Sarcină & BebeCum ne relaxăm înaintea declanșării travaliului pentru o naștere mai ușoară

Cum ne relaxăm înaintea declanșării travaliului pentru o naștere mai ușoară

Cum ne relaxam inainte de nastere – esential pentru orice viitoare mamica, in special pentru cele care aleg calea nasterii naturale. Pare imposibil – cum sa vorbesti de relaxarea femeii care se afla in durerile facerii?! Insa relaxarea inainte de declansarea travaliului, dar si in timpul acestuia, este foarte importanta pentru o nastere mai usoara. Trupul te asculta mai bine daca stii cum sa iti pastrezi calmul si sa iti controlezi durerile… Sigur, teoria suna foarte frumos, insa orice mamica stie prea bine ca practica e cu totul altceva…

Insa este bine sa ne informam si sa invatam din timp cum sa ne relaxam inainte de nastere. Daca ai ales sa nasti natural, deja ai facut un pas important – inseamna ca privesti nasterea ca pe un eveniment natural si frumos, la care vrei sa fii prezenta! Inseamna ca ti-ai adunat curajul si vrei sa fii acolo in clipa cand bebelusul tau vede lumina zilei prima data.

Dupa cum s-a mentionat, este important sa stim cum sa ne relaxam inainte de nastere si in timpul acesteia – daca iti pastrezi calmul si iti controlezi trupul, contribui la un travaliu mai scurt. Daca esti calma si sigura pe tine, productia de oxitocina e stimulata – oxitocina este hormonul nasterii si lactatiei, care influenteaza semnificativ durata si intensitatea contractiilor si ajuta la scurtarea travaliului.

Pe de alta parte, daca esti extrem de anxioasa si agitata, efectele ingreuneaza travaliul: se reduce fluxul sangvin spre uter, se reduce productia de oxitocina si se incetineste mersul travaliului, in special in primul stadiu. In plus, agitatia, nervozitatea, temerile, stresul atunci cand esti in travaliu te epuizeaza – iar tu ai nevoie de energie pentru misiunea cea mai importanta!

Mediu sigur

In saptamana in care s-a calculat data nasterii, este esential sa stai intr-un mediu confortabil si sigur – atat practic, cat si emotional. Stai acasa, insa nu petrece tot timpul stresandu-te la gandul nasterii iminente si a declansarii travaliului – sigur, usor de spus, greu de facut… Insa cauta sa te mentii ocupata, cheama o prietena sa stea cu tine, uita-te la filme, fa bai caldute si asculta muzica relaxanta.

Semnele declansarii travaliului

Informatia inseamna putere! Nu poti sa reusesti sa te relaxezi decat daca esti sigura pe tine si daca te-ai informat cu atentie asupra semnelor declansarii travaliului. Nu deveni obsedata de debutul travaliului – in special daca micul bebe pare ca nu vrea sa iasa si isi intarzie venirea… Asteptarea calma este esentiala.

Iar cu cat stii mai multe despre semnele debutului travaliului si despre ceea ce trebuie sa faci, cu atat vei reusi sa stai mai relaxata. Absolut de inteles, multe viitoare mamici se observa non-stop, cautand vreun semn al debutului travaliului – nu deveni obsedata de asta, se va intampla la momentul potrivit!

Pregatire

Te simti mai calma daca stii ca esti pregatita macar practic, daca nu si emotional. Asa ca tine-te ocupata, fa-ti bagajul pentru maternitate si exerseaza toate tehnicile de relaxare pe care le-ai invatat.

Spre maternitate

La declansarea travaliului, aminteste-ti ca ai drum lung pana la momentul nasterii! Nu intra in panica, caci travaliul dureaza, asa ca ai tot timpul sa ajungi calm la maternitate. Asigura-te ca esti pregatita – ca ai pe cine suna imediat, care sa vina si sa te conduca la maternitate. Asigura-te ca ai stabilit un traseu scurt pana la maternitate si ca ai muzica in masina.

