Cum poate relatia cu parintii naste complexe de inferioritate la copil? Psihologii ne spun ca experientele de viata timpurii, din copilarie – desi unele nu raman in memoria copilului – influenteaza in mod major dezvoltarea sa ca persoana, in sens pozitiv sau negativ. Din aceasta perspectiva, ceea ce traieste un copil mic poate afecta formarea sa ca individ, contribuind la constructia imaginii sale de sine, care naste atitudinea sa fata de sine, fata de cei din jur si fata de lume.
Ce sunt complexele de inferioritate si cum afecteaza acestea copilul?
Termenul de complex psihologic a fost introdus de catre psihologul Alfred Adler – acesta se refera la perceptiile si sentimentele persoanei fata de sine; complexele de inferioritate se refera la sentimente de neincredere in sine, la o imagine de sine negativa. Imaginea de sine se formeaza din prima copilarie sub influenta experientelor de viata – primar, sub influenta relatiilor copilului cu cei semnificativi: parintii, apoi alte persoane cu care are contact.
Relatiile cu ceilalti influenteaza formarea imaginii de sine si aparitia complexelor de inferioritate. Omul este o fiinta sociala, iar fara relatii care sa-i satisfaca nevoile emotionale principale (securitate, afectiune, apreciere) el nu poate deveni o persoana echilibrata si adaptata vietii sociale.
Complexele de inferioritate se nasc in urma unor experiente de viata negative, a unor relatii care nu satisfac nevoile emotionale, a unor relatii negative (distante, conflictuale). Copilul isi creeaza imaginea despre sine pornind de la relatiile cu ceilalti semnificativi, de la atitudinea celorlalti fata de el (complexele implica lipsa realizarii propriei valori si lipsa de incredere in sine).
Complexele de inferioritate ale unui copil persista deseori pana la varsta adulta, afectand toate relatiile sale si viata sa in general; existenta acestor complexe implica o atitudine de neincredere, de inhibare, de centrare pe negativ – persoana isi vede constant calitatile negative, nu are incredere in ea insasi si se asteapta la esec.
Cum poate relatia cu parintii naste complexe de inferioritate la copil?
Dependenta de parinti. Ca bebelus, fiinta este complet dependenta de parintii sai: insa nu trece mult si devine capabila sa se separe de acestia, formandu-si propria individualitate si aratandu-si independenta de acestia. Esecul copilului mic de a deveni independent poate naste complexe de inferioritate. Cu intentii bune, parintii pot impiedica un copil mic sa dobandeasca incredere in fortele proprii; un copilas mic are, bineinteles, nevoie de ajutor si de ghidare; insa are la fel de mare nevoie ca parintii sai sa il incurajeze sa faca de unul singur lucrurile, sa ii arate ca au incredere in capacitatea sa de a reusi, pornind de la primele sale incercari de a se descurca pe cont propriu.
Este important ca un copil sa fie stimulat sa faca lucrurile singur, sa dea gres si sa fie incurajat sa incerce din nou – astfel el va creste cu sentimentul de incredere in fortele proprii si va deveni independent. Un copil dadacit si ajutat constant, dimpotriva, devine dependent de ajutorul celor din jur si la varste mari, neavand incredere ca poate reusi.
Favoritismul parintilor si comparatiile copilului cu altii duc la complexe de inferioritate la copil. A creste vazand ca parintii arata favoritism unui frate sau sora implica o imagine de sine negativa, sentimentul de inferioritate al copilului. Comparatiile intre frati facute uneori fara intentie de catre parinti pot face copilul sa creada ca nu este la fel de bun ca celalalt – iar in viitor, el se va compara cu cei din jur, simtind ca nu este destul de bun. Copilul comparat cu altii constant invata sa se judece pe sine prin prisma acestor comparatii si pornind de la ceea ce cred altii despre el, in loc sa isi formeze sentimentul interior al propriei valori.
Criticile frecvente ale parintilor contribuie la aparitia complexelor de inferioritate ale unui copil. Dorind sa corecteze si sa stimuleze copilul, unii parinti pot apela prea des la critici, in loc sa incerce incurajarea si aprecierea copilului. Copilul care creste auzind deseori ca ceea ce face nu este destul de bun va crede ca el ca persoana nu este destul de bun – opinia parintilor sai este esentiala pentru ceea ce va crede copilul despre el insusi. Criticile din partea persoanelor dragi, apropiate, au o forta nemasurata, influentand modul in care individul se percepe pe sine.
Neglijarea copilului are multe efecte negative in dezvoltarea copilului. Cand acesta nu primeste afectiunea si atentia atat de vitale in prima copilarie, cand isi vede parintii preocupati de altele, cand se simte ignorat, acesta va crede ca este vina sa, ca nu merita sa primeasca mai mult. Fara ocrotire, afectiune, atentie, copilul nu isi formeaza sentimentul propriei valori.
Asteptarile prea inalte ale parintilor. Orice parinte are asteptari mari de la copilul sau, dorind ca acesta sa reuseasca in viata si sa fie cat mai bun. Insa impunerea unor asteptari prea inalte („trebuie sa fii cel mai bun”, „trebuie sa te descurci bine la toate”) va duce inevitabil la esecul unui copil de a se ridica la nivelul lor si deci la o imagine de sine negativa.
Relatiile cu alti copii si dificultatea de adaptare la grup. Relatiile copilului cu parintii sai sunt primele care contribuie la formarea sa; insa nu se poate ignora importanta majora pe care o au relatiile copilului cu cei de aceeasi varsta: cand copilul se confrunta cu dificultati de adaptare si de integrare intr-un grup, cand nu beneficiaza de relatii pozitive cu alti copii ci, din contra, este respins si izolat, isi fac aparitia complexele de inferioritate: „de ce nu sunt ca ceilalti copii?”…
