Mutatul impreuna este un pas important intr-o relatie de cuplu – treceti la un cu totul alt nivel de intimitate, apropiere si comunicare. Dar sunteti cu adevarat pregatiti pentru o asemenea schimbare sau va lasati dusi de val si de romantism? Nu idealizati relatia voastra si nu ganditi “putem trece peste orice” – realitatea este ca nu orice cuplu rezista presiunii si schimbarilor prea rapide, subite.
Multe cupluri vorbesc despre mutatul impreuna si iau aceasta decizie importanta mult prea timpuriu, pentru ca totul merge foarte bine in relatie. Insa nu dau timp relatiei sa creasca, sa evolueze, sa se cunoasca unul pe altul si sa se obisnuiasca cu diversele obiceiuri ale celuilalt. Multi decid sa faca acest pas fara sa se gandeasca bine la tot ceea ce presupune – unele din schimbari nu sunt chiar atat de bune… Trebuie sa fii tu, personal, pregatit(a) pentru aceasta etapa a vietii tale si trebuie ca relatia sa fie consolidata in timp, stabila si armonioasa. Nu suna prea romantic – dar atatea decizii venite din romantism sunt proaste, incat e bine sa fim si realisti cateodata!
Sfaturi cand vorbiti despre mutatul impreuna:
Sunteti pregatiti? Ganditi-va ca se vor schimba multe lucruri in viata voastra. Ganditi-va ca o relatie, inainte de acest pas, merge extrem de bine tocmai pentru ca nu prea exista tensiuni – iar cand acestea exista, puteti sta departe de partener o perioada, pana ce tensiunea dispare.
Esti tu, in viata ta, la acel nivel in care sa te consideri pregatit(a) de o asemenea schimbare, cu toate responabilitatile pe care le implica? Chiar dupa un an, doi ani de relatie, sunt anumite lucruri pe care inca nu le stii despre celalalt, pe care le vei vedea cu adevarat doar atunci cand stai zi de zi cu el/ea. Fiecare are defecte, obiceiuri enervante – iar relatia trebuie sa fie indeajuns de puternica incat sa treceti peste neplaceri.
Frica sau emotie? Ganditi-va amandoi: “o/il voi vedea zi de zi, va fi acolo cand deschid ochii, va fi acolo cand ma culc, va fi acolo cand mananc, cand ma uit la TV”… Ce emotie va da acest gand? Entuziasm, nerabdare, frica sau o emotie combinata – cum te simti atunci cand faci bungee-jumping? Daca este doar frica, teama, dubii, anxietate, atunci mai bine amanati. Trebuie sa fiti amandoi pregatiti pentru acest pas – nu il face doar pentru ca celalalt si-o doreste cu ardoare.
Cum te simti vazand obiecte de-ale ei/lui in camera ta? Ti se pare ca este intruziv si te simti speriat sau iti place ideea ca isi aduce propriile lucruri la tine? Atunci cand iti este prea frica si ai dubii, roaga-ti partenerul sa te inteleaga, spune-i ca vrei sa locuiesti cu el/ea, insa ai nevoie de ceva timp sa te obisnuiesti cu ideea de schimbare Daca relatia este puternica, partenerul va fi dispus sa te astepte pana ce esti pregatit.
Obisnuire. Trebuie sa-ti dai timp sa te obisnuiesti cu partenerul de cuplu. Trebuie sa astepti pana ce trece prima etapa nebuneasca si plina de dragoste a relatiei – primul an. De ce? Pentru ca in primul an, sunteti nebuni unul dupa altul, va idealizati reciproc si sunteti orbi la defectele celuilalt. Insa de abia apoi incepeti sa va cunoasteti si sa va vedeti intr-o lumina mai realista. Aveti macar cateva vacante si un numar semnificativ de weekenduri petrecute impreuna, doar voi doi, in casa?
Faceti un test: stati o saptamana intreaga unul la celalalt si vedeti cum merg lucrurile. Insa retineti: o saptamana e o saptamana, cand este vorba chiar de mutat impreuna, lucrurile sunt diferite. Greseala de te grabi, de a presupune ca totul va fi ok pentru ca va iubiti, poate costa mult. Iubirea nu este totul – certuri frecvente, neintelegeri majore pot sa fie mai puternice decat iubirea.
Planuri de viitor. Luati decizia si vorbiti despre mutatul impreuna atunci cand aveti si planuri, oricat de vagi, de viitor impreuna! Se potrivesc aceste planuri si asteptarile voastre de viitor? Spontaneitatea este romantica, dar chiar nu e cazul sa fiti spontani acum… Vorbiti si planuiti cu grija cand si cum veti face acest pas.
Reguli de convietuire. Ati vorbit de ceva timp despre mutatul impreuna, v-ati hotarat si se apropie data? Atunci, cel mai important: stabiliti dinainte cateva reguli elementare de convietuire: impartiti cat mai clar si strict sarcinile domestice, in functie de timpul si abilitatile fiecaruia. Nu trebuie sa fie neaparat impartite egal – poate unul are mai mult timp liber sa se ocupe de casa. Insa trebuie neaparat sa faceti o departajare clara si o intelegere pe care sa incercati sa o respectati.
Cele mai mari certuri in cuplurile ce coabiteaza tin de inechitatea in responsabilitati si sarcini domestice si neaprecierea efortului depus de celalalt. Incercati sa va feriti de neintelegeri de la inceput. Un sfat important pentru fete: NU incerca sa il alinti, sa ii pregatesti tu totul si sa faci tu treaba in casa, pentru ca el sa se simta iubit, protejat si sa iti fie recunoscator! Primele luni impreuna, poti fi tentata sa il rasfeti in exces pentru ca el sa nu regrete alegerea facuta. Mare greseala si e doar vina ta: el se va invata asa si nu te va intelege apoi, cand ii vei cere sa depuna si el efort in casa! “Cum il cresti”…
Distractie. Cel mai mare dusman, poate, al cuplurilor ce coabiteaza: rutina! Da, este mai comod acum, pentru ca stati impreuna, sa stati in casa in fata TV-ului seara de seara! Planuiti seri in care sa iesiti, sa va distrati, sa va vedeti cu prietenii si nu stati inchisi doar in casa. La un moment dat, veti simti nevoia de ceva nou si va poate veni ideea gresita de a cauta acel ceva nou in afara relatiei! Deci, distrati-va si nu uitati de viata sociala.
Spatiu si timp pentru sine. Un sfat bun: incercati cu orice sacrificii financiare sa faceti rost de un apartament cu doua camere. Oricat de indragostiti si optimisti sunteti, veti avea uneori nevoia sa va retrageti intr-o alta camera, sa va ganditi, sa va calmati, sa va relaxati. In plus, faceti o intelegere care, desi poate nu va convine acum, va ajuta cu mult relatia: dati-va reciproc timp liber, pentru sine, o zi in fiecare saptamana. Perioade scurte de separare fac numai bine unui cuplu si feresc de saturare, plictiseala, de senzatia de a fi inchis intr-o cusca. Folositi fiecare acea zi libera pentru a sta cu propria familie, cu prietenii si chiar singuri.