Asistenta

De mare ajutor este sa simti ca nu esti singura, sa ai pe cineva alaturi care iti ofera sentimentul de siguranta, protectie, confort emotional. Acel cineva poate fi partenerul tau – care se va simti implicat, cu adevarat de ajutor asa. Daca, insa, nu vrei ca el sa fie cu tine in sala de nastere, poti apela la o prietena, la mama ta – o persoana draga care sa te asiste, sa fie langa tine. In afara de tehnicile practice de relaxare, vorbele de sustinere si reasigurare fac mult bine.

relaxarea de dinaintea nasterii

Familiaritate

Este important, pentru a-ti pastra calmul, sa te simti confortabil si in siguranta, ca sala de nasteri sa nu ti se para straina si rece. Ce poti face pentru a te simti intr-un mediu mai familiar? In primul rand, sa cunosti camera. In al doilea rand, sa aduci cu tine cateva lucruri care iti ofera confort emotional – o perna, o jucarie care va fi a bebelusului, o fotografie draga… Vorbeste despre aceste detalii cu personalul maternitatii si asigura-te ca ai voie sa aduci macar cateva obiecte personale, care te fac sa te simti mai bine. Nu uita de efectul calmant al muzicii – adu-ti un CD cu melodiile care te relaxeaza si te bine-dispun.

Respiratie

Tehnicile de respiratie sunt esentiale in cum ne relaxam inainte de nastere! Exerseaza din timp si nu uita sa iti controlezi respiratia – partenerul sau persoana care e langa tine te poate ajuta. La inceputul fiecarei contractii, inspira adanc si apoi cand expiri incearca sa te relaxezi prin concentrarea pe un cuvant repetitiv – de exemplu, bebe. Cand expiri, repeta be-be pentru a te deconecta putin de la durere. Invata din timp cum sa respiri cu adevarat adanc.

Dus si minge de gravida

Daca travaliul nu avanseaza rapid, te poate ajuta sa te relaxezi un dus si mingea speciala pentru gravide. Este de mii de ori mai bine asa decat sa stai in pat in asteptare tensionata. Efectul apei este benefic pentru toate viitoarele mamici, iar pozitiile pe minge ajuta la avansul travaliului si la diminuarea durerii. Pozitiile sunt foarte importante – de mare ajutor este daca ai cunostinte de yoga – care te ajuta atat la relaxarea mentala, cat si la adoptarea unor posturi fizice stimulante.

Vizualizarea

Vizualizarea este foarte importanta cand invatam cum ne relaxam inainte si in timpul nasterii. Este o forma de meditatie, insa ai nevoie de practica pentru a o adopta. Consta, practic, in concentrarea intensa pe o anumita imagine, o anumita amintire, o scena din viata ta fericita. La asta te ajuta o fotografie – de exemplu, de cand l-ai cunoscut pe partenerul tau. Uita-te la fotografie, apoi inchide ochii si vizualizeaza o amintire fericita, incearca sa te transpui acolo, sa resimti ceea ce simteai.

La fel de ajutator este sa vizualizezi scene fericite din viitor – creeaza-ti o imagine mentala cu tine, partenerul si copilasul si concentreaza-te pe ea. Uita-te la o jucarie pe care ai adus-o cu tine si care va fi a copilasului si creeaza-ti scena ideala. Gandeste-te la bebe mereu, gandeste-te ca pentru el faci asta si ca in curand il vei vedea. Cand ai contractii, imagineaza-ti cum se misca bebe acolo, incercand sa iasa. In pauzele dintre contractii, care pot fi destul de lungi, poti sa scrii mici pasaje intr-un jurnal de sarcina, pe care copilasul tau le va citi in viitor.

Masaj

In pauzele dintre contractii, masajul este extrem de benefic pentru relaxare si detensionare. Tu si partenerul veti invata tehnici de masaj, care acum va vor ajuta mult. Masajul te face si sa simti ca cineva este acolo, alaturi de tine si are grija de tine. In afara de masaj, tehnici speciale de incordare si apoi relaxare regulata a muschilor trupului te ajuta – ar trebui sa le inveti la cursurile prenatale.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.