Egocentrismul la copii este o trasatura specifica varstelor mici – faza „eu”, dupa cum o numesc unii. Egocentrismul inseamna practic a te pune pe tine in centrul lumii, ceilalti roind in jurul tau. Aproape orice copil trece printr-o perioada in care egocentrismul este printre cele mai evidente trasaturi de personalitate.
Celebrul psiholog Jean Piaget a formulat o teorie a dezvoltarii copilului din punct de vedere cognitiv, care presupune trecerea graduala prin patru secvente: stadiul senzorio-motor, stadiul preoperational, stadiul operatiilor concrete si stadiul operatiilor formale.
Egocentrismul ar fi specific copiilor ce se afla in stadiul preoperational: intre 2 si 7 ani (alaturi de curiozitate, imaginatie si lipsa demarcatiei real-imaginar, independenta). Oricat va da batai de cap aceasta trasatura a copilului, este important sa stiti ca ea este considerata normala in dezvoltarea sa, atat timp cat copilul nu prezinta concomitent trasaturi asociale (izolare, lipsa afectivitatii fata de altii, frica de altii) sau antisociale (agresivitate crescuta fata de altii).
Ce este concret egocentrismul la copii
Este o trasatura de personalitate specifica varstei 2-7 ani, ce in mod obisnuit scade odata cu varsta la care copilul isi perfectioneaza aptitudinile sociale si se integreaza in grupuri. Copiii sunt extrem de egocentrici in jurul varstei de 3-6 ani.
Practic, a fi egocentric inseamna ca tu te afli in centrul lumii, ceilalti trebuind sa se invarteasca in jurul tau si sa iti faca pe plac – centrare pe sine, pe propriile nevoi si pe propria perspectiva. Copilul e centrat pe el insusi, pe ceea ce el doreste si are nevoie, in timp ce dorintele altora nu sunt realizate, percepute, intelese.
Propriile simtiri si dorinte sunt reflectate si asupra celor din jur (ceilalti simt si gandesc la fel ca tine) – copilul nu este capabil de a percepe sau intelege ca altii pot simti sau dori altceva. Mai mult, copilul crede ca se afla in centrul intereselor celorlalti din jur (pozitiv sau negativ). Lumea exterioara este asimilata si inteleasa doar prin sine – iar orice evenimente sau persoane din jur exista doar in legatura cu sinele (de aceea copilul leaga orice lucru de propria persoana).
Egocentrismul tine de stadiul in care copilul isi formeaza o individualitate proprie, independenta fata de parinte – de aceea, pentru aceasta, el se va pune in primul rand in centrul realitatii. Egocentrismul inseamna si fabulatia: copilul se considera diferit si unic (isi atribuie des calitati iesite din comun) si crede ca se afla in centrul celorlalti. Aceasta duce de fapt la formarea identitatii de sine, ca individ separat cu propria personalitate (de altfel, egocentrismul apare des si intr-o alta etapa de dezvoltare ce consolideaza propria identitate diferita – si anume, cea a adolescentei)!
Egocentrismul la copii nu tine, astfel, de faptul ca cel mic este rasfatat – este o trasatura aproape universala la varstele mici, data de stadiul gandirii preoperationale, prelogice – o gandire subiectiva, bazata pe propriile perceptii si intuitii.
Exemple practice de egocentrism la copii
Copilul in faza „a mea” – orice obiect atragator trebuie sa fie al sau – copilul poate lua de la altii, fara a constientiza gestul sau: daca el vrea ceva, atunci trebuie sa aiba acel ceva! El nu intelege ca si altul are dreptul la ceva – nu percepe nevoile altora, ci pune nevoile sale in prim plan.
Confundarea propriilor dorinte sau nevoi cu dorintele celor din jur. De exemplu, copilul inocent ce ii ofera mamicii o jucarie – daca lui ii place, atunci si mamicii ii place! Sau copilul care e vesel – daca el e vesel, si mamica trebuie sa fie vesela!
Copilul ce leaga orice eveniment din jur de sine – daca ceva se intampla (bine sau rau), el crede ca a avut ceva de-a face cu lucrul respectiv. De exemplu, daca isi vede mama plangand sau tipand, copilul trage concluzia ca el trebuie sa fi facut ceva!
Egocentrismul la copii – daca este normal, il lasam asa cum este?
Nu chiar – desi, intr-adevar, egocentrismul este normal si doar trecator, caracteristic unei etape in dezvoltarea copilului, anumite comportamente nascute din acesta pot fi daunatoare. In plus, s-a descoperit ca un copil mic poate foarte bine sa inteleaga ca si altii au nevoi, ca pot gandi sau dori alte lucruri, ca si altii sunt importanti – atat timp cat li s-a explicat pe intelesul lor! Asadar, un parinte trebuie sa incerce sa tina sub control unele atitudini nascute din egocentrism. De exemplu:
Nu ii oferiti constant tot ceea ce cere: „vreau X, vreau Y”! Cand copilul cere multe lucruri sau mai ales cand gandirea „a mea” il face sa ia obiecte ale altora, interveniti. Invatati sa ii spuneti timpuriu „nu” si sa ii explicati ca nu totul poate fi al sau si ca si altii au dreptul sa aiba lucruri. Invatati-l cu ideea de proprietate – nu poate lua ceva ce apartine altcuiva.
Nu ii faceti constant pe plac – de exemplu, dupa cum s-a spus mai sus, daca cel mic cere multe lucruri, invatati-va sa il refuzati uneori stricti. Trebuie sa invete ca nu totul poate fi al sau. Si fiti atenti la tehnicile de manipulare: plans, tipete, bosumflare, rugaminti: toate acestea sunt cai folosite de a obtine mereu ceea ce doreste. Iar daca ii faceti pe plac, nu faceti decat sa ii aratati decat ca e in centrul realitatii si ca dorintele sale sunt cele mai importante.
Incurajati empatia copilului. Egocentrismul la copii scade odata ce ei invata ce este empatia; incercati sa le explicati ca si ceilalti copii sunt la fel ca si el si ca sentimentele lor sunt si ele importante; deci daca ia ceva al altuia, el se simte bine – insa celalalt copil se va simti la fel de rau cum s-a simtit el cand si-a pierdut o jucarie. Daca loveste un copil sau orice fiinta, o doare asa cum l-a durut pe el cand a cazut (pentru ca el sa inteleaga ca si altii simt si ca sentimentele altora sunt la fel de importante ca ale sale, faceti comparatii cu el). Invatati-l de timpuriu principiul „ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”.
Incurajati-l sa imparta. Spuneti-i de mititel ca este bine sa imparti cu altii – sa lasi pe altii sa se joace cu jucariile tale, sa oferi din prajiturile tale… Daca va intreaba de ce, incercati sa ii explicati ca asta inseamna sa fii bun si ca daca ii faci pe altii sa se simta bine, te vei simti si tu bine si ceilalti se vor purta frumos cu tine!
Invatati-l despre bunatate. Prin exemple e cel mai usor la copii: puteti sa strangeti unele obiecte (in prim caz, nu ale copilului, ci ale dumneavoastra) si sa ii spuneti ca le daruiti oamenilor care nu au deloc, intrebati-l apoi daca nu vrea si el sa faca un cadou unui alt copil care nu are nimic. Jucati chiar un joc: ce fapte bune am facut noi saptamana asta? Si dati-i exemple concrete de ceea ce se cheama fapte bune. Daca el va da ca exemplu o fapta buna care de fapt e pentru el – „m-am jucat cu noua papusa” – explicati-i ca a face bine inseamna a-i face pe ceilalti sa se simta bine!
Incurajati-i dezvoltarea abilitatilor sociale. Nu lasati copilul sa creasca singur – duceti-l de cand e micut sa se joace cu altii, sa imparta, sa invete regulile interactiunii si sa vada ca nu este doar el important. In general, cu cat copilul isi dezvolta abilitatile sociale si se integreaza in grup, cu atat se diminueaza egocentrismul. In interactiunea sociala va invata copilul ca ceilalti au propriile opinii, nevoi si sentimente, diferite de ale sale si va invata sa se adapteze, sa ii ia in considerare pe altii si sa nu se mai puna in centru.
Cand egocentrismul la copii poate fi motiv de ingrijorare? Cand dupa 7 ani, nu observati o ameliorare a acestei trasaturi si copilul nu se adapteaza si nu se integreaza adecvat in grupuri, continuand sa se puna in centru, ignorand nevoile si sentimentele altora. Si mai ales cand observati, tot dupa varsta de 6-7 ani, pe langa egocentrismul inca exacerbat, alte trasaturi precum: agresivitatea cu altii; indiferenta (nu ii pasa sau nu intelege ca face rau, ca altii sufera); o oarecare labilitate – nu are inca stabilitate, un echilibru emotional, mergand de la o stare la alta brusc.
Vorbiti cu el si aflati ce gandeste si ce simte, urmariti-i comportamentul cu cei din jur si incercati sa descoperiti din ce motive este asa. Insa daca aceste trasaturi sunt evidente: egocentrism-indiferenta fata de altii-agresivitate-labilitate, puteti prefera sa discutati cu medicul cerandu-i sfatul. Tot celebrul Jean Piaget a descris si personalitatea specifica individului ce devine deviant, iar trasaturile centrale erau intocmai acestea.
