DiverseCe seriale terminate recomandați?

Ce seriale terminate recomandați?

Sunt multe seriale terminate, ale căror scene mi-au rămas pe retină. Nici nu mai știu câți ani au trecut, de când m-a captivat prima dată un serial, sau câte nopți mi-am petrecut urmărind episod după episod, așteptând cu sufletul la gură, să aflu ce o să se întâmple.

Când un scenariu reușește să ne captiveze, poate fi foarte frustrant să așteptăm câte o săptămână, după un nou episod. De aceea, m-am gândit să trecem în revistă serialele terminate și să punem la punct o listă cu cele mai cele.

Sunt câteva seriale terminate, care mi-au furat somnul, care mi-au oferit amintiri și zâmbete, care mi-au oferit șansa unor revelații importante și cărora, uneori, le simt lipsa.

O să fac un top 3, în ordine aleatorie. Poate unele dintre ele v-au ținut și pe voi cu ochii lipiți de ecrane și poate, aveți și voi, recomandări de alte seriale terminate, pe care merită să le vizionăm.

Top 3 seriale terminate

 1. Prison Break (2005 – 2017)

       IMDb: 8.5

Prison Break este un serial captivant, ce te poate convinge ușor să îți petreceri ore întregi în casă. Deși acțiunea este destul de violentă, reușește să te țină în priză și să îți inducă un sentiment de nerăbdare, emoție și curiozitate.

Michael Scofield este personajul principal, capabil de orice pentru a își scoată fratele din închisoare. Este la o infracțiune distanță de pereții reci ai unei celule, locul unde ar avea oportunitatea să comunice cu Lincoln și să vină cu un plan de evadare spectaculos. Este un erou diferit, un geniu simpatic cu suflet bun, care te face ușor să empatizezi cu el. Copleșitoare este și legătura dintre Michael și Lincoln, prietenia dintre cei doi actori se simte și pe ecrane, aceștia jucându-și perfect rolurile.

Dacă încă nu l-ai văzut, te asigur că este unul dintre serialele terminate care merită timpul tău.

 

2. Friends (1994 – 2004)

     IMDb: 8.9

Cine n-a auzit de Friends? Este ecranizarea poate celei mai frumoase prietenii din istoria televiziunii: 6 prieteni la cataramă, o cafenea, un apartament și sute de situații care ne-au făcut să râdem în hohote.

Parcă Rachel, Monica, Phoebe, Ross, Chandler și Joey au fost prietenii mei. Și ai tăi, nu-i așa?

Dintre toate serialele terminate, cred că după acesta s-au vărsat cele mai multe lacrimi. Tu cum ai făcut față despărțirii?

 

3.LOST (2004 – 2010)

   IMDb: 8.4

LOST a fost un fenomen. Cu toții ne-am pierdut în teorii și explicații, am analizat intrigi și supoziții în ceea ce privește viața supraviețuitorilor unui accident aviatic,pe o insulă tropicală misterioasă . Tipologiile interesante de personaje, întorsăturile spectaculoase de situație, misterul sunt doar câteva dintre elementele care pe mine m-au determinat să urmăresc cu interes serialul. Aș vrea să îl revăd la un moment dat.

Voi ce seriale terminate recomandați? Care este topul vostru? Cine știe ce mai descoperim, făcând schimb de păreri.

Apropo, de Tânăr și Neliniștit ce mai știți? vă aștept cu răspunsuri.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

1 COMENTARIU

  1. – Suits (nu s-a terminat inca dar sunt vreo 7 sezoane)
    – Breaking Bad
    – Ray Donovan
    – Elementary

    – Blacklist
    – Point of Interest

    Pe Netflix:

    – Narcos
    – Black Mirror
    – Better Call Saul (prequel la Breaking Bad, aparut dupa Breaking Bad)
    – Suburra
    – Riverdale

    Pe Amazon Prime:

    – Bosch
    – The Missing
    – American Gods (doar un sezon – astept urmatorul)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.