de informatii reale fara a se baza intr-atat pe socarea audientei.
In special pentru ca stirile sunt prezente intr-un interval orar extrem de accesibil si pentru ca exista nevoia de informare, care face ca adultii sa urmareasca aceste programe si sa le permita si copiilor sa le vizioneze, este necesara responsabilizarea celor care creeaza aceste emisiuni. Astfel, influenta televizorului in agresivitatea copiilor se face prin diverse programe, de la filme, stiri, emisiuni de divertisment si chiar… desene animate (unele canale difuzeaza fara vreun avertisment anumite seriale de animatie de genul South Park sau Family Guy, insa aceste desene sunt de fapt create pentru adulti, prezentand diverse forme de violenta in limbaj si in act si fiind extrem de sarcastice si agresive).
Desi unii specialisti considera ca televiziunea nu face decat sa intareasca potentialul agresiv deja existent – astfel, doar copiii care sunt natural inclinati spre agesivitate si cei expusi la un mediu agresiv familial sau scolar ar fi cei predispusi la o influenta mai mare si la adoptarea modelelor prezentate pe ecran, se observa o serie de efecte negative universale.
Astfel, pe langa influenta televizorului in agresivitatea copiilor, se mai poate vorbi despre: afectarea inteligentei si a procesului gandirii, caci vizionarea indelungata scade capacitatea de concentrare, de procesare si de abstractizare; promovarea unor valori superficiale, cum ar fi vedetismul, banii, aspectul fizic; scaderea drastica a simtului realitatii – in special pentru ca le este dificil copiilor mici sa opereze distinctia intre fictiv si real.
Cum se poate diminua influenta televizorului in agresivitatea copiilor si in legatura si cu celelalte efecte negative: dupa cum s-a spus, in primul rand, este necesara responsabilizarea personajelor cheie din aceasta industrie, prin avertizarea cu privire la prezenta violentei in cadrul programelor difuzate, prin difuzarea la intervale orare inaccesibile a emisiunilor sau filmelor riscante, prin accentul pe informatie reala si nu pe socarea audientei.
Insa parintii nu trebuie si nu pot sa se bazeze pe aceste elemente: este sarcina si obligatia lor sa impuna limite cu privire la timpul petrecut in fata micului ecran (doua ore pe zi maxim), cu privire la intervalul orar in care i se permite copilului sa vizioneze, cu privire la continutul programelor urmarite. Mai mult, important este ca parintii nu numai sa interzica si sa limiteze, ci sa ofere substitute placute pentru petrecerea timpului liber: carti atractive, jocuri amuzante sau educative, indeplinirea impreuna cu copilul a unor activitati legate de gospodarie – de exemplu, i se poate parea amuzant sa te ajute la bucatarie. Totul este ca parintii sa nu se bazeze pe televizor ca „bona” pentru copiii lor!
