Daca iarna consumul de energie nu poate fi miscorat, vara este sezonul ideal pentru a economisi si pentru a reduce din costul facturilor. In randurile care urmeaza va vom prezenta cateva metode potrivite pentru reducerea consumului de energie pe timp de vara, metode care cu siguranta va vor ajuta sa reduceti din costul facturilor, iar cu banii ramasi sa va puteti bucura de vacanta. Acest lucru nu este benefic doar pentru atmosfera din locuinta, ci si pentru buzunarul dumneavoastra deoarece in acest fel consumul de energie este drastic redus.
Pentru a reduce consumul de energie, indiferent de sezon, se recomanda alegerea aparatelor de uz casnic de cea mai buna calitate. Specialistii sunt de parere si recomanda consumatorilor sa isi achizitioneze aparatura care face parte din clasa energetica A+. Desi pretul acestor aparate este mai ridicat, consumul de energie este mult mai scazut, ceea ce va face ca investitia sa se amortizeze in timp. Daca detineti modele vechi de masini de spalat sau frigidere le puteti inlocui cu modele mai noi, caracterizate prin consum mai mic de energie.
Atunci cand plecati de acasa sau nu folositi anumite electronice este bine ca acestea sa fie scoase din priza. Electronicele consuma energie chiar si in momentul in care se afla in stand-by si, mai mult decat atat, se supraincalzesc. Asa ca puteti scoate din priza calculatorul, televizorul si chiar si incarcatorul telefonului mobil pentru a evita consumul inutil de energie electrica.
Pe timp de vara este de preferat ca frigiderul sa fie pozitionat intr-un spatiu cat mai racoros. In caz contrar, datorita temperaturilor crescute, frigiderul va consuma mai multa energie decat in mod obisnuit.
Daca doriti sa racoriti locuinta si instalati un aparat de aer conditionat, pentru a reduce consumul de energie este foarte important ca incaperile in care actioneaza aerul conditionat sa fie foarte bine izolate din punct de vedere termic. Termoizolatia este importanta pentru a mentine o temperatura constanta pe timp de vara, dar si in timpul iernii, in locuinta dumneavoastra.
Termoizolatia exterioara cu polistiren este cea mai indicata si este necesara neaparat inlocuirea vechilor ferestre cu cele cu geam termopan sau tripan. In momentul in care porniti aerul conditionat, fie el fix sau mobil, sau oricare alta sursa de ventilatie, trebuie sa va asigurati ca geamurile sunt inchise pentru ca, in caz contrar, consumul de energie va fi mult mai mare iar aerul din incapere nu se va racori.
Chiar daca pare greu de crezut, becurile incandescente consuma foarte multa energie si reprezinta in acelasi timp o sursa de caldura. Pentru a evita incalzirea unei incaperi dar si pentru a reduce consumul de energie pe timp de vara, incercati sa inlocuiti becurile incandescente cu cele fluorescente, care consuma mult mai putin.
Avand in vedere ca vara purtati haine lejere si vaporoase, acestea pot fi spalate la temperaturi mai mici si bineinteles la programe mai scurte, aceasta fiind o metoda utila pentru reducerea consumului de energie pe timp de vara.