Letargia la pisici, depresia si pierderea poftei de mancare sunt simptome care arata clar ca aceste micute animale sufera de ceva anume sau pur si simplu nu se simt bine. Acestea sunt cele mai comune semne care duc la schimbarea comportamentului lor.
Prin starea de letargie se intelege o afectiune care de multe ori poate fi asociata cu o stare depresiva. Pisica este pasiva, nu miauna, nu mai doreste sa se joace, are tendinta de a se ascunde, nu se mai sinchiseste nici sa fie atenta cand o cheama stapanul si raspunde lent la stimuli externi.
De asemenea ea isi pierde pofta de mancare si chiar daca i se da alimentul preferat pe care nu il refuza si il manca altadata cu lacomie, in acest caz nu mai manifesta nici un interes pentru el. Uneori poate gusta doar putin sau doar sa miroase si sa dea impresia ca nu ii place. De fapt ea nu mai are dorinta de a manca nici un fel de mancare indiferent ce fel de bunatati i se serveste, isi pierde pofta de mancare si nu mai vrea sa se alimenteze cu nimic.
Letargia la pisici este o afectiune care se recunoaste si prin modificari clare de comportament la aceste animale. O pisica sanatoasa are tendinta de a fura mancare din bucatarie cand nu mai este nimeni acolo sa o vada, sa se joace cu perdelele suspendate, sa stea langa stapan pe pat atunci cand acesta se uita la televizor, sa doarma la picioarele acestuia, sa dea din coada din diferite motive, etc. In momentul in care are o stare de letargie nu mai face nimic din aceste lucruri, are o dispozitie bizara de plictiseala, este trista si refuza sa mai manance – simptome care se datoreaza mai multor factori.
Anumite evenimente care au loc in viata pisicii pot sa-i provoace stari de stres care in multe cazuri pot sa dispara dupa o anumita perioada si astfel pisica revine la normal, fara a fi necesara interventia unui medic. Dintre aceste situatii care cauzeaza stres si letargie la pisica fac parte plimbarea acesteia cu masina sau intr-un mijloc de transport public, mutarea ei dintr-o casa in alta, etc.
O alta cauza care ii induce o stare de letargie si stres este schimbarea brusca a alimentatiei. O pisica invatata cu un anumit tip de mancare care ii place devine stresata in momentul in care i se da ceva cu totul diferit si mai ales cand nu mai este chiar pe placul ei. Pentru ca sa nu se intample acest lucru hrana pentru pisica trebuie selectionata cu atentie si introdusa treptat in dieta ei alaturi de cea veche. Daca nu se poate obisnui cu noua alimentatie si devine plictisita, stresata si refuza sa manance atunci este clar ca nu trebuie decat sa se revina la mancarea traditionala care ii va schimba starea si o va conduce spre vindecarea imediata.
Daca pisica nu isi revine in situatiile prezentate mai sus este clar ca starea ei este determinata de prezenta unei boli. Aceasta este cauza cea mai grava ce trebuie rezolvata imediat si necesita o vizita la un medic veterinar. Deseori starea de boala a pisicii este confirmata si de refuzul ei de a bea apa, fapt ce contribuie la deshidratarea ei – lucru foarte grav pentru sanatate.
Daca pisica are o stare de letargie, nu bea si nu mananca, trebuie dusa la o clinica veterinara si vazuta de un medic pentru a i se pune un diagnostic si prescrie un tratament imediat. In caz contrar starea animalului se deterioreaza in continuare si pot aparea mai multe complicatii nedorite. Ea poate dezvolta si alte boli, din care unele pot fi chiar grave. Medicul va examina pisica si daca este necesar ii va face si anumite analize suplimentare – de sange, urina si altele.
Astfel de teste de laborator – analiza sangelui sau analiza urinei – il pot ajuta sa despisteze anumite boli infectioase. De asemenea in cazuri mai grave sunt necesare anumite tehnici de vizualizare – radiografii sau ecografii – care pot arata clar prezenta unor boli mai grave de care sufera pisica. Indiferent de tipul bolii medicul ii va administra un tratament imediat de crestere a rezistentei corpului pisicii, mai bine spus de consolidare a sistemului ei imunitar.
Cel dintai va avea grija sa ii hidrateze corpul prin terapia cu perfuzie prin picurare, astfel incat deficitul de lichide din corpul ei sa fie acoperit. De asemenea in perfuzie ii va pune eventual anumite vitamine de intarire si poate un medicament calmant in cazul in care pisica sufera de o anumita bola care ii da dureri intr-o anumita zona a corpului.
Astfel medicul poate ca nu va reusi sa opreasca progresia bolii insa cu siguranta va castiga putin timp prin stabilizarea starii animalului, prin calmarea unor simptome pe care le are acesta pentru a reusi sa puna un diagnostic complet si exact. La pisicile foarte tinere situatia poate fi mai complicata, uneori acestea pot avea o stare mai grava si de aceea ele trebuie spitalizate pentru a fi supravegheate de un cadru medical in timpul administrarii tratamentului.
Letargia la pisici poate fi un simptom al unei boli foarte grave de aceea trebuie luata in serios. In caz contrar situatia pisicii se poate agrava foarte mult si uneori ea nu isi mai poate reveni.