Orice viitor părinte se interesează despre simptomele de sarcină care îşi vor face apariţia; toţi se aşteaptă la creşterea în greutate, la greţuri, dureri de spate, mărirea sânilor, balonare etc.. Însă ce simptom îi uimeşte pe bărbaţii ce sunt alături de partenera însărcinată, ce îşi amintesc ei din toată această perioadă?
Simptome de sarcină – perspectiva bărbaţilor
♦ Pofte neobişnuite
“M-am pregătit cât mai bine să-i fiu alături iubitei mele şi s-o ajut cu tot ce pot în cele 9 luni; am trecut prin lista obişnuită de simptome, dar ce mi-a rămas în minte acum a fost subita ei poftă de carne, dacă se poate, gătită cât mai gras (îşi întindea câteodată în ulei folosit pâine!).
Ea, care mânca sănătos şi alegea cele mai uşoare feluri, acum visa la tone de cârnaţi şi fripturi! Ceea ce a fost o mică problemă, având în vedere că dorea să nu pună pe ea prea mult. Sincer câteodată mie mi se făcea cam rău doar mirosind prăjelile care pe ea o atrăgeau! Dar am reuşit să evităm excesele nesănătoase, formând un soi de regim în care din 4 în 4 zile ceda poftei, în rest mâncând echilibrat. Acum nici să nu vadă cârnaţi prăjiţi, a zis că i-a ajuns!” (Dan, 36 ani)
♦ Oboseală excesivă
“Ciudat mi s-a părut că prin luna a treia soţia mea atât de activă a început să doarmă şi câte 12 ore! Ştiam că oboseala era oarecum de aşteptat, dar cum ajungea acasă, era în stare doar să mănânce şi adormea tun! Nu de puţine ori, adormea brusc, de abia având timp să se întindă pe unde se nimerea. O dată, chiar a aţipit pe canapea la o terasă! Poate de la oboseala asta sau de la hormoni, a început şi să uite des lucruri, îşi făcea notiţe ca să-şi amintească programul” (Stefan, 43 ani)
♦ Mirosuri ciudate
“Am citit că unele mirosuri pot provoca greaţă femeilor însărcinate – dar la ce nu m-am aşteptat a fost atracţia total ciudată a Ralucăi pentru mirosul de ţigară. Ea nu a fumat niciodată şi era pur şi simplu ahtiată să inspire fum, adesea lua ţigări stinse şi le adulmeca.Noroc că nu există vreun parfum cu aromă de tutun!” (George, 38 ani)
♦ Sunete ciudate
“Am avut o sarcină destul de uşoară – nu o zic eu, o zice soţia! Foarte amuzant şi inexplicabil însă a fost când a început să scoată nişte sunete ascuţite, ceva între o exclamaţie de mirare sau de frică şi între sughiţ, un soi de “aaa” înalt. Primele dăţi credeam că ceva o mira sau speria – dar îi veneau subit acele sunete fără vreo cauză. M-a distrat tare, nu era nimic deranjant pentru ea, doar ciudat.” (Mirel, 41 ani)
♦ Emoţii puternice
“Cred că am fost printre cei mai norocoşi soţi: draga mea nu a trecut prin acele cunoscute schimbări de dispoziţie, nu avea stări de tristeţe sau nervi; doar că…foarte des, după jumătatea sarcinii, avea crize de râs bruşte, fără ca ceva anume să o amuze; şi râdea cu atâta poftă, că mă apuca şi pe mine, aşa că râdeam amândoi degeaba. O mămică fericită.” (Adi, 36 ani)
♦ Picioare umflate
“Am aflat că retenţia de apă face ca picioarele femeilor însărcinate să se umfle uneori chiar cu o mărime. Dar soţiei, care e mereu o femeie elegantă, i-a fot greu să accepte. Mi s-a părut ciudat că ea parcă nu îşi vedea săracele picioare şi refuza să se încalţe cu pantofi comozi; se chinuia până intrau în pantaofii ei cu toc – până ce a renunţat resemnată. Într-o zi, s-a făcut foc şi pară, pentru că am avut proasta inspiraţie să-i zic că picioarele ei în perechea de pantofi arată ca nişte cârnăciori graşi înghesuiţi. Idee proastă!” (Liviu, 40 ani)
♦ Nas înfundat şi sforăit
“Cred că cel mai ciudat a fost să-mi văd nevasta cu nasul mereu curgând şi să o aud cum putea să sforăie noaptea. Mi-am luat dopuri de urechi, dar degeaba. Însă cel mai amuzant este că, deşi în timpul sarcinii ea se plângea de kilogramele în plus, de nasul înfundat, de dureri, acum, după ce s-a născut fetiţa, povesteşte la toţi cât de minunată e perioada de sarcină. Acum că a trecut, toate îi par grozave!” (Silviu, 35 ani)
♦ Salivat excesiv
“Bun, întâi să menţionez că nu sunt insensibil, am fost alături de iubita mea pe perioada sarcinii cât de mult am putut. Să nu se supere pe mine doamnele, dar în afară de simptome comune de care ştim cu toţii, mie mi s-a părut prea amuzant s-o văd cum saliva ca un căţeluş care miroase ceva bun! Şi nu că îi era poftă, pur şi simplu avea o groază de salivă. Pe ea nu a amuzat-o la fel de mult, dar am noroc că are simţul umorului, aşa că nu mi-a dat cu tigăi în cap când glumeam despre mica ei problemă.” (Mihai, 34 ani)
Numele meu este Lilian N. Aceasta este o zi plină de bucurie a vieții mele din cauza ajutorului pe care Dr. Saguru mi-a oferit-o ajutându-mă să-mi recuperez ex-soțul cu vraja sa magică și de dragoste. Am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de groaznic pentru că soțul meu mă înșela într-adevăr și căuta un divorț, dar când am întâlnit e-mailul Dr.saguru pe internet despre modul în care a ajutat atât de mulți oameni să-și primească ex Și ajută la stabilirea relației. Și face ca oamenii să fie fericiți în relația lor. I-am explicat situatia mea si apoi caut ajutorul lui, dar spre cea mai mare surpriza mea mi-a spus ca ma va ajuta cu cazul meu si aici sarbator acum, pentru ca sotul meu sa schimbat complet pentru totdeauna. El vrea mereu să fie lângă mine și nu poate face nimic fără prezența mea. Mă bucur foarte mult de căsnicia mea, o mare sărbătoare. Voi continua sa depun marturie pe internet pentru ca Dr. Saguru este cu adevarat un adevarat vrajitor. DUMNEAVOASTRĂ AȚI VĂ RUGĂM AJUTAȚI-L pe CONTACT DOCTOR SAGURU ACUM prin e-mail: drsagurusolutions@gmail.com sau whatsapp +2349037545183 El este singurul răspuns la problema dvs. și vă face să vă simțiți fericiți în relația voastră.
1 LOVE SPELL
2 ÎNCERCĂ
3 FRUCTE DE FEMEI
4 PROMOȚIE SPELL
5 SPELL DE PROTECȚIE
6 SPELL BUSINESS
7 SPELL GOOD JOB
8 LOTTERY SPELL și SPELL CASE SPELL.