Dragoste și relațiiCe semne îți arată că relația ta de cuplu a avansat și...

Ce semne îți arată că relația ta de cuplu a avansat și a devenit serioasă?

Odata ce te afli intr-o relatie care merge bine, apare si intrebarea: „incotro se indreapta?” – vezi ce semne iti arata ca relatia ta de cuplu a devenit serioasa! A purta o discutie despre relatia voastra si stadiul in care va aflati poate fi dificil – in plus, te temi sa nu-l sperii pe celalalt cu astfel de intrebari. Insa des aceasta discutie nici nu este una necesara, caci poti afla cat de serioasa este relatia pur si simplu urmarind anumite semne.

Inainte de a vorbi despre aceste semne, ar trebui insa mentionat un aspect important: nu trebuie sa grabesti o relatie sa avanseze; nu trebuie sa iti doresti si sa astepti cu nerabdare sa stii ca este o relatie serioasa; nu trebuie sa te grabesti sa ajungeti la stadiul matur al relatiei. Dimpotriva, bucura-te de copilaria relatiei, caci inceputul iti ofera emotii intense, fluturasi, tremurici…

Primul stadiu al unei relatii trebuie savurat din plin, cu fericirile si cu temerile si dubiile pe care le implica (da, ai vrea sa fii sigur pe relatie, ai dori sa ai incredere, ai dori stabilitate si siguranta, dar acestea apar cu timpul). Savureaza sa fii indragostit si vei vedea unde te duce relatia (in loc sa te temi si sa-ti pui intrebari, traieste)!

Ce semne iti arata ca relatia ta de cuplu a devenit serioasa?

Te prezinta altora drept „ea este prietena (iubita) mea” / „el este prietenul (iubitul) meu” si nu se fereste deloc sa faca gesturi de afectiune in public. Va comportati ca un cuplu, atat in casa cat si in oras, fara ca vreunul dintre voi sa aiba retineri in ceea ce priveste afisarea afectiunii (sa nu uitam, totusi, ca unele persoane sunt mai reticente, preferand sa nu afiseze gesturi prea tandre si „siropoase” de fata cu altii). Ideea este ca oricine va vede poate recunoaste faptul ca sunteti un cuplu.

V-ati spus „te iubesc” de ceva vreme si suna deja ca un lucru natural. Nu mai exista dubii si temeri la nici unul dintre voi cu privire la ce crede si ce simte celalalt, sentimentele voastre unul pentru altul fiind destul de clare atat pentru voi, cat si pentru cei ce va cunosc.

Ati trecut de starea tremuricilor si fluturasilor in stomac si ati ajuns sa va simtiti confortabil impreuna, bucurandu-va unul de altul si dorind sa stati cat mai mult unul cu altul. Insa au cam trecut emotiile intense, acum ajungand intr-un stadiu de calma si confortabila placere de a fi unul cu altul. Va simtiti in largul vostru unul cu celalalt si nu mai aveti nevoia sa faceti neaparat ceva special, sa il impresionati pe celalalt si sa va afisati cea mai atractiva imagine cu putinta (simti ca poti fi tu insati).

Intalnirea de vineri sau/si sambata seara este una implicita. Nu mai este nevoie de o invitatie in oras, caci este de la sine-inteles ca veti fi impreuna in weekend. In plus, un semn ca relatia de cuplu a devenit cu adevarat serioasa este cel ca va petreceti intreg weekendul impreuna macar din cand in cand, stand impreuna mai mult de o zi sau o noapte. Cand deja stati des cateva zile impreuna, este o relatie serioasa, iar daca ati trecut si de testul de a sta doar voi doi, singuri, doua-trei zile in casa, este perfect.

Fiecare ii cunoaste pe prietenii celuilalt si iese cateodata cu acestia. Cand incepi sa fii invitat la iesirile cu prietenii partenerului si ajungi sa-i cunosti bine, sa te integrezi oarecum in peisaj, atunci este vorba de o relatie serioasa. Un alt semn ca relatia de cuplu a devenit serioasa este atunci cand, invitat la o petrecere sau alt eveniment, este de la sine-inteles pentru tine, pentru partenerul tau si pentru prietenii care te-au invitat ca veti veni impreuna (nu trebuie sa il inviti pe partener in mod special sa vina cu tine).

Fiecare i-a cunoscut familia celuilalt. Un pas mare (si des, neplacut) este momentul in care va cunoasteti familiile, iar daca ati ajuns deja sa petreceti de mai multe ori timp impreuna cu familiile (la cina, la plimbari etc.), deja aveti o relatie cat se poate de serioasa.

Va cunoasteti bine unul pe celalalt. Stii deja ce ii place, ce nu ii place, stii multe despre viata, familia, trecutul, visele, asteptarile, temerile partenerului. Stii cam cum va reactiona in diverse situatii, stii ce opinii are despre diverse aspecte. „Misterul” a cam disparut, insa a fost inlocuit de o cunoastere intima si de incredere. La inceputul unei relatii, cand esti indragostit, simti ca parca il cunosti pe celalalt in profunzime (sentiment dat de emotii), insa in stadiul evoluat al relatiei, stii ca il cunosti pe celalalt, cu bune si cu rele, iubindu-l asa cum este (ii cunosti prea bine si defectele, insa accepti si iubesti tot pachetul).

Iti vezi partenerul ca fiind un sprijin emotional. Un semn ca aveti o relatie serioasa de cuplu este atunci cand va impartasiti unul altuia tot, in special cand aveti incredere sa impartasiti emotii negative si cand va sprijiniti unul pe celalalt. Daca partenerul este primul la care te gandesti ca te va sprijini in orice situatie dificila, atunci aveti ceva real impreuna (de exemplu, pe cine ai suna cand afli o veste foarte proasta?; cui i-ai cere ajutor cand realizezi ca nu ai destui bani la tine pentru a achita o nota de plata?; al cui sfat l-ai cere daca nu stii ce sa faci intr-o situatie anume?)..

Stati impreuna mai mult de doar o zi si o noapte si ai inceput sa ai lucrurile tale in casa sa (sau invers, in functie de casa unde petreceti mai mult timp impreuna). Daca deja ai propriile obiecte in camera de baie, daca ai un mic loc in care pastrezi haine si alte lucruri in dormitor si daca chiar ai inceput sa aranjezi lucruri in casa sa, aveti o relatie serioasa. Daca nu trebuie sa iti ceri voie sa faci ceva in casa (sa faci o cafea, sa iei un fruct din frigider, sa mergi la computer si sa iti verifici mailul etc.) si daca ati inceput sa va simtiti mai in largul vostru impreuna, fara jena (de exemplu, jena de a folosi toaleta acasa la partener), aveti o relatie serioasa. Daca ii permiti sa te vada si in ipostaze mai putin atractive (nearanjat(a) si imbracat(a) in haine de casa) deja sunteti un cuplu matur. Iar daca ai primit (sau/si ai dat) cheia casei partenerului, atunci totul este limpede.

Lucruri ce te-ar jena inainte acum sunt doar amuzante. Mici incidente comice care, la prime intalniri te-ar face sa intri in pamant de rusine acum nu mai sunt decat motiv de glume (pantaloni rupti, mancare intre dinti etc.).

Ati facut anumite planuri de viitor. Chiar daca este vorba doar de viitorul apropiat, tot este un semn de relatie serioasa; in special daca aveti planuri de a petrece impreuna vacanta si in special daca vorbiti despre un viitor mai indepartat si de dorintele voastre.

Ati trecut (cu bine) peste prima cearta serioasa de cuplu si ati reusit sa ajungeti la o solutie. La inceput, certurile nu prea exista – si daca exista, ele sunt usor de rezolvat, iar impacarea este dulce. Cand ati avut primul real impas si ati trecut cu bine impreuna peste el, este semn ca relatia a avansat.

Aveti deja o rutina de cuplu. Un semn ca relatia ta de cuplu a devenit cu adevarat serioasa este atunci cand aveti deja o anumita rutina de cuplu. Stiti ce faceti in fiecare zi a saptamanii (in mare) si urmati aceeasi rutina dimineata si seara cand stati impreuna. Ati ajuns la un stadiu in care stiti si cam ce face si unde este celalalt in timpul in care sunteti separati, iar cand trece o zi fara sa va vedeti, vorbiti seara despre ziua pe care ati avut-o.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.