Mansarda reprezinta pentru multi dintre dumneavoastra, cei care locuiesc la casa, un veritabil spatiu pentru depozitare, fiind considerata mai degraba un simplu pod, insa persoanele ingenioase care isi doresc o camera de zi interesanta, o camera de relaxare in care sa isi petreaca timpul sau un dormitor inspirat pot transfora mansarda intr-o camera cu adevarat interesanta. Pentru ca acest lucru sa fie posibil, creativitatea si imaginatia joaca un rol foarte important, de aceea, in randurile care urmeaza, va vom oferi cateva sfaturi si idei pentru amenajarea corecta a mansardei.
Chiar daca amenajarea unei mansarde poate reprezenta o adevarata provocare, camerele de la mansarda sunt cu siguranta cele mai atractive din intreaga locuinta.
Transformati mansarda in camera ideala
Dupa cum am mentionat si in randurile anterioare, mansarda se poate transforma in camera visata, avand in vedere faptul ca este o incapere retrasa, intima si romantica prin definitie, cele mai multe persoane prefera sa isi transforme mansarda in dormitor. Si acesta este o idee excelenta din moment ce se vor crea toate conditiile care vor crea confortul necesar. De asemenea, mansarda poate fi transformata si intr-un spatiu dedicat relaxarii sau intr-o veritabila incapere destinata socializarii.
Daca locul de munca va solicita foarte mult si obisnuiti sa lucrati de acasa, de ce sa nu o faceti intr-un spatiu retras cum ar fi mansarda. Acest spatiu poate fi transformat si in birou. Rare sunt situatiile in care mansarda este transformata in baie sau bucatarie, insa acestea exista. In aceste conditii, mansarda va fi amenajata in functie de necesitati dar nu in ultimul rand in functie de designul abordat pentru toata locuinta.
Indiferent in ce alegeti sa transformati mansarda trebuie sa tineti cont de faptul ca este o incapere unica a locuintei dar in acelasi timp reprezinta un spatiu in care asigurarea confortului poate fi un pas dificil. Vara, caldura poate deveni cu adevarat insuportabila la mansarda, de aceea este important sa existe un sistem de ventilatie. De asemenea, exista posibilitatea ca, in sezonul rece, frigul sa dea batai de cap si de aceasta data trebuie sa va asigurati ca mansarda respecta anumite conditii.
Dormitorul ideal se afla la mansarda
Afirmam acest lucru deoarece mansarda ofera toate conditiile pe care un dormitor ar trebui sa le indeplineasca: liniste, intimitate, lumina si caldura suficienta. Mansarda se poate transforma in dormitorul ideal atat pentru adulti, cat si pentru copii sau adolescenti pentru ca este spatiul cel mai retras al locuintei. Geamul pozitionat de cele mai multe ori in tavan va oferi posibilitatea jonglarii intr-un mod creativ cu lumina, dar si cu paleta cromatica. Alegeti stilul care va caracterizeaza cel mai bine si care va face ca mansarda sa se transforme cu adevarat intr-un spatiu de vis.
Un dormitor matrimonial nici ca s-ar potrivi mai bine in alt spatiu. Mansarda este locul ideal, intim si cu adevarat romantic. De asemenea, mansarda poate fi transformata cu succes intr-o camera pentru copii. Cei mici au nevoie de liniste, iar mansarda le va oferi acestora toate conditiile necesare unei bune odihne.
Mansarda – relaxare la superlativ
Fie ca amenajati un spatiu pe care il dedicati pasiunilor dumneavoastra, fie ca amenajati o camera in care sa va relaxati si in care sa petreceti cateva clipe minunate alaturi de cei dragi, mansarda transformata in camera de zi va deveni centrul de interes al locuintei dumneavoastra.
Pe langa centrul de socializare, in mansarda puteti adauga cateva elemente forte pentru o camera de relaxare sau in care va urma sa va distrati alaturi de prieteni; un raft cu revistele si cartile preferate, jocurile de societate preferate si o masa pentru biliard sunt cateva dintre elementele potrivite. Cu toate acestea, este de preferat ca in aceasta situatie sa se pastreze aceeasi atmosfera intima, calda si foarte primitoare.
Biroul de acasa la mansarda
Lucrati foarte mult de acasa, aveti nevoie de liniste si trebuie sa va retrageti intr-un spatiu confortabil dar care in acelasi timp sa va induca starea necesara pentru a lucra? Amenajarea biroului la mansarda este solutia perfecta.
Asadar, in functie de stilul pe care il abordati pentru locuinta, mansarda se poate transforma in camera pe care o doriti, o camera intima invaluita intr-o atmosfera de vis, cu adevarat primitoare, o camera relaxanta care va va permite sa priviti in fiecare noapte cerul instelat